S-a împlinit o lună de la atacul Hamas asupra Israelului, o lună de când Gaza e bombardată continuu. Situația ostaticilor e în continuare neclară, evacuarea străinilor prin Egipt s-a desfășurat foarte greu, iar sâmbătă seara a fost oprită de guvernul Hamas. De asemenea, Israelul e tot mai criticat pentru atacurile în care mor foarte mulți civili.
OMS și Semiluna Roșie Palestiniană s-au declarat șocate de atacul asupra unui convoi de ambulanțe, la doar doi metri de intrarea în spitalul al-Shifa, cea mai mare unitate medicală din Gaza. 15 oameni au murit și 60 au fost răniți, inclusiv personal medical. Israelul a recunoscut atacul, dar susține că a vizat o ambulanță folosită de o „celulă teroristă”.
Iar sâmbătă dimineață, Ministerul Sănătății condus de Hamas a acuzat și un bombardament israelian asupra unei școli ce devenise adăpost pentru refugiați, soldat cu cel puțin 20 de morți și zeci de răniți.
ONU continuă să ceară o pauză umanitară imediată, arătând că nou-născuţii, femeile şi copiii sunt cel mai grav afectați. „Asta trebuie să înceteze”, a transmis șeful ONU.
Continuă și eforturile de evacuare a străinilor din Gaza. Pe lista de sâmbătă sunt peste 700 de persoană, însă în continuare niciunul dintre cei peste 250 de români care au cerut să fie salvați.
Iată cele mai importante evenimente de sâmbătă, 4 noiembrie, în războiul dintre Israel și Hamas:
- Evacuarea de cetățeni străini, suspendată - Guvernul Hamas a suspendat evacuarea de cetăţeni străini şi cu dublă cetăţenie spre Egipt, din cauza refuzului Israelului de a lăsa să plece răniţi palestinieni spre spitale egiptene, a anunţat sâmbătă pentru AFP un responsabil al administraţiei punctelor de trecere. "Niciun deţinător de paşaport străin nu va putea părăsi Fâşia Gaza înainte ca răniţii care trebuie să fie evacuaţi din spitalele din nordul Fâşiei Gaza să poată fi transportaţi spre terminalul de la Rafah", punct de trecere între teritoriul palestinian şi Egipt, a declarat acest responsabil, citat de AFP fără a i se preciza numele.
- AFP cere anchetă - Agenţia France-Presse a cerut Israelului "o anchetă aprofundată şi transparentă pentru a stabili cu exactitate responsabilitatea armatei sale", în urma unui atac în care a fost afectat grav, joi, biroul său din Gaza, oraş bombardat de mai multe săptămâni. "Un atac asupra biroului unei agenţii internaţionale de presă transmite un mesaj îngrijorător tuturor jurnaliştilor care lucrează în condiţii la fel de dificile ca acelea care prevalează astăzi în Gaza", a declarat directorul general al AFP, Fabrice Fries. AFP, unul dintre puţinele mijloace de informare internaţionale care au un birou în această zonă, are în total nouă angajaţi în Gaza şi "îşi dublează eforturile pentru a permite evacuarea angajaţilor săi şi a membrilor familiilor lor care doresc să părăsească teritoriul".
- Israelul promite că îl va elimina pe șeful Hamas - Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a declarat sâmbătă, în timpul unei conferințe de presă la Tel Aviv că Israelul îl va "găsi" şi "elimina" pe liderul mişcării islamiste palestiniene Hamas în Fâşia Gaza, Yahya Sinouar, informează AFP. "De acest şabat noi am dus lupte dificile în interiorul Fâşiei Gaza. Am terminat încercuirea (oraşului Gaza) şi forţele noastre operează dinspre sud şi nord", a continuat el.
- Șeful Hamas s-a întâlnit cu liderul suprem al Iranului - Şeful grupării palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, s-a întâlnit cu liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, în timpul unei vizite efectuate la Teheran în ultimele zile, a declarat sâmbătă un oficial Hamas în declaraţii difuzate de televiziunea al-Mayadeen, potrivit Reuters.
- Blinken respinge o încetare a focului - Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a reiterat sâmbătă că SUA susţin "pauzele umanitare" în conflictul dintre Israel şi Hamas, dar a respins o "încetare a focului", în cadrul unei conferințe de presă la Amman, informează AFP. Ministrul iordanian de Externe, Ayman Al-Safadi, a cerut "încetarea războiului" din Gaza, referindu-se la "crimele de război" ale Israelului. "Nu acceptăm noţiunea de autoapărare", a declarat el, în timp ce omologul său egiptean, Sameh Choukri, a cerut o "încetare imediată şi necondiţionată a focului". Blinken, însă,a reiterat că Statele Unite consideră că o astfel de încetare a focului nu ar face decât "să menţină Hamas pe poziţii".
