Lipsiți de ajutor guvernamental consistent, mulți ucraineni strămutați din teritorii ocupate de ruși trăiesc la limita sărăciei. Așa că – apucând-o pe o cale scumpă și periculoasă, care riscă să-i lase de tot pe drumuri – unii aleg să revină în teritoriile ocupate de ruși.
Acolo unde îi așteptă tot frig, sărăcie, mizerie și boală, arată Kyiv Independent, într-un amplu reportaj despre dramele unor oameni care nu-și mai găsesc locul în țara lor.
Iarna trecută, Olena Morozova se pregătea să plece din Lisiciansk (teritoriu ucrainean ocupat de ruși) într-o călătorie lungă și grea către teritoriile controlate de Ucraina.
Unii dintre prietenii ei făceau deja cale întoarsă. Respectivii – o familie cu doi băieți – reveneau în casa lor din Lisiciansk din cauză că nu își mai permiteau să plătească chirie în Dnipro, capitala regiunii Dnipropetrovsk.
Dnipro găzduiește cel mai mare număr de persoane strămutate intern în Ucraina, a declarat Morozova pentru Kyiv Independent.
„Mi-au spus că este foarte greu (să trăiești) și în teritoriul controlat de Ucraina”, a spus Morozova, în vârstă de 48 de ani. „Dar nici nu am vrut să aud. Eram pregătită să plecăm (din Lisiciansk) după Anul Nou.”
Simpla speranță în mai bine n-a ajutat-o prea mult pe Olena Morozova. Realitatea e crudă. După aproape 3 ani de război, unele persoane strămutate intern din Ucraina aleg să se întoarcă în zonele ocupate de Rusia din cauza eșecului guvernului ucrainean de a le oferi locuințe corespunzătoare și suficient ajutor financiar pentru a se realoca în mod adecvat.
Aproximativ o treime din populația Ucrainei - adică aproape 14 milioane de oameni - și-a părăsit casele în 2022, în urma invaziei pe scară largă a Rusiei.
3,5 milioane de persoane au rămas, până astăzi, strămutate pe plan intern. Însă mulți dintre ceilalți, dacă n-au emigrat, s-au întors, între timp, la casele lor, potrivit datelor ONU.
Datele oficiale privind numărul celor care s-au întors în teritoriile ocupate de Rusia sunt greu de obținut.
Ministerul Politicii Sociale a înregistrat 1.262 de persoane strămutate care s-au întors în teritoriile ocupate în ultimele 9 luni, a declarat Oficiul Avocatului Poporului pentru Kyiv Independent.
Sursa a menționat, însă, că numărul real ar putea fi mai mare, având în vedere accesul limitat la date, pe timp de război.
Deputatul ucrainean Maxim Tkacenko – ales pe listele partidului Slujitorul Poporului - a spus recent că 150.000 de oameni au părăsit teritoriile controlate de Ucraina pentru a se întoarce în ocupația rusă.
După ce comentariul său a fost preluat in extenso de mass-media, un alt oficial ucrainean de rang înalt l-a acuzat că „minte pentru a atrage atenția”. Iar Tkacenko și-a retras afirmația, susținând că a fost „o presupunere nefondată și emoțională”.
Totuși, nu a fost Tkacenko singurul politician de la Kiev care a criticat politica defectuoasă a statului în ceea ce privește persoanele strămutate, fără însă a comunica și numărul acestora.
De ce se întorc ucrainenii în teritoriile ocupate de ruși
La începutul războiului, guvernul Ucrainei a sprijinit financiar persoanele strămutate.
Acestea primeau un ajutor bănesc, li se subvenționau cheltuielile cu traiul zilnic, iar angajatorii care lucrau cu persoane strămutate primeau compensații, a explicat Avocatului ucrainean al Poporului.
De asemenea, Guvernul le-a cerut administrațiilor locale să ofere locuințe gratuite pentru strămutați.
Deși intențiile au fost bune, s-a dovedit că nu răspundeau așa cum ar trebui nevoilor strămutaților.
Așa că oamenii au început să revină acasă, chiar dacă asta înseamnă viața sub ocupație rusească, fără acces la servicii de bază și sub amenințarea persecuțiilor.
„Acum (prietenii mei) plâng și vor să se întoarcă”, a spus Olena Morozova.
Femeii nu îi este ușor, fără sprijin de la stat. Dar și ea, și familia ei sunt mulțumiți că s-au mutat la Kiev.
La limita sărăciei
Multe persoane strămutate intern trăiesc la limita sărăciei.
Nu mai puțin de 40% dintre ele depind de ajutoarele umanitare din partea statului și a organizațiilor internaționale pentru a-și acoperi nevoile de bază, potrivit unui sondaj al ONU din noiembrie 2024.
Problemele acestor oameni s-au agravat în martie 2024, după ce Guvernul a revizuit reglementările privind ajutoarele financiare pentru cheltuielile necesare traiului pentru persoanelor strămutate.
