Matteo Messina Denaro, liderul clanului Cosa Nostra capturat la Palermo, a marcat istoria modernă a Italiei cu crimele sângeroase pe care le-a coordonat și comis la începutul anilor ’90. Rudele victimelor sale nu au uitat teroarea care le-a schimbat viața.
Joi, în ziua în care anchetatorii italieni au descoperit o a treia ascunzătoare folosită de Messina Denaro (60 de ani), magistratul Paolo Borsellino ar fi împlinit 83 de ani. Un erou al luptei antimafia, acesta a fost asasinat pe 19 iulie 1992, în Palermo, cu o mașină-capcană, la mai puțin de două luni după uciderea într-un atentat a celui mai bun prieten al său, judecătorul Giovanni Falcone.
Arestarea lui Denaro după 30 de ani de căutăre fără succes a creat un val de emoție și un interes mediatic paroxistic în Peninsulă. Însă descoperirile pe care le fac în fiecare zi anchetatorii - printre care și cele despre viața lui amoroasă, haine elegante, bijuterii scumpe și posterul cu Marlon Brando în filmul "Nașul" - pălesc în comparație cu ororile pe care le-a lăsat în urmă acest bătrânel amabil și zâmbitor, cum îl știau cei care au avut de-a face cu el în ultimii ani.
Cei care n-au uitat nicio clipă acele tragedii au fost oamenii cărora el le-a distrus viața pentru totdeauna. Trei dintre urmașii zecilor de victime pe care le-a făcut Messina Denaro în anii '90 și un supraviețuitor al unui atentat organizat de liderul mafiot au povestit pentru cotidianul italian La Stampa prin ce au trecut și cum privesc arestarea lui.
Un om incomod, ucis în fața soției
Giuseppe Montalto avea 30 de ani când a fost ucis la periferia orașului Trapani, pe 23 decembrie 1995. Montalto era agent la penitenciarul Ucciardone de lângă Palermo, unde legea o făceau șefii mafiei. Pentru că a îndrăznit să blocheze transferul unui deținut mafiot, aceștia au cerut eliminarea sa, iar Matteo Messina Denaro s-a ocupat imediat: Peppe Montalto a fost ucis în mașină, în fața casei socrilor săi, cu soția lui, Liliana, care avea atunci 26 de ani, alături. Ea o ținea în brațe pe fiica lor de numai zece luni și era însărcinată cu a doua fetiță.
Luni, când a auzit știrea arestării lui Denaro la radioul din mașină, Liliana a ascultat ca și cum n-o interesa informația, apoi a încercat să metabolizeze durerea. "Am auzit și citit despre bolile lui, sunt sigură și mulțumită că va fi tratat, îi doresc să trăiască mult în spatele gratiilor, gândindu-se la cei mulți pe care i-a ucis sau a făcut să fie uciși, la rude. Eu, fiicele mele, familia, suntem, cum era și Giuseppe, departe de lumea lui malefică", a spus ea.
Liliana nu-i poartă ranchiună lui Denaro, dar o doare să vadă că el are în închisoare condiții pe care unii oameni nu le au în libertate: "Mă gândesc cu amărăciune că el e protejat astăzi de acest Stat care totuși nu mi-a protejat soțul, mă gândesc la memoria lui Giuseppe care s-a stins aproape imediat. Boss-ul e tratat în închisoare pentru problemele de sănătate în timp ce în orașul nostru sunt atâția cetățeni cinstiți care poate nu-și permit tratamente asemănătoare. El, șeful unei Cosa Nostra care a sărăcit acest pământ și care este și cauza pentru care atâția tineri trebuie să plece."
Fiicele Lilianei au trăit diferit vestea arestării lui Denaro: cea mare nu a comentat subiectul, cealaltă a fost mulțumită văzându-i pe acei oameni care exultau pe stradă.
"Gata cu jumătățile de adevăr despre delicte, despre arestări, cum e și cea a acestei persoane. Încă dinaintea capturării lui paharul era plin. Am senzația că l-au lăsat descoperit, pentru că această Cosa Nostra trebuie să revină la viață. Eu aș vrea, însă, ca în aceste zile toți cetățenii liberi de costrângeri și de omertà (legea tăcerii în clanurile mafiote, n.r.) să-și reia viețile în mâinile lor", a mai spus femeia.
"Când toți fugeau din Sicilia, el s-a dus"
Edna Cosina își rezumă existența în câteva vorbe apăsătoare: "Destinul meu a fost să-i spun mamei mele care acum nu mai e că ai noștri, cei pe care îi iubeam cel mai mult, nu mai sunt. S-a întâmplat cu tata, care s-a simțit rău acasă, a făcut câțiva pași și s-a prăbușit. S-a întâmplat și cu Eddie, eu i-am dat vestea."
Edna e sora lui Eddie Cosina, polițistul care a murit lângă Paolo Borsellino în via D’Amelio, cu doar câteva zile înainte de a împlini 31 de ani. Un bărbat falnic, care avea 1,87 metri înălțime, simpatic, sociabil, cu mulți prieteni, de o generozitate incredibilă, un om care credea în cuvântul "patrie" fără să fie fanatic. "Când toți fugeau din Sicilia, el s-a dus", îl descrie Edna.
