România ar putea deveni un nou centru regional pentru producția de drone militare, în parteneriat cu Ucraina – una dintre cele mai avansate țări din lume în dezvoltarea acestui tip de armament, grație experienței acumulate în războiul cu Rusia.
Informațiile au fost confirmate de Ministerul Apărării Naționale, care urmează să poarte discuții oficiale cu omologii din Kiev.
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, va negocia detaliile unei înțelegeri ce presupune transferul de tehnologie ucraineană către România și fabricarea de drone pe teritoriul românesc, cel mai probabil la Brașov.
Societatea Carfil SA din Braşov are o istorie de peste 100 de ani în producția de armament și muniție pentru artilerie și se numără printre cele mai importante companii din industria de apărare a României.
De altfel, la Braşov, va începe producția de drone militare şi civile, în cursul acestei veri, în urma unui protocol încheiat între această companie și firma americană Periscope Aviation pentru transferul tehnologic.
Ucraina oferă tehnologia, România finanțează fabrica
Dronele militare ar urma să ajungă în dotarea Armatei Române, dar o parte ar putea fi exportate către alte țări europene interesate.
„Nu este un plan de business complicat. România ar cumpăra detaliile tehnice ale dronelor dezvoltate de Ucraina și ar investi într-o fabrică unde români și ucraineni ar lucra împreună la producție”, au transmis surse oficiale citate de Digi24.
Planul prevede ca Ucraina să furnizeze know-how-ul dobândit pe front, iar România să asigure finanțarea componentei de producție.
În acest moment, însă, bugetul Apărării nu permite o astfel de investiție majoră, astfel că proiectul ar putea deveni fezabil abia în 2026, odată cu aprobarea unui nou buget militar.
Context internațional: Europa investește masiv în drone
România nu ar fi prima țară care semnează o astfel de înțelegere cu Ucraina.
Danemarca și Norvegia au încheiat deja parteneriate similare. De asemenea, Germania a livrat aproape 2.000 de drone cu inteligență artificială Ucrainei.
Letonia, co-lider al coaliției europene pentru drone alături de Marea Britanie, a livrat deja 1.500 de drone Ucrainei și a anunțat că va furniza alte 12.000 până la mijlocul anului.
Aceste mișcări fac parte din efortul european de a consolida capacitățile de apărare prin investiții în tehnologii testate în condiții reale de război, scrie Ukrainska Pravda.
Dacă proiectul va fi implementat, România ar putea deveni un nod important al producției de drone în Europa Centrală și de Est, cu beneficii strategice și economice pe termen lung.