Cele 41 de state care susțin Ucraina s-au angajat să-i ofere ajutoare în valoare de aproape 110 miliarde de euro din februarie până acum.
Statele Unite au anunțat la jumătatea lui decembrie, la aproape zece luni de la începerea războiului, că sunt pregătite să furnizeze Kievului rachete antiaeriene Patriot pentru a-și putea proteja infrastructura energetică. Confirmarea a venit în timpul vizitei lui Volodimir Zelenski la Washington, unde Joe Biden a anunțat acordarea unui pachet de sprijin pentru apărarea Ucrainei, în valoare de aproximativ 2 miliarde de dolari.
Sprijinul american se adaugă contribuțiilor numeroase ale statelor occidentale. În total, țările care susțin Ucraina s-au angajat să-i ofere ajutor de cel puțin 108,01 miliarde de euro sub formă de sprijin militar, financiar sau umanitare, potrivit datelor anunțate de Institutul Kiel pentru Economia Mondială.
Statele Unite domină ierarhia țărilor donatoare, cu peste 47,82 miliarde de euro anunțate de la sfârșitul lunii ianuarie, din care 22,9 miliarde reprezintă ajutor militar (47,9% din total), relatează Le Monde.
Țările membre UE au anunțat ajutoare bilaterale (16,23 miliarde de euro) și ajutoare comune provenind din fondurile Uniunii Europene (29,89 miliarde de euro). În total, 46,12 miliarde de euro.
În valoare absolută, cele mai bogate țări s-au dovedit cele mai generoase. În schimb, dacă aceste contribuții sunt raportate la Produsul Intern Brut (PIB), clasamentul arată diferit.
Cei mai mari donatori pentru Ucraina din UE, în funcție de procentul din PIB alocat:
- Estonia - 1,10% din PIB, 330 milioane de euro
- Letonia - 0,93%, 317 milioane
- Polonia - 0,50%, 3 miliarde
- Lituania - 0,46%, 269 milioane
- Norvegia - 0,34%, 1,21 miliarde
- Marea Britanie - 0,26%, 7,08 miliarde
- Cehia - 0,24%, 589 milioane
- Canada - 0,23%, 3,79 miliarde
- SUA - 0,23%, 47,81 miliarde
- Slovacia - 0,21%, 220 milioane
Deși Emmanuel Macron a purtat negocieri directe cu Vladimir Putin și a călătorit la Kiev pentru a discuta cu Volodimir Zelenski, Franța ocupă locul 22 în acest clasament, cu o contribuție de numai 0,05% din PIB, adică 1,41 miliarde de euro.
În clasamentul ajutorului bilateral din punct de vedere al angajamentelor guvernamentale în procente din PIB, România ocupă locul 38 din 40 de țări luate în discuție, cu un procent de 0,004% din PIB.
Guvernul României a decis să nu facă public cuantumul ajutorului militar oferit Ucrainei.
Institutul Kiel nu a contabilizat donațiile private, precum și ajutorul țărilor furnizat indirect, prin finanțarea organizațiilor non-guvernamentale ori prin intermediul Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați sau UNESCO.
Cifrele nu iau în calcul nici cheltuielile cu primirea refugiaților, care pentru țările vecine Ucrainei reprezintă un efort important. Polonia a primit 8,1 milioane de refugiați ucraineni, iar România a găzduit puțin peste 1,6 milioane.