Guvernul dă aproximativ 45 de dolari pe lună pentru adulți și 70 de dolari pentru copii și persoane cu dizabilități.
Alocația este mult mai mică decât minimul necesar subzistenței, estimat de Ministerul Politicii Sociale, în 2022, la aproximativ 145 de dolari.
Conform noului decret, numărul persoanelor care primesc acest ajutor bănesc a scăzut de mai mult de două ori – de la 2,5 milioane în 2023 la un pic peste 1 milion în august 2024, potrivit Ministerului Politicii Sociale.
Plățile vor fi revizuite la fiecare 6 luni, reducând numărul celor care le primesc, pe măsură ce Guvernul vizează să ajute în primul rând persoanele cu cel mai mic venit.
Pentru persoanele strămutate, acest ajutor, chiar și mic, este „de fapt una dintre puținele surse de subzistență”, a declarat Avocatul ucrainean al Poporului pentru Kyiv Independent.
Locuințele de stat stau goale, în timp ce oamenii se străduiesc să găsească adăpost
„Am închiriat ceea ce am găsit”, le-a spus reporterilor Antonina Palamarchuk (64 de ani).
Femeia a fugit din regiunea Donețk și s-a mutat la Kiev cu fiica sa.
Chiria apartamentului lor – în valoare de circa 280 de dolari – depășește pensia Antoninei. Dar femeia nu primește ajutor din cauză că pensia ei e cu 2 dolari mai mare decât minimul care i-ar fi permis să încaseze sprijinul de la stat.
Ea le-a povestit reporterilor de la Kyiv Independent că un membru al familiei a decis deja să se mute cu familia în Donețk-ul ocupat de Rusia încă din 2014, deoarece nu-și mai permitea să locuiască în teritoriul controlat de Ucraina.
Chiar dacă Guvernul susține că oferă locuințe gratuite pentru persoanele strămutate, mulți așteaptă luni întregi pentru a fi cazați.
Activiștii spun că motivul întârzierilor nu este lipsa locuințelor disponibile, ci gestionarea inadecvată a acestora la nivel local și național.
„Ajutorul din partea statului - atunci când vorbim despre locuințe – e, cu siguranță, insuficient ”, a spus deputatul Tkacenko.
Acesta a cofondat și o organizație nonprofit numită „VPO Ukrainy” care ajută persoanele strămutate.
Până pe 1 iulie, doar 2.995 de persoane strămutate intern din țară locuiau în locuințele municipale temporare, iar 13.048 erau pe lista de așteptare, a declarat Ministerul Dezvoltării Infrastructurii pentru Kyiv Independent.
De ce merge totul atât de încet?
Tkacenko crede că de vină sunt și condițiile din locuințele oferite de Guvern, adesea inadecvate.
De exemplu, „un singur duș disponibil la 50 de femei și copii”. În plus, strămutații ar fi obligați să-ți plătească utilitățile. Deși unii nu au surse de venit.
Pe hârtie, statul se oferă să acopere aceste cheltuieli pentru administrațiile locale.
Doar că administratorii unora dintre clădiri nu așteaptă. „Le este mai ușor să adune banii direct de la persoanele strămutate”, a mai spus Tkacenko.
Datele pe care le-a prezentat acesta corespund cu cele dintr-un sondaj recent al ONU, care a arăta că, în octombrie 2024, 23% dintre persoanele strămutate raportau lipsa unui adăpost adecvat.
Un decret din 2022 a stipulat ca guvernele locale să finanțeze și să construiască adăposturi sau să pună la dispoziție clădiri municipale pentru persoanele strămutate.
Inițial, sistemul a funcționat. Dar cum războiul nu se mai termină, resursele s-au împuținat, a declarat Petro Andriuşcenko, fost consilier al primarului din Mariupol (oraș aflat acum sub ocupație rusă).
Potrivit lui Andriuşcenko, însă, nici autoritățile ucrainene nu reușesc să se organizeze suficient de bine.
Ministerul Educației, spre exemplu, nu a găzduit niciun strămutat în căminele universităților. Și cum studenții fac cursuri la distanță, căminele respective au rămas nefolosite.
„Comunitățile (locale) pun o întrebare logică: De ce să dăm o clădire a noastră (persoanelor strămutate) dacă există o clădire de stat care stă goală?” se întreabă Andriuşcenko.
El a adăugat că organizațiile internaționale sunt dispuse să finanțeze reconstrucția locuințelor pentru strămutați, astfel că abordarea pasivă a Guvernului nu are prea mult de-a face cu lipsa fondurilor.
„Persoanele de la vârf pur și simplu nu vor să ia decizii incomode de management. Este vorba despre incapacitatea lor de a pune lucrurile în ordine în imobilele de stat goale sau de a le reproiecta”, a mai spus fostul consilier din Mariupol.
