În ciuda neutralității, Elveția vrea să intre sub scutul aerian propus de Germania

În ciuda neutralității, Elveția vrea să intre sub scutul aerian propus de Germania
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Elveţia, deşi neutră, a anunţat marţi că doreşte să se alăture proiectului german „Euro Sky Shield”, care deja a atras 17 ţări în contextul războiului din Ucraina.

Anunţul a venit înaintea unei reuniuni a miniştrilor Apărării din Elveţia, Austria şi Germania, care va avea loc la 6 şi 7 iulie la Berna, relatează AFP.

Aceştia vor semna "o declaraţie de intenţie" privind achiziţionarea în comun a elementelor unui scut antirachetă în cadrul Iniţiativei Euro Sky Shield (ESSI), precum şi un acord de promovare a colaborării în cercetarea din domeniul armamentului, a precizat guvernul elveţian într-un comunicat de presă.

ADVERTISING

Potrivit Bernei, "este în interesul Elveţiei să îşi orienteze mai sistematic politica de securitate şi apărare către cooperarea internaţională şi să îşi sporească contribuţiile" în acest sens.

La 1 iulie, Austria, care este de asemenea o ţară neutră, îşi anunţase deja intenţia de a se alătura proiectului german de scut aerian.

Lansat de Berlin în octombrie 2022, proiectul "Euro Sky Shield" se bazează pe sistemele antiaeriene