Noul premier al Franței și-a dat demisia, dar Macron i-a refuzat-o

Noul premier al Franței și-a dat demisia, dar Macron i-a refuzat-o
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele francez Emmanuel Macron a refuzat demisia înaintată de premierul Elisabeth Borne marţi dimineaţa, în lumina situației create de rezultatul alegerilor parlamentare de la sfârșitul săptămânii trecute.

Palatul Elysee a anunțat marți că Macron a refuzat pentru ca „Guvernul să îşi poată îndeplini atribuţiile şi să acţioneze în aceste zile”, în timp ce el urmează să aibă și azi, și mâine, consultări politice „pentru a identifica soluţiile constructive posibile”.

Şefa Guvernului trebuie, aşadar, să-şi continue acţiunea şi să se confrunte cu o situaţie fără precedent: cea a unei majorităţi relative în Adunarea Naţională.

ADVERTISING

Coaliţia preşedintelui francez s-a clasat pe primul loc, însă fără majoritate absolută şi mai mulţi piloni ai guvernului condus de Elisabeth Borne care au candidat au fost înfrânţi.

Nicio formaţiune nu este în măsură să domine, în urma acestor alegeri marcate de o ascensiune a extremei drepte şi de confirmarea scindării peisajului politic al Franţei în trei blocuri: centrul în jurul lui Emmanuel Macron (245 de deputaţi ai coaliţiei Ensemble!), o extremă dreapta întărită în jurul Marinei Le Pen (89 de deputaţi ai Adunării Naţionale, RN) şi un atelaj ce pleacă de la extrema stângă până la socialişti (135 de deputaţi), condus de Jean-Luc Melenchon, NUPES, principala forţă de opoziţie.

ADVERTISING

Elisabeth Borne a devenit, pe 16 mai, primul prim-ministru femeie al Franței din ultimii 30 de ani.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