Un alt refugiu pentru ceea ce Andriuşcenko a descris ca fiind o „politică inexistentă” a guvernului față de cetățenii strămutați ar putea fi răspunsul puternic al societății civile din Ucraina.
De la începutul războiului, nenumărați voluntari, persoane și organizații s-au mobilizat pentru a-și ajuta concetățenii.
Pe Olena Morozova, spre exemplu, voluntarii au preluat-o, după ce a părăsit teritoriile ocupate de ruși. Și au ajutat-o să ajungă la cel mai apropiat adăpost din Sumî, din nordul Ucrainei.
Voluntarii i-au ajutat, de asemenea, să găsească un loc unde să stea într-un sat de lângă Kiev, iar mai târziu – un apartament cu o cameră pe care Morozova îl închiriază acum cu soțul și fiul ei.
„Apartamentul este destul de deteriorat, dar măcar nu plouă prin acoperiș. Și nu bate vântul prin el. E ceva, după ce am trăit în frig timp de doi ani (sub ocupație)”, a spus femeia.
Greul drum spre casă
Cine pleacă înapoi spre teritoriile ocupate de ruși alege un drum riscant. Nu prea există puncte organizate de trecere a frontierei dintre teritorii. Și nu poți, pur și simplu, să traversezi frontul pe jos.
O soluție pentru cei care încă mai au bani este să ia avionul și să se ducă la aeroportul Şeremetîevo din Moscova. Acolo, Rusia a instalat o „facilitate de filtrare”. Dar unii sosiți sunt tratați urât. Percheziționați și cu telefoanele controlate.
Autoritățile ruse au spus în octombrie că 83.000 de ucraineni au intrat în țară astfel doar în anul 2024. Dar alți 24.000 au fost respinși.
Pe baza comunicațiilor cu persoanele care au încercat să treacă prin aeroport și a datelor pe care le-a obținut de la surse din Mariupolul ocupat, Andriuşcenko și alți activiști estimează că numărul celor care au fost respinși la sosire este mult mai mare: peste 200.000 de persoane.
„Sunt oameni care, pur și simplu, caută loc în care să locuiască. Pentru că aici nu au bani nici de mâncare”, a spus Andriuşcenko.
Dar sunt și ucraineni care se întorc acasă pentru a avea grijă de rudele bolnave. Și apoi pierd legătura cu teritoriile neocupate de ruși.
Viața sub ocupație: frig, șobolani și boală
În timp ce propaganda rusă folosește numărul ucrainenilor care se întorc pentru a afirma că viața sub ocupație este mai bună decât în teritoriile controlate de Ucraina, rapoartele internaționale și poveștile ucrainenilor din zonele controlate de ruși descriu o realitate diferită.
Morozova a spus pentru Kyiv Independent că acasă, în Lisiciansk, nu văzuse pâine proaspătă timp de jumătate de an.
A supraviețuit acolo vânzând gogoși, în timp ce soțul ei câștiga puțini bani livrând apă potabilă vecinilor în vârstă care aveau economii din pensie.
După ce a îndurat doi ani fără utilități (cu excepția alimentării cu gaze), Morozova s-a îmbolnăvit grav și nu a putut să se ridice din pat, o vreme. Dar nu exista asistență medicală disponibilă în oraș.
Soldații ruși la care familia ei a cerut ajutor au spus că „nu au ei treabă cu civilii.”
O vecină a dus-o la spitalul din Luhansk, aflat sub ocupație din 2014, unde a primit ceva ajutor medical.
„Mi-au făcut injecții cu medicamente ucrainene. Expirate, însă,” a adăugat Morozova.
„Copiii au ore de 20 de minute, la școală. Nu învață aproape nimic”.
„Și șobolanii îi bântuie. Sunt mulți șobolani și în apartamente pentru că sunt multe goale, ale oamenilor care au plecat”, a mai spus Morozova.
În afară de persecuție, detenție și uciderea activiștilor pro-ucraineni, persecuțiile rușilor includ și rusificarea forțată. Serviciile de bază, cum ar fi școlile pentru copii, sunt disponibile doar pentru cei cu pașapoarte rusești.
Persoanele fără acte de identitate rusești nu pot dovedi dreptul de proprietate, conform unui decret din 2023. Începând cu 1 iulie 2024, pot fi evacuați din propriile case ca „străini.”
Potrivit lui Andriuşcenko, chiar decretul respectiv a provocat un val de întoarceri în teritoriile ocupate în ultimele luni, deoarece oamenii încearcă să se asigure că proprietățile nu le sunt luate.
Dacă se întâmplă asta, pur și simplu își pierd casele. Statul ucrainean nu-i despăgubește, din cauză că dă toți banii în zonele pe care încă le mai controlează.
„Guvernul îi tratează pe strămutați ca pe niște oameni invizibili,” acuză Andriuşcenko.