Femeia vede arestarea lui Denaro, cel care a coordonat uciderea lui Borsellino și a fratelui ei, ca pe "un semn că Statul există și va exista mereu" și ca pe o victorie a femeilor și bărbaților din forțele de ordine, a magistraților care au reușit să-l captureze pe șeful mafiot fugitiv timp de 30 de ani, "sacrificându-și familia, timpul și liniștea".
Pe de altă parte, nu-i vine să creadă că acest om "pe jumătate mort" s-a lăsat prins. "E îngrijorător că se plimba liniștit prin Sicilia lui, protejat, apreciat de o parte a comunității, șef respectat al unei organizații de binefacere, care oferea locuri de muncă și prosperitate. Dar nu vreau să văd totul în negru, am speranță în generațiile viitoare, vreau să cred că acest Stat va reuși să se schimbe", a spus ea.
Întrebată ce își amintește despre fratele ei, Edna subliniază că îl simte alături: "Fratele meu trăiește în mine, nu ține de trecut, e prezent, e mereu viu. Îmi rămâne ultima lui întrebare, când îl duceau la spital, cu picioarele retezate de explozie: 'Ce fac copiii?'. Așa era el, se gândea mereu la ceilalți."
"De 30 de ani stau în închisoarea mea și voi rămâne mereu prizonier"
Angelo Corbo avea 27 de ani și se afla în fața lui Giovanni Falcone când acesta a murit. Era în mașina din fața celei cu care călătorea migistratul când s-a produs explozia. "L-am văzut ridicând capul, privind spre noi ca și cum ne implora să-l ajutăm și înclinând capul spre fereastră. Nu voi uita niciodată ochii lui", povestește fostul agent de poliție. Angelo a fost singurul care a scăpat cu viață din acel atentat.
Și acum, după 30 de ani și o viață în care a continuat să lucreze la Poliția Judiciară din Florența, e bântuit de fantasmele acelei zile. E mulțumit "așa și așa" de arestarea lui Messina Denaro. "Îmi spun că a fost arestat unul dintre criminali, unul dintre cei care mi-au provocat suferința", arată el.
Corbo se așteaptă ca Denaro să colaboreze cu autoritățile și să dea vina pe corupția din structurile statului care au sprijinit mafia. "Mă lasă un pic perplex faptul că a putut să trăiască 30 de ani acolo unde este cazarma carabinierilor, unde e și o secție de poliție în apropiere. Pare incredibil, nu pot să nu mă gândesc că a fost vreo implicare a unor atentate suprastatale", își exprimă el dubiile.
Fostul polițist speră că boala de care suferă Denaro (cancer de colon) nu va fi considerată un motiv pentru a fi eliberat din închisoare. "Eu de 30 de ani stau în închisoarea mea și voi rămâne mereu prizonier", subliniază el.
Povestea singurei polițiste căzute la datorie în Italia
Claudia Loi a plâns mult când a auzit că Denaro a fost prins. "Am simțit numai durere, nicio ușurare, nicio dreptate", spune sora singurei polițiste din Italia căzută la datorie. Emanuela Loi avea 24 de ani când a murit, pe 19 iulie 1992, în explozia de pe via D’Amelio.
"M-am întors înapoi, acum 30 de ani, m-am gândit la tot ce ne-a făcut acest asasin familiei mele și multor altora", mărturisește Claudia.
Acum există o altă Emanuela Loi care poartă uniforma de poliție. Nepoata sa, fiica fratelui său, Marcello, s-a născut în noiembrie 1992, la patru luni după masacru. Urmau să o boteze Azzurra, dar i-au dat numele Emanuela. A crescut dintr-o comemorare în alta și, inspirată de memoria mătușii sale, a spus mereu că vrea să se facă polițistă.
Claudia speră și ea că Denaro o să vorbească și o să spună adevărul despre asasinatele comise. "Eu nu cred că oamenii nu l-au recunoscut în toți acești ani, eu cred că l-au recunoscut și l-au acoperit. Citesc despre medicii lui de familie și asta mă deranjează", spune ea.
Crima care i-a umbrit viața a fost începutul unei serii de tragedii: "Tatăl meu, un om dintr-o bucată care nu s-a plâns niciodată, s-a stins în 1997, distrus de durere. La puțin timp după aceea s-a îmbolnăvit și mama, a murit în 2006 după o lungă suferință, dar susținută de o credință de nezdruncinat, aceeași pe care o simt și eu în sufletul meu. Pe urmă a murit tânăra soție a fratelui meu și în cele din urmă și fiul fratelui meu, într-un accident…"
Camera Emanuelei a rămas intactă, ca atunci cum era când a dormit acolo cu doar trei zile înainte de a muri. Nu se simțea bine și ai ei i-au zis să nu se mai ducă la muncă și să rămână să se odihnească. Dar Manuela le-a răspuns că n-ar fi corect față de colegi: a luat calmante și i-a salutat. "Nu ne-am fi gândit că nu o vom mai revedea, nici vie, nici moartă", spune Claudia.
"Când am intrat în camera mortuară a Palatului de Justiție din Palermo erau acolo trei sicrie, toate închise. Mama era convinsă că trebuia să-i cumpărăm Emanuelei o rochie de mireasă, așa se obișnuiește prin locurile noastre când moare cineva tânăr. Dar nu mai era un trup care să o îmbrace", explică ea.