Parchetul European condus de Kovesi face 38 de percheziții în București, Ploiești, Cluj și Ialomița, în anchete privind o fraudă de 15 milioane de euro

Parchetul European condus de Kovesi face 38 de percheziții în București, Ploiești, Cluj și Ialomița, în anchete privind o fraudă de 15 milioane de euro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Forțele de ordine au făcut 38 de percheziții în mai multe locuințe din România, în cadrul a două anchete pentru o fraudă de 15 milioane de euro, conduse de Biroul de la București al Procurorului European.

Descinderile au avut loc pe 7 noiembrie în mai multe locuri din România, inclusiv în București, Ploiești, Cluj și județul Ialomița. Concomitent, au fost aplicate măsuri investigative și în Cipru, Cehia, Malta, Monaco și Statele Unite, prin cooperarea forțelor de ordine din aceste state.

Cele două anchete vizează fraudarea a șase proiecte IT finanțate de UE pentru dezvoltarea unor soluții inovative de software, se arată într-un comunicat al Parchetului European (EPPO).

ADVERTISING

Între 2019 și 2022, beneficiarii fondurilor europene au transmis date false sau documente inexacte pentru servicii supraevaluate sau care nu au fost niciodată furnizate, precum și facturi false ca dovadă a achiziționării unor bunuri.

Aceștia au obținut astfel în mod nejustificat fonduri de la bugetul UE de cel puțin 15 milioane de euro.

Suspecții au creat, totodată, circuite de fraudare pe plan intern și internațional pentru a folosi fondurile în interes propriu.

În urma descinderilor, unele persoane vizate au fost aduse la sediul Biroului Parchetului European din București, pentru a fi informate cu privire la calitatea de suspecți de fraudă și spălate de bani, altele vor fi aduse în următoarele zile.

ADVERTISING

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a deschis, de asemenea, o anchetă în acest caz.

Perchezițiile dispuse de Parchetul European au fost efectuate cu sprijinul structurii din România a instituției, Direcției Generale Anticorupție, Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, Direcţiei de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IGPR, Poliției Române – Direcţia Operaţiuni Speciale și Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