- Raiduri împotriva Hezbollah - Armata israeliană a anunţat sâmbătă că a lansat raiduri aeriene împotriva unor ţinte ale Hezbollah, după atacuri ale mişcării libaneze ce au marcat o escaladare a tensiunilor la frontiera de nord a Israelului, informează AFP. Ţintele lovite "includ infrastructuri teroriste, situri pentru stocare de rachete şi complexe militare", a informat armata. Și Hezbollah a anunţat că a atacat cinci poziţii israeliene de-a lungul frontierei.
- Despre un război cu Libanul - Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, în vizită la rezervişti, a declarat sâmbătă că ţara sa "nu este interesată de un război" la frontiera sa de nord, însă a avertizat că dacă liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, "face o eroare, el va pecetlui destinul Libanului".
- Școală bombardată - Cel puţin 20 de persoane au fost ucise şi alte zeci rănite într-un atac „ţintit" asupra unei şcoli din nordul Fâşiei Gaza, a anunţat sâmbătă dimineaţa Ministerul Sănătăţii al Hamas: „Douăzeci de martiri şi zeci de răniţi au sosit la spitalul al-Shifa din oraşul Gaza, după atacul ţintit asupra unei şcoli transformate într-o tabără pentru persoane strămutate în zona al-Saftaoui, în nordul Fâşiei Gaza. Mai multe obuze de mortier au căzut asupra şcolii care a fost vizată direct".
- Atacul asupra ambulanțelor - Semiluna Roşie Palestiniană și șeful OMS au condamnat sâmbătă atacul asupra unei ambulanţe care s-a soldat cu 15 morţi și 60 de răniți în Gaza, o lovitură confirmată de armata israeliană care a declarat că a vizat „o celulă teroristă a Hamas" care folosea vehiculul: „Convoiul era format din cinci ambulanţe", între care una a Ministerului Sănătăţii Hamas şi una a Semilunii Roşii. Bombardamentul a avut loc la doi metri de intrarea în spitalul al-Shifa, cel mai mare din Gaza”, a spus Semiluna Roșie. „Reafirmăm: pacienţii, îngrijitorii, unităţile medicale şi ambulanţele trebuie protejate în orice moment. Întotdeauna", a transmis și directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus. Și șeful ONU s-a arătat îngrozit: „Asta trebuie să înceteze!”.
- ONU cere pauză umanitară imediată - Nou-născuţii, femeile şi copiii „suportă în mod disproporţionat povara” războiului din Gaza, au transmis mai multe agenţii de ajutor ale ONU într-o declaraţie comună: „Bombardamentele, unităţile sanitare avariate sau nefuncţionale, nivelurile masive de dislocare, scăderea alimentării cu apă şi electricitate, precum şi accesul restricţionat la alimente şi medicamente, perturbă grav serviciile pentru sănătatea mamelor, nou-născuţilor şi copilului. Bilanţul psihologic al ostilităţilor are, de asemenea, consecinţe directe – şi uneori mortale – asupra sănătăţii reproductive, inclusiv o creştere a avorturilor spontane induse de stres, a naşterilor de feţi morți şi a naşterilor premature”. Declaraţia solicită „o pauză umanitară imediată” pentru a „atenua suferinţa şi a preveni ca o situaţie disperată să devină catastrofală”.
- Românii încă nu sunt pe lista celor scoși din Gaza - Aproximativ 730 de cetățeni străini sunt așteptați să părăsească Gaza prin punctul de trecere Rafah sâmbătă, potrivit unei surse oficiale de pe partea egipteană a punctului de trecere Rafah. Este vorba 55 de egipteni, 386 de americani, 112 britanici, 77 de francezi și 151 de germani. Deci, nici azi niciunul dintre cei peste 250 de români care așteaptă să iasă din Gaza nu e pe listele oficiale.
