Parchetul European desfăşoară operațiunea Admiral, în care se face anchetă asupra unei fraude uriaşe în domeniul TVA, estimată la 2,2 miliarde de euro.
EPPO, condus de Laura Codruța Kovesi, a identificat grupuri de crimă organizată în România și alte 35 de țări, care au fost vizate de 200 de percheziţii.
Parchetul European a emis un comunicat în care detaliază această investigație făcută alături de autoritățile din 14 state europene.
Schema de fraudă vizează comercializarea unor dispozitive electronice, fără plata TVA.
Perchezițiile au avut loc în România, dar şi Belgia, Cipru, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Slovacia și Spania.
“Fără EPPO, pregătirea acestui tip de operațiune ar fi durat ani de zile – sau, mai probabil, nu ar fi avut loc niciodată.
Operațiunea Amiral este o demonstrație clară a avantajelor unui parchet transnațional. (…) A fost nevoie de mai puțin de 18 luni de la raportul inițial asupra infracţiunii până la descoperirea unei întregi rețele de grupuri criminale organizate, responsabile pentru o pierdere uimitoare de 2,2 miliarde de euro pentru contribuabilii din UE. Cred că aceasta este cea mai mare fraudă în materie de TVA din Europa descoperită până acum”, spune Laura Kövesi.
Totul a pornit de la Fiscul portughez, care a descoperit anul trecut o companie care vindea telefoane mobile, tablete, căști și alte dispozitive electronice. Suspectând o fraudă, portughezii au cerut ajutorul EPPO.
După o anchetă Europol, care a colaborat cu procurori din alte state UE, s-a dovedit că există legături între compania portugheză și aproape 9.000 de firme și 600 de persoane fizice, din diferite țări.
Activitățile infracționale sunt răspândite în cele 22 de state membre participante la EPPO, precum și în Ungaria, Irlanda, Suedia și Polonia, precum și în țări terțe, inclusiv Albania, China, Emiratele Arabe Unite, Mauritius, Serbia, Singapore, Elveția, Turcia, Marea Britanie și SUA.
Companiile implicate în această fraudă masivă acţionau ca un ”carusel”, fiecare cu rolul ei: erau companii care acționau ca furnizori și firme care le vindeau online și pretindeau rambursări de TVA, la companii offshore, care spălau banii.