Oraşul Kiev a impus luni noi restricţii împotriva COVID-19, rezervând transportul public pentru angajaţii din sectoarele esenţiale, în timp ce grădiniţele şi şcolile primare au fost închise.
Aceste restricţii, care vor dura ”cel puţin” până la 16 aprilie, au provocat blocaje masive dimineaţa, mulţi rezidenţi fiind nevoiţi să ia taxiuri – ale căror preţuri s-au triplat, chiar şi mai mult – pentru a merge la serviciu.
Antreprenorii care lucrează în aşa-numitele sectoare esenţiale (magazine alimentare, farmacii, transporturi) au acuzat, de asemenea, primăria că nu a livrat la timp permisele pentru ca angajaţii lor să ia autobuzul sau metroul, care circulau practic fără călători, relatează AFP.
Grădiniţele s-au închis şi şcolile primare au trecut la învăţământul la distanţă, urmând exemplul colegiilor, care funcţionau astfel de la sfârşitul lunii martie.
Kievul, un oraş cu aproximativ trei milioane de locuitori, a înregistrat luni peste 400 de cazuri noi de coronavirus şi 32 de decese în 24 de ore, a declarat primarul Vitali Klitschko. În total, peste 3.600 de locuitori au murit de la începutul pandemiei.
''Sper că locuitorii din Kiev vor înţelege în cele din urmă că nu putem neglija regulile şi să ne prefacem că virusul nu există'', a declarat Klitschko, anunţând noile restricţii: ''Încercăm să vă salvăm! Înţelegeţi, vă rugăm!''
Fostă republică sovietică cu un sistem de sănătate foarte degradat, Ucraina a înregistrat luni 10.179 de cazuri noi de coronavirus şi 254 de decese pe întreg teritoriul său, potrivit Ministerului Sănătăţii.
Ţara înregistrase sâmbătă un nou record de decese (421) şi cazuri zilnice (20.341), în timp ce campania de vaccinare, lansată pe 24 februarie, a rămas în urmă. Până în prezent, mai puţin de 300.000 de ucraineni au primit prima doză de vaccin.