Clipele petrecute în captivitate nu-i mai ies din minte. Tot ce vrea acum Anton, un soldat rus rănit pe front și inclus într-un schimb de prizonieri, e să se întoarcă acasă.
Abia sosit pe front și încă neobișnuit cu arma pe care a primit-o și cu realitatea războiului, Anton, un soldat de infanterie rus, a căzut prizonier la prima confruntare cu armata ucraineană. „A fost prima noastră luptă cu inamicul; n-am tras niciun foc. Ne-au surprins și n-am putut să reacționăm. A trebuit să ne predăm”, a povestit soldatul, în vârstă de 21 de ani.
Anton a fost luat prizonier pe 2 martie, lângă Nicolaev, împreună cu alți cinci soldați din unitatea sa, în timp ce Rusia pregătea o ofensivă asupra acestui oraș strategic de lângă Marea Neagră.
Militarul rus, care nu a dorit să-și dezvăluie numele real, a petrecut 45 de zile în prizonierat. A fost eliberat la mijlocul lui aprilie, în cadrul unui schimb de prizonieri între Moscova și Ucraina, și a vorbit din Rusia cu un reporter al cotidianului britanic The Guardian.
Povestea lui este o mărturie rară a unui soldat rus eliberat într-un schimb de prizonieri, Moscova și Kievul oferind foarte puține informații despre soarta sutelor de militari ruși prinși de armata ucraineană. Rusia nu publică numele militarilor săi luați prizonieri în Ucraina.
"Am fost trimis în Ucraina total nepregătit"
Povestea lui Anton seamănă la început cu cea a multor militari ruși care au ajuns pe front fără să știe unde se află și care e scopul deplasării acolo.
Tânărul provine dintr-un orășel din Siberia și a semnat în decembrie un contract pentru a intra în armată, la scurt timp după ce a terminat școala profesională. Armata reprezenta un loc de muncă sigur și bine plătit, dar acum regretă această decizie - spune că ar fi trebuit să facă "tot posibilul" pentru a evita armata.
În ultimele zile ale anului trecut, unitatea lui a fost transferată în peninsula Crimeea, anexată de Rusia, unde li s-a spus că vor lua parte la o pregătire de o săptămână. De atunci, spune el, nu li s-a făcut nicio instruire militară care să-i fi pregătit cum trebuie pentru un război.
Săptămânile treceau una după alta în Crimeea, iar unii soldați au început să se îngrijoreze că vor fi trimiși pe front, o idee care atunci lui i se părea "total absurdă". "Mulți dintre cei tineri nici nu-și puteau măcar imagina că vor merge la război. Ne-au zis în ultimul moment despre asta, în noaptea de dinaintea războiului", a povestit el. "Până la urmă, nu-i corect cum m-au tratat autoritățile ruse. Am fost trimis în Ucraina total nepregătit", a adăugat.
Spusele sale se potrivesc cu relatările altor militari ruși care au susţinut că nu au primit informații despre ceea ce avea să urmeze. Analiștii militari consideră că decizia de a nu informa trupele despre invazie este una dintre explicațiile pentru eșecurile ofensivei ruse la începutul primăverii.
"Tremuri la cel mai mic zgomot"
Pe 25 februarie, în ziua următoare intrării trupelor ruse în Ucraina, unitatea lui Anton a primit ordinul de a trece granița dinspre Crimeea. Au pornit cu blindatele spre Nikolaiev, aflat sub asediul susținut al trupelor ruse încă din primele ore ale războiului.
În timp ce avansau pe jos, o parte din unitate s-a despărțit de grupul major al trupelor și a fost prinsă într-o ambuscadă a armatei ucrainene pe 2 martie. Nu trecuse nici o săptămână de la intrarea în țară.
Anton a fost rănit de un glonț care i-a fracturat un os al palmei chiar când era luat prizonier. La scurt timp, avea deja un sac tras pe cap și era dus într-o celulă, nici acum nu știe unde anume exact.
