Avionul cu primul grup de români evacuaţi din Fâşia Gaza, alături de membri ai familiilor lor, a aterizat, miercuri seara, la Baza 90 de la Otopeni.
Persoanele din avion vor fi evaluate de o echipă formată dintr-un medic generalist, un psiholog şi un psihiatru. Printre cei evacuaţi se numără o femeie însărcinată, care este considerată prioritate zero, şi o persoană bolnavă de cancer.
Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) preia toți cetățenii români evacuați din Fâșia Gaza, a spus, miercuri seara, premierul Marcel Ciolacu, după ce a aterizat aeronava care i-a adus pe români în țară. El a spus că acțiunea va continua până când aceștia vor ajunge la familiile lor.
Ministrul afacerilor externe, Luminița Odobescu, a declarat că oamenii pe care i-a găsit în Egipt, evacuați din Fâșia Gaza, au fost foarte emoționați și fericiți.
„Ne-au mulțumit pentru că vin dintr-o zonă de război și au fost foarte afectați. Poveștile lor sunt foarte emoționante. Sunt mame cu copii, familii întregi și suntem foarte motivați să continuăm să îi evacuăm pe toți cetățenii români și pe membrii familiilor acestora care au solicitat acest lucru”, a spus ministrul afacerilor externe.
Românii susțin interviuri de securitate
SRI face interviuri de securitate în cazul cetăţenilor români cu dublă cetăţenie care vin din Fâşia Gaza, pentru a preîntâmpina intrarea în ţară a teroriștilor, a declarat, miercuri, preşedintele comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş.
El a precizat că marţi, în şedinţa comisiei de control a activităţii SRI, a fost audiată conducerea Serviciului cu privire la acest conflict nou apărut între Israel şi Hamas.
”Am discutat despre cetăţenii de origine română blocaţi în Fâşia Gaza şi în mod firesc am întrebat despre modalitatea în care vor ei să fie repatriaţi. Este vorba de cei cu cetăţenie dublă, română şi palestiniană, şi din explicaţiile care ne-au fost oferite, există procedural acele interviuri de securitate care se fac prima dată la ieşirea din Fâşia Gaza, de către Egipt, după care se vor face şi la venirea în ţară”, a spus preşedintele comisiei parlamentare de control, la Prima News.
Senatorul PNL a precizat că aceste interviuri la sosirea în ţară se fac pentru a preîntâmpina intrarea teroriștilor.
Chirteş a explicat că, ”în timpul unui conflict sau a unei migraţii în caz de război, se pot strecura şi elemente care nu sunt tocmai prietene cu statul român”.
Despre ce se întâmplă în cazul descoperirii de astfel de persoane, Ioan Chirţeş a precizat că există proceduri standard, astfel că ”acele elemente considerate teroriste sau care pot crea ameninţări teroriste sunt identificate, reţinute, urmând ca procurorii DIICOT să îşi facă treaba şi să cerceteze suplimentar aceste persoane”.
Comisia parlamentară de control al SRI a audiat, marţi, conducerea Serviciului Român de Informaţii în legătură cu evoluţia conflictului din Ucraina şi a conflictului dintre Israel şi Hamas. Au fost abordate şi aspecte privind situaţia geopolitică din Republica Moldova, fiind subliniat faptul că România rămâne principalul sprijin al parcursului european.
De asemenea, SRI a iniţiat şi aplicat măsuri în vederea prevenirii manifestării riscurilor şi ameninţărilor de securitate pe teritoriul naţional. „Până în prezent, nu există informaţii care să reflecte prezenţa unor riscuri directe şi imediate la adresa securităţii naţionale”, a spus preşedintele Comisiei Ioan-Cristian Chirteş.