- SUA caută ostaticii cu drone - SUA au confirmat pentru prima dată, prin purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Pat Ryder, că zboară cu drone de supraveghere neînarmate deasupra Fâşiei Gaza de când Hamas a lansat atacul asupra Israelului pe 7 octombrie: „SUA desfăşoară zboruri neînarmate cu UAV peste Gaza, şi oferă consiliere şi asistenţă pentru a sprijini partenerul nostru israelian în timp ce desfăţoară eforturi de recuperare a ostaticilor. Aceste zboruri cu UAV au început după atacul din 7 octombrie al Hamas asupra Israelului”. Confirmarea vine după ce MQ-9 Reapers operate de obicei de forţele speciale americane au fost observate în jurul Gazei pe Flightradar24. Dronele Reaper au fost folosite anterior pentru a desfăşura atacuri aeriene în Afganistan, dar sunt utilizate în principal ca drone de supraveghere datorită capacităţii lor de a sta deasupra unei zone peste 20 de ore.
- Sute de mii de civili sunt încă în nordul Gazei - Până la 400.000 de persoane se află încă în nordul Fâşiei Gaza, potrivit trimisului special al SUA, David Satterfield. În ultimele săptămâni, Israelul le-a spus locuitorilor să evacueze nordul Fâşiei şi să se mute în sud, pe care l-a desemnat drept aşa-numita zonă sigură. De atunci, nordul a fost ţinta unui bombardament israelian neîncetat din aer şi a unei ofensive terestre - deşi au avut loc şi atacuri aeriene în sud.
- Erdogan cere demisia lui Netanyahu - Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă că întrerupe orice contact cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, însă a subliniat că asta nu înseamnă că rupe relațiile diplomatice cu Israelul: „Netanyahu nu mai este o persoană cu care putem vorbi. Am renunţat la el. Ruperea completă a legăturilor nu este posibilă, mai ales în diplomaţia internaţională. Netanyahu este principalul vinovat pentru violenţe şi a pierdut sprijinul propriilor cetăţeni. Ceea ce trebuie să facă este să facă un pas înapoi şi să pună capăt acestei situaţii".
- Abbas nu mai merge în Rusia - Ministrul adjunct de Externe al Rusiei Mihail Bogdanov a declarat presei de stat că o călătorie a lui Mahmoud Abbas planificată pentru 15 noiembrie a fost amânată la cererea părţii palestiniene. Bogdanov spune că oficialii palestinieni au informat Moscova că „situaţia acum este dificilă” şi că Abbas „nu poate părăsi regiunea”, dar că Rusia „menţine dialogul de lucru cu partea palestiniană în mod constant prin telefon”. Rusia are relaţii bune atât cu Israelul, cât şi cu Hamas, pe care nu îl consideră o organizaţie teroristă.
- Risc pentru economia europeană - Războiul dintre Israel şi Hamas ar putea avea un impact semnificativ asupra creşterii economice şi a inflaţiei din zona euro, dacă presiunile asupra preţului energiei nu vor fi ţinute sub control, potrivit băncii americane Goldman Sachs: „De când a izbucnit conflictul actual, pieţele de mărfuri au înregistrat o volatilitate crescută, preţurile ţiţeiului Brent şi gazelor naturale europene crescând cu aproximativ 9% şi, respectiv, 34% la vârf. O creştere persistentă de 10% a preţului petrolului reduce de obicei PIB-ul real al zonei euro cu aproximativ 0,2% după un an şi creşte preţurile de consum cu aproape 0,3 puncte procentuale în acest timp, cu efecte similare observate în Marea Britanie. Cu toate acestea, pentru ca efectul să apară, preţurile petrolului trebuie să rămână constant ridicate, ceea ce este deja sub semnul întrebării, preţul ţiţeiului Brent aproape revenind la nivelurile anterioare conflictului, la sfârşitul lunii octombrie. Până acum, aş spune, nu am observat o creştere semnificativă a preţurilor energiei şi asta este, evident, bine. Dar este un risc. Evident, este un risc pentru viitor”.
- Blinken, negocieri diplomatice în Iordania - Secretarul de stat american Antony Blinken e în Iordania după noua vizită în Israel. El s-a întâlnit mai întâi cu prim-ministrul interimar al Libanului, Najib Mikati, a cărui ţară devastată din punct de vedere economic şi politic găzduieşte Hezbollah - o grupare teroristă susţinută de Iran şi ostilă Israelului. Niciunul nu au vrut să vorbească cu jurnaliștii apoi. Blinken mai are discuții cu şeful agenţiei Naţiunilor Unite însărcinată cu asistenţa refugiaţilor palestinieni, miniştrii de Externe din Qatar, Iordania, Egipt, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, cu preşedintele comitetului executiv al OEP, precum și cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, a cărui ţară şi-a rechemat săptămâna aceasta ambasadorul în Israel şi i-a spus emisarului israelian să nu se mai întoarcă în ţară până când criza din Gaza nu se va fi încheiat.