Întâlnirile recente de la Beijing ilustrează ascensiunea Chinei pe scena internațională. Însă această poziție implică și niște riscuri.
Beijingul a luat locul New Yorkului și Națiunilor Unite, găzduind în această săptămână două întruniri care au potențialul de a rezolva două dintre cele mai adânci conflicte de pe glob – disputa de nouă ani dintre Rusia și Ucraina și relația tensionată de 30 de ani Arabia Saudită – Iran.
Pentru China, deseori considerată ostilă politicii externe intervenționiste, aceste mișcări marchează intrarea în cea mai importantă ligă a diplomației și un semn al revenirii țării pe scena globală post-Covid, se arată într-o analiză publicată în The Guardian.
Imaginea miniștrilor de externe de la Riad și Teheran, rivali regionali din anii '60, reuniți sub auspiciile chineze pentru prima oară în ultimii opt ani, e de ajuns pentru a obține dimensiunea forței pe care a dobândit-o Beijingul. La aceasta se adaugă și încurajarea europeană a rolului de mediator al Chinei în criza din Ucraina, simbolizată de vizitele președintelui Franței, Emmanuel Macron, și președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
De ce e seducătoare abordarea chineză
Contrastul dintre jocului diplomatic la nivel înalt al Beijingului și continuarea "serialului de comedie Donald Trump" în SUA le dezvăluie diplomaților temeliile fragile ale instituțiilor americane pe care le zgâlțâie acum mai mulți factori interni și externi.
Apariția Chinei în prim-planul scenei diplomatice poate părea forțată după ce în imaginea acestei țări ca forță diplomatică a pălit în ultimii ani. Potrivit Institutului de cercetare Mercator, numai în 2017 Beijingul a mediat nouă conflicte, o creștere vizibilă comparativ cu doar trei în 2012, anul în care Xi Jinping a preluat funcția de secretar general al Partidului Comunist Chinez.
Creșterea activității diplomatice a Chinei a început în 2013, anul lansării inițiativei "O centură, un drum". Proiectul pentru "noile drumuri ale mătăsii" viza dezvoltarea infrastructurii terestre pentru îmbunătățirea legăturilor comerciale cu regiunile instabile și a condițiilor de securitate pentru cetățenii chinezi și companiile care operează pe aceste rute. China a devenit de atunci și un contributor de prim rang al forțelor ONU de menținere a păcii.
China este conștientă acum că se poate prezenta ca o alternativă diplomatică la Statele Unite. "Abordarea Chinei de non-interferență în problemele interne ale altor țări, de a nu umple vidul de putere sau de a nu urmări hegemonia în timp ce promovează dialogul și consultarea pentru rezolvarea problemelor este bine văzută în regiune", a spus recent, pentru Global Times, Zhu Weilie, directorul Institutului de Studii pentru Orientul Mijlociu de la Universitatea de Studii Internaționale de la Shanghai.
Macron îl testează pe Xi
Mijlocirea unor acorduri în Ucraina sau în Orientul Mijlociu poate duce, însă, China într-o zonă diferită, una mai riscantă, estimează cotidianul britanic.
Macron, cel puțin aparent, conferă credibilitate rolului Beijingului de negociator neutru și probabil e mai încrezător în acest arbitraj decât Von der Leyen. Deși i-a măgulit pe diplomații chinezi venind însoțit de o delegație de oameni de afaceri consistentă, liderul de la Champs-Élysées s-a dus în China pentru că are un interes direct.
După ce a abandonat "fundătura" în care s-a avântat când a încercat să-l facă pe Putin să nu invadeze Ucraina și apoi a eșuat și în a-l convinge să-și retragă trupele, Macron privește logic China ca singura țară cu influență asupra Moscovei. "Știu că pot să contez pe tine să aduci Rusia în fire și toată lumea să se întoarcă la masa negocierilor", i-a spus, joi, Macron lui Xi, punând presiune pe președintele chinez.
