Statele occidentale au fost puternic implicate în procesul de reformă din Sudan. Odată cu escaladarea situației, se pune întrebarea dacă ele au evaluat corect situația și partenerii din regiune.
Lupte, morți și răniți, mii de oameni pe fugă. Pentru moment, încercarea Sudanului de a găsi reconcilierea, democrația și statul de drept a eșuat, spulberând și speranțele pentru un viitor prosper al ţării. Locul lor este luat de amărăciunea în legătură cu cei doi războinici sudanezi, Abdel Fattah al-Burhan și Mohammed Hamdan Daglo, cunoscut sub numele de Hemeti. Nu puțini sudanezi sunt însă dezamăgiți și de prestația statelor occidentale.
”Mă trezesc în zgomot de mitraliere în pofida acordului de încetare a focului”, a scris pe Twitter activistul Hamid Khalafalla. De ce ar trebui însă ca generalii sudanezi să respecte tăcerea armelor când SUA continuă să fie atât de îngăduitoare cu ei, întrebă el cu amară ironie, amintind că lovitura lor de stat militară de acum 18 luni a rămas practic nepedepsită.
Țările occidentale se retrag din ce în ce mai mult din țară după recenta izbucnire a violențelor, afirmă Khalafalla, cu trimitere la evacuarea cetățenilor vestici din Sudan. Or, odată cu plecarea lor, se năruie și influența lor de odinioară.
"Conflictul generat acasă"
Aflată la fața locului, Marina Peter, fondatoarea și șefa Forumului Sudan și Sudanul de Sud, afirmă că actualul conflict are cauze interne. În esență, conflictul este o consecință a unor probleme care au rămas nerezolvate timp de decenii - conflicte legate de resurse ori foamea de putere a unor personaje politice și, mai ales, militare din țară. Dinamica situației face dificilă influența din exterior, spune Peter.
Fapt este că Occidentul a comis și greșeli după 2019, anul în care a fost răsturnat conducătorul de atunci, Omar al-Bashir. "În special greșeala de a nu implica părți mari ale societății civile în negocierile și discuțiile oficiale", explică experta germană pentru DW. În paralel, remarcă ea, a fost investită o prea mare încredere în armată. "În același timp, activiștii sudanezi și noi, observatorii străini, am avertizat în repetate rânduri că armata și Hemeti în special nu sunt de încredere și că nu poate exista o soluție viabilă cu ei".
Prea multă încredere în vechile forțe?
Activistul pentru democrație Ahmed Esam de la platforma "Sudan Uprising Germany" împărtășește această părere. Într-un interviu acordat DW, Esam, care locuiește în Germania, spune că nu vrea să dea vina pe Occident pentru eșecul Sudanului. Însă statele occidentale "au avut un comportament problematic, în sensul că nu au recunoscut forțele esențiale din spatele rezistenței de pe străzi și cererea lor directă de reforme, iar comitetele de rezistență au fost ignorate”. În schimb, spune Esam, Vestul a mizat prea mult pe vechile forțe.
Procedând astfel, nu este exclus ca occidentalii să fi avut prea ușor încredere în cei doi oameni puternici ai țării, care acum se luptă între ei, sugerează jurnalistul Azza Ahmed Abdel Aziz pe portalul Middle East Eye. "Ambele părți și-au ambalat încercările de a-și asigura puterea într-un limbaj care arăta că ar fi în slujba democrației și a tranziției către un guvern civil complet", scrie Abdel Aziz. Cu toate acestea, ei înșiși au fost cei care, nu cu mult timp în urmă, au destrămat acest guvern civil prin lovitura de stat din octombrie 2021 împotriva premierului Abdalla Hamdok, explică jurnalistul.
Din acel moment a devenit într-adevăr evident că atât al-Burhan, cât și Hemeti aveau alte lucruri în minte decât să ducă la bun sfârșit procesul de reformă, aflat deja în plină desfășurare. Abdel Aziz crede că prioritatea lor a fost în primul rând cimentarea puterii personale, scop în care cei doi opozanți au cultivat legături strânse cu Moscova.
Mulți experți sunt de acord că influența Rusiei în Sudan a crescut semnificativ și ar putea să se accentueze, în centrul atenției aflându-se interesele economice și de putere strategică, nu întărirea democrației. În aceste condiții, este probabil ca oamenii politici occidentali să se fi gândit cu atenție în ce măsură își pot permite să pună militarii sudanezi sub presiune politică atunci când alți actori internaționali, uneori rivali, au stabilit deja contacte bune și strânse cu aceștia.
"În niciun caz condusă de civili”
Renumita revistă "Foreign Policy" critică și ea politica occidentală aplicată în Sudan în ultimii ani. Se prea poate ca limbajul celor doi comandanți, aparent adaptat pentru urechile occidentalilor, să fi fost prea ușor crezut de administrația americană, analizează publicația. FP scrie că Statele Unite au insistat să considere tranziția din Sudan ca fiind "condusă de civili", însă tocmai aceasta s-a dovedit a fi o crasă greșeală de judecată: "Tranziția din Sudan nu a fost în niciun caz condusă de civili".
Occidentul a favorizat mai degrabă prea multă vreme un model discutabil de împărțire a puterii între civili și militari în Sudan, spune activistul Ahmed Esam. "Occidentul a văzut armata ca pe o entitate separată mai degrabă decât ca pe o instituție legitimată doar de societate. Tendința a fost de a face din armată un partid politic. Iată greșeala”.
Opțiuni limitate de acțiune
Statele occidentale ar fi putut mult mai devreme să pună în joc posibile sancțiuni împotriva generalilor, spune Marina Peter în interviul oferit DW. Este drept că Vestul a încercat să exercite presiuni prin intermediul ajutorului pentru dezvoltare, care a fost înghețat pentru o lungă perioadă de timp, "dar apoi au venit bani din alte țări, astfel că această încercare a rămas fără rezultat". În plus, succesorii lui al-Bashir sunt conștienți de faptul că opțiunile de acțiune ale vesticilor sunt limitate. "Statele occidentale au cooperat cu siguranță deja cu al-Bashir, măcar de teama apariției unui nou val de imigranți”.
În ultimele zile, statele vestice au reluat comunicarea cu cei doi rivali, mai exact au fost nevoite să stea de vorbă cu ei, fiind limpede că fără consimțământul lor nu și-ar fi putut scoate cetățenii din Sudan. Avem o dilemă clasică de realpolitik, în care statele occidentale sunt nevoite să accepte că s-au înșelat în privința celor mai importanți interlocutori ai lor, fără însă a putea să treacă peste ei, mai ales în situația actuală.
Autor: Kersten Knipp