Filosoful Mihai Șora, care peste mai puțin de o lună va împlini 105 ani, spune că, deși nu neagă abilitățile lui Nicolae Ciucă, o conducere militară a Guvernului nu poate avea alte consecințe decât dezastruoase pentru cetățeni.
”Pentru că nu-i cunosc – punct cu punct, a mic, b mic – faptele de arme și pentru că nu obișnuiesc să vorbesc decât despre ceea ce cunosc, nu mă voi exprima în legătură cu aptitudinile generalului Nicolae Ciucă. Este posibil (și chiar plauzibil) să fie un om de ispravă, demn de stelele pe care le poartă.
Ceea ce cunosc, însă, este istoria de un secol pe care o duc în spate. Iar ea spune că preeminența puterii militare asupra celei civile nu a rămas niciodată fără consecințe dezastruoase pentru omul de rând”, a scris Șora pe Facebook.
Făcând referire la declarația liderului UDMR, filosoful adaugă postării un post scriptum: ”Și nu-i aduceți, vă rog, în discuție pe de Gaulle și Eisenhower: împrejurările istorice nu sunt deloc aceleași; nici nu suportă comparație”.
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat joi, după consultările cu partidele parlamentare, pe Nicolae Ciucă pentru funcția de premier. Acesta are 10 zile să formeze Guvernul și să obțină votul Parlamentului. Florin Cîțu a anunțat că va fi un guvern minoritar, doar cu UDMR, excluzând refacerea coaliției cu USR. Astfel, ar urma să aibă loc negocieri cu PSD pentru susținere, având în vedere că AUR a anunțat imediat că nu va vota un guvern condus de Ciucă.
Liderul UDMR Kelemen Hunor a spus că desemnarea lui Ciucă reprezintă o problemă.
”Nicolae Ciucă e un militar excepțional, poate singurul care a condus trupe în teatrele de război. Pe palierul politic e o problemă: nu e foarte uzual în ultima perioadă, în ultimii 50-60 de ani, în țările democratice, niciun militar în retragere nu a condus guverne. Putem găsi exemple, Charles de Gaulle, Eisenhower, dar avem o oarecare reținere, nu e o chestiune personală. Dar înțelegem dorința PNL de a căuta o soluție rapidă, poate nu pe termen foarte lung.
Suntem deschiși la dialog, suntem deschiși să vedem și punctul de vedere al premierului interimar, președintele PNL, vom discuta astăzi cu el. Dacă Klaus Iohannis îl va desemna pe dl Ciucă, probabil că vom discuta și cu el, dacă va dori acest lucru și vom vedea care sunt prioritățile domnului Ciuca și cum dorește să conducă un guvern.
Pentru că, repet, nu avem o problemă cu persoana dlui Ciucă, e doar principiul că în vremuri normale nu sunt guverne conduse de militari, fie și în retragere”, a explicat Kelemen Hunor.