Cu atât de puține pârghii la îndemâna Occidentului, Macron caută, probabil, să testeze intențiile diplomatice ale Beijingului ca să-și dea seama dacă există vreo limită în "relația fără limite" dintre Rusia și China. El are un avertisment simplu pentru Xi: dacă China simte că nu-și poate permite ca Rusia să piardă războiul, mai bine să se lepede de Moscova înainte ca situația pe plan militar să se înrăutățească.
Planul de pace în 12 puncte propus în martie de China pare să ofilească orice nădejde a rușilor că vor primi vreun ajutor militar de la Beijing: în fond, nu poți să susții că propovăduiești pacea când ai o ramură de măslin într-o mână și o gură de foc în cealaltă. Orice i-a promis lui Putin, Xi nu poate să-i dea arme dacă vrea să fie un mediator credibil.
China trebuie să aleagă: cu sau fără Rusia?
Cuvintele lui Macron par menite să țină în șah Beijingul. Susținătorii liderului francez argumentează că acesta are șansa de a presa Beijingul și să-și consolideze propriul rol de mediator printr-o manevră strategică: întrebându-l pe Xi dacă el crede în integritatea teritorială a națiunilor și cum poate fi susținut acest principiu de situația din Ucraina.
"Dacă Beijingul vrea cu adevărat să promoveze pacea, trebuie să rezolve dubiile legate de dorința și abilitatea sa de a media corect", arată Wang Huiyao, fondatorul influentei organizații Centrul pentru China și Civilizație. Asta înseamnă ca Beijingul să se dovedească echitabil și să pună presiune pe Vladimir Putin.
Cu toate acestea, luna trecută, când s-a dus la Moscova în vizita de trei zile, Xi n-a făcut nimic ca să-l provoace public pe Putin. Declarația comună a confirmat Consiliul de Securitate al ONU drept singurul organism autorizat să impună sancțiuni din cauza războiului. Această abordare îi convine Moscovei, fiindcă acolo Rusia are drept de veto și lasă Ucraina pe dinafară.
La două zile după vizita lui Xi, Putin a anunțat că va desfășura arme nucleare în Belarus, mișcare pe care The Guardian o consideră "deloc surprinzătoare" și care atestă că liderul de la Kremlin nu se ferește de reacția Chinei. De altfel, oamenii acestuia transmit acum politicos că nu e nevoie de perspectiva unei medieri chineze.
Există suspiciuni potrivit cărora activitatea diplomatică intensă a Chinei caută să întărească ideea că actuala ordine mondială e ilegitimă și funcționează doar în interesul SUA. În acest caz, nici nu mai contează că planul de pace al Chinei pentru Ucraina e lipsit de substanță; e suficient că acesta există, iar statele care contestă rolul Americii pot face orice proiecție despre agresiunea Statelor Unite. Ca și în cazul apropierii dintre Iran și Arabia Saudită, Beijingul nu-i nevoit să-și murdărească mâinile, nici măcar mănușile cu care acționează uneori, ca să culeagă roadele. Cea mai grea parte a fost deja făcută de alte țări - cazul Irakului și Omanului în 2021 și 2022.
Cu siguranță, oficialii chinezi au făcut mai mult decât să patroneze ceremonia de semnare a acordului de reluare a relațiilor dintre saudiți și iranieni, supervizând patru zile de discuții intense. Dar dacă ambele părți au fost de acord să lase China să le conducă spre linia de finish, asta s-a întâmplat pentru că Riadul a considerat că Beijingul îi oferă cele mai bune garanții că poate ține Iranul la masa negocierilor. A fost, totodată, o ocazie pentru Arabia Saudită să-și reafirme independența față de Washington și să-i transmită că trebuie să reflecte la realitatea că China, nu SUA, este acum cel mai important partener comercial al său.
Însă cu cât China se va prezenta mai mult ca un arbitru autentic în anii următori, cu atât mai mari vor fi atenția și mai importante alegerile care o vor viza.
T.D.