Abuzul în serviciu este, probabil, cea mai “vânată” infracțiune din legislația penală a României. Și nu este vorba doar despre forma asimilată corupției prin Legea 78/2000, de competența DNA, ci și despre infracțiunea prevăzută de art. 297 din Codul Penal.
Pe lângă loviturile date de CCR, infracțiunea a primit una subtilă, dar zdravănă, de la chiar vârful Poliției, în favoarea primarilor din mediul rural.
Art 297, al.1, prevede că este abuz în serviciu :
„Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.”
După Decizia CCR 405/2016, „în mod defectuos” înseamnă "prin încălcarea legii".
Infracțiunea este de competența parchetului de pe lângă judecătorie și face parte dintre faptele în care ancheta este realizată de poliție sub supravegherea procurorului.
Diavolul stă în anexă
Până în toamna anului trecut, în baza Dispoziției Inspectorului General al Poliției Române nr. 23/2015, asemenea fapte erau anchetate de la polițiștii de la investigarea criminalității economice, indiferent dacă erau comise în mediul urban sau rural.
În 30 septembrie 2022, Inspectorul General al Poliției Române emite Dispoziția 118 privind pregătirea profesională cu privire la efectuarea urmăririi penale de către polițiștii din cadrul Poliției Române ce au calitatea de organe de cercetare penală ale poliției judiciare.
Aparent inofensivă, ba chiar benefică.
Doar că în anexa 1 a Dispoziției a fost inclusă o modificare esențială: competența de efectuare a urmăririi penale în cazul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu comisă în mediul rural a trecut de la poliția economică la poliția rurală.
Concret, despre ce vorbim? De exemplu, sesizările Curții de Conturi, încălcările Legii 98 a achizițiilor publice, a Legii 500 a finanțelor publice au trecut în competența poliției rurale, dacă sunt săvârșite de primarii și funcționarii din rural.
Gradul de ocupare a funcțiilor de agent de poliție în mediul rural este, la nivel național, potrivit IGPR, de 74,87%, iar competența acestor agenți este destul de extinsă, de la violență în familie, încăierări și furturi, la patrulări.
Deci de la polițiști cu experiență și specializare, adesea chiar studii superioare, abuzul în serviciu comis în mediul rural trece la polițiști de ordine publică de la țară, cu studii medii și un an de pregătire la Câmpina, puțini, care au și multe alte activități de îndeplinit.
Mai mult, mediul rural este unul restrâns, poliția rurală își desfășoară adesea activitatea într-un sediu pus la dispoziție de primărie, polițistul rural locuiește în sat, deci pe feuda primarului, orice vrea să facă are nevoie de semnătură primarului. Nu mai discut de cumetrii, înrudiri, vecinătăți, chermeze.
Care a fost logica acestei schimbări?
„În urma consultării structurilor de specialitate din cadrul Poliției Române a rezultat faptul că întregul demers de emitere a Dispoziției la care faceți referire s-a realizat la inițiativa structurilor de poliție direct interesate, prin prisma competențelor” scopul fiind „eficientizarea activității de urmărire penală, în ansamblul său”, ne-a precizat IGPR cu greu, după ce a prelungit termenul legal de răspuns.
Adică polițiștii din rural au cerut cu cerul și pământul să ancheteze abuzul în serviciu comis la ei în comună, înțelegem. Cât despre eficientizare, ar fi de crezut că azi polițistul stă la bere cu primarul, poate e chiar vecin cu el, și mâine îi ia la puricat achizițiile pe bani publici?
Dar, potrivit Dispoziției 118, subliniază răspunsul IGPR, „în cazuri deosebite, șeful unității poate repartiza spre soluționare sesizările cu caracter penal și unor polițiști din cadrul altor structuri decât cele stabilite potrivit criteriilor prevăzute în Anexa nr. 1 și 2 (...) astfel că, din acest punct de vedere, norma internă nu impune o limitare absolută sau o competență exclusivă.
Cazurile deosebite, stabilite expres, pot fi: dispozițiile procurorului, numărul de dosare penale aflate în lucru la nivelul structurii respective, numărul de polițiști specializați și numărul cauzelor penale aflate în lucru la fiecare dintre aceștia, gradul de complexitate a cauzei penale (cauză penală complexă - cauză penală privind săvârșirea unor infracțiuni grave, cu moduri de operare deosebite sau care au produs consecințe deosebit de grave).”
Mai mult, susține IGPR, până la urmă, „procurorul conduce și controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliției judiciare. De asemenea, procurorul supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale”.
Circuitul dosarului între organe
Teoretic, este adevărat ce spune IGPR. Practic, însă, e cu mult mai complicat, după cum au explicat surse din chiar poliția economică:
„Un dosar penal poate fi înregistrat întâi la poliție, după care se înaintează la parchetul competent pentru număr unic. Dacă se înregistrează întâi la parchet, el este înaintat la unitatea de poliție sau structura competentă după Dispoziția IGPR 118.
Polițistul din rural la care ajunge ar trebui să meargă la procurorul care îi supraveghează urmărirea penală și să-i explice că nu se pricepe și ar trebui ca dosarul să fie trimis la economic.
Se numește trecerea cauzei de la un organ de cercetare la altul și pentru asta polițistul trebuie să întocmească un referat în care trebuie să motiveze trecerea. Adică ar trebui să explice că e nepriceput”.
După care procurorul de caz trebuie să emită o ordonanță prin care să dispună trecerea la economic. Dacă dosarul va ajunge la economic, urmărirea penală va fi supravegheată de alt procuror, pentru că nu toți procurorii lucrează cu ruralul.
„Noi, polițiștii, suntem, la rândul nostru, repartizați prin ordinul parchetului, la anumiți procurori. Foarte rar o zonă de rural este la același procuror de la economic”.
La rândul lor, polițiștii de la economic sunt fericiți să mai scape de muncă și vor invoca de câte ori vor putea competența poliției rurale, conform Dispoziției 118.
Apoi, niciunde nu scrie care este termenul de trecere a unui dosar de la o structură la alta. „Au fost dosare care au ajuns la economic și după 1-3 ani”.
Să mai spunem că și deficitul de procurori e mare. Sunt structuri de parchet care lucrează cu o treime sau mai puțin din schemă ocupată, deci importanța muncii polițistului e cu atât mai mare.
Și, desigur, nici toți procurorii nu sunt hărnicia și competența pe două picioare. Unii, la nivel de judecătorie, sunt la început de carieră, nu au „nasul” unui polițist experimentat.
Cale liberă spre prescripție
Am întrebat IGPR care este pregătirea de care au beneficiat agenții din rural pentru a instrumenta abuzul în serviciu, conform Dispoziției 118.
Răspunsul este, după cum se poate vedea aici, o înșiruire a modalităților legale de pregătire, însă fără nicio precizare despre numărul polițiștilor din rural care au fost efectiv instruiți din septembrie până acum.
Sunt invocate „programele formative” de la Centrul de Formare și Perfecționare a Polițiștilor ,,Nicolae Golescu” Slatina, unde însă, spun polițiștii, cei care predau nu au lucrat în operativ. Deci „pregătirea este individuală și se mai face și de către autodidacți.
Un polițist de economic se formează cam în 5 ani. Să zicem că este trimis să facă o oră instruire cu agenții din mediul rural. Ce să facă într-o oră? E o glumă.
Așadar, logica reală a schimbării este îngroparea dosarelor de abuz în serviciu comis în rural. Ori polițistul rural nu știe/nu vrea să ancheteze, fie dosarul este plimbat între structuri de poliție și procurori până alunecă încetișor către prescripție.