Statele Unite au pus un sistem de rachete în coasta Chinei: Beijingul se simte vizat (Video)

Statele Unite au pus un sistem de rachete în coasta Chinei: Beijingul se simte vizat (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Armata americană a desfășurat în premieră un lansator de rachete antinavă de înaltă precizie într-o provincie din nordul Filipinelor, lângă Taiwan, în cadrul celei mai mari serii anuale de exerciții militare din regiune, Balikatan.

China a criticat aspru exercițiile militare din Filipine și prima desfășurare de către SUA în această țară a Sistemului de interdicție a navelor expediționare (Navy Marine Expeditionary Ship Interdiction System – NMESIS). Sosirea acestor arme și a altor „arme strategice și tactice” destabilizează regiunea, a transmis Beijingul, potrivit Newsweek.

China i-a avertizat și săptămâna trecută pe "cei care se joacă cu focul" în privința Taiwanului, chestiune pe care Beijingul o consideră "o linie roșie", notează publicația americană.

Ce nu-i convine Beijingului

China e nemulțumită de prezența permanentă în Filipine a lansatorului de rachete Typhon, o capacitate de interceptare de rază medie a armatei americane (MRC), care a fost desfășurat înaintea ediției de anul trecut a exercițiilor Balikatan.

Oficialii de la Manila au sugerat inițial că sistemul american va fi eliminat în lunile de după exerciții, dar apoi au indicat că acesta ar putea rămâne pe termen nelimitat în țară.

Sistemul Typhon a fost amplasat într-o zonă de coastă din nord-vestul Filipinelor, potrivit unui oficial al acestei țări citat duminică de Associated Press.

În urma acestei mutări, o mare parte din litoralul din sud-estul Chinei se află acum în raza de acțiune a rachetelor Tomahawk lansate de Typhon, care bat până la aproximativ 1.600 de kilometri.

"Prin desfășurarea a două tipuri de sisteme de rachete, SUA au stabilit o rețea cuprinzătoare de atac cu rază lungă, medie și scurtă, cu o rază de acțiune maximă de 1.800 de kilometri, care acoperă zonele de coastă din sud-estul Chinei, strâmtoarea Taiwan, canalul Bashi și nordul Mării Chinei de Sud", a declarat săptămâna trecută analistul militar chinez Zhang Junshe pentru ziarul de stat Global Times.

hartă rachete Filipine
Sursa: Newsweek / Esri, TomTom, Garmin, FAO, METI/NASA, NOAA, USGS

Sistemul MRC poate fi echipat și cu rachete interceptoare Standard Missile-6, capabile să lovească ținte de până la 465 de kilometri distanță.

"NMESIS oferă forței combinate și comune o capacitate flexibilă și rapidă de respingere maritimă, contribuind la apărarea colectivă a ambelor țări", se arată într-o declarație postată duminică pe X de armata filipineză, cu referire la apărarea Taiwanului.

Zona din raza de acțiune a sistemului NMESIS ar fi critică pentru forțele americane și aliate în cazul unui conflict în Taiwan, insula auto-guvernată pe care Beijingul s-a angajat să o ocupe prin forță dacă va fi necesar.

NMESIS este suficient de puternic pentru a amenința forțele navale chineze care ar încerca să treacă în zona apărată de armata americană, notează Newsweek.

Filipinezii vor să fie pregătiți dacă se întâmplă ceva în Taiwan

Armata chineză a sporit numărul de exerciții militare pe scară largă pe care le desfășoară în jurul Taiwanului și pe care șeful Comandamentului Indo-Pacific al SUA, amiralul Samuel Paparo, le-a numit "repetiții generale pentru unificarea forțată".

În urma ultimei serii de exerciții de la începutul acestei luni, ministrul filipinez al Apărării, Romeo Brawner, a spus că țara sa trebuie să fie pregătită pentru o potențială invazie a Taiwanului. "Pentru că dacă se întâmplă ceva în Taiwan, inevitabil vom fi implicați", a precizat el.

Filipinele rămân blocate într-o dispută teritorială cu China, care revendică cea mai mare parte a Mării Chinei de Sud, inclusiv zone din zona maritimă filipineză, în ciuda unei hotărâri din 2016 a tribunalului internațional de arbitraj care a respins pretențiile Beijingului.

Statele Unite și Filipine au un tratat de apărare reciprocă vechi de zeci de ani, iar în ultimii ani țara din Asia de Sud-Est a extins numărul de baze militare accesibile forțelor americane.

Statele Unite au subliniat că NMESIS va fi folosit doar în exerciții de simulare, nu cu foc real, în timpul aplicațiilor militare.

Exercițiile Balikatan sunt programate să se încheie pe 10 mai și e de așteptat ca Beijingul să continue să protesteze față de prezența sistemelor Typhon și NMESIS în Filipine.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