La început, viața în captivitate era dominată de frică. Nu știa ce se întâmplă, ce urma să pățească, dacă va mai apuca o zi: "Tremuri la cel mai mic zgomot. În fiecare zi, speri că asta nu va fi ultima ta zi și că n-o să fii ucis."
Anton nu a fost bătut, dar susține că gărzile ucrainene i-au agresat psihic pe el și pe alți prizonieri. "Ni se spunea întruna că Rusia e terminată, că suntem drojdia societății. Ne amenințau că or să ne înfometeze", a spus el, adăugând că, deși unii paznici arătau ca și cum "ar fi vrut să-ți facă rău", cei mai mulți au rămas calmi și "nu și-au lăsat instinctele animalice să se manifeste".
Potrivit convențiilor de la Geneva, detenția soldaților după capturare nu ar trebui tratată ca o formă de pedepsire, ci ca o măsură de prevenire a participării viitoare la conflict.
Altfel spus, prizonierii trebuie doar scoși din luptă. Ceea ce, în cazul lui Anton, s-a și întâmplat - în zilele următoare, cea mai mare provocare zilnică a fost plictiseala. "Dacă aveai noroc, primeai la nimereală ceva de citit. Uneori, ne lăsau să vedem propaganda ucraineană la televizor. În cele mai multe zile, stăteam doar și ne uitam la pereți", a povestit el.
Rusia vrea să știe dacă se mai bazează pe el
La un moment dat, i s-a cerut să înregistreze un interviu despre capturarea sa cu un vlogger cunoscut din Ucraina. Oficialii ucraineni le-au permit jurnaliștilor și vloggerilor să le ia interviuri prizonierilor ruși, iar mai multe înregistrări video au fost distribuite pe YouTube, însă această decizie a fost acuzată de încălcarea convențiilor de la Geneva.
"Într-o astfel de situație, ca prizonier, îți dai seama că n-ai, de fapt, alegerea de a spune nu. Accepți, deși ei îți zic că poți refuza", a spus Anton.
Spre norocul lui, la începutul lunii aprilie, a fost anunțat că va fi eliberat la schimb cu un prizonier ucrainean.
Rusia și Ucraina au făcut mai multe schimburi de prizonieri, însă niciuna dintre părți nu a oferit detalii despre mecanismul din spatele acestor acorduri. Pe 4 aprilie, Kievul a anunțat că încă deține 600 de militari ruși. Rusia nu a publicat cifre atunci, dar reprezentantul său pentru Drepturile Omului a spus că erau 500 de ucraineni captivi în Rusia. Numărul a crescut cu cel puțin 1.000 de prizonieri după ce luptătorii din Azovstal s-au predat.
Anton a spus că el a fost unul dintre cei 17 prizonieri ruși dați la schimb cu militari ucraineni într-un loc apropiat de Mariupol. Imediat cum a ajuns în Rusia, a fost interogat de ofițerii de contrainformații despre perioada petrecută în Ucraina - procedura obișnuită, a spus el: "Voiau să știe dacă se mai pot baza pe mine."
Tot ce-și mai poate dori un fost prizonier rus
Abia după ce a fost internat într-un spital a început să-și dea seama cât de mult i-a marcat prizonieratul mintea și corpul. "În timpul captivității, mi-am blocat aproape toate emoțiile. Am încercat să nu mă mai gândesc la viața mea. Dar acum am vise teribile, abia mai pot să dorm. M-am îngrășat mult", a mărturisit el.
Autoritățile i-au dat o sumă echivalentă cu 2.000 de euro drept compensație pentru rănile suferite. Potrivit legii, militarii nu primesc nicio compensație specială, dacă sunt luați prizonieri, iar Anton se așteaptă să fie chemat din nou la arme după ce se va reface.
Dar după experiența pe care a trăit-o în Ucraina, el caută acum o cale de a scăpa de armată: "Vreau doar să mă întorc acasă, omule, atât. Tot ce vreau e să mă întorc acasă."