Președintele Volodimir Zelenski a plecat într-un tur de forţă prin Occident, unde şi-a prezentat într-o zi planul de victorie al Ucrainei președintelui francez Emmanuel Macron, premierului italian Giorgia Meloni şi premierului britanic Keir Starmer.
„Apreciem profund conducerea Franței pe această cale și am convenit la nivel de echipă să continuăm să lucrăm la îndeplinirea următorilor noștri pași”, a spus Zelenski, în timpul vizitei sale în Franța, citat de Kiev Independent.
Ca următor pas al turneului său european, președintele Ucrainei a vizitat Italia pentru a discuta despre planul de victorie și asistența militară cu Meloni. Cei doi lideri au avut o discuție productivă axată pe consolidarea poziției Ucrainei și promovarea relațiilor diplomatice strânse cu partenerii săi.
ADVERTISING
Italia va găzdui în iulie următoarea conferinţă privind reconstrucţia Ucrainei.
"Ucraina nu este singură şi îi vom fi alături atât timp cât va fi necesar", a declarat presei Giorgia Meloni, precizând că această reuniune va avea loc pe 10 şi 11 iulie 2025.
„Vreau să vă mulțumesc în mod special pentru asistența de securitate oferită țării noastre – în primul rând, sisteme de apărare aeriană care salvează vieți în orașele și satele noastre”, i-a transmis Zelenski lui Meloni.
El a mai menționat că au discutat despre pregătirea unui nou pachet de securitate.
ADVERTISING
Zelenski i-a prezentat planul de victorie al Ucrainei şi premierului britanic Keir Starmer, în timpul vizitei la Londra.
La întâlnirea celor doi a participat şi noul şef al NATO, Mark Rutte.
Zelenski merge vineri la Berlin, după ce de dimineaţă preşedintele ucrainean va fi primit la Vatican de papa Francisc.
Anterior, Zelenski se dusese cu planul său în cinci puncte la președintele american Joe Biden, cu care s-a întâlnit la Casa Albă în timpul călătoriei sale în SUA de la sfârșitul lunii septembrie.
ADVERTISING
Tot atunci a discutat despre asta și cu candidații la președinție Donald Trump și Kamala Harris, precum și cu membrii Congresului SUA.
"Planul de victorie urmărește să creeze condițiile potrivite pentru un sfârșit just al războiului. Este o punte către cel de-al doilea summit de pace. Ucraina poate negocia doar dintr-o poziție puternică", a spus Zelenski.
Acest turneu european al lui Volodimir Zelenski are loc într-o perioadă când forţele ruse îşi continuă înaintarea pe frontul din estul Ucrainei şi cu mai puţin de o lună înaintea alegerilor prezidenţiale din Statele Unite.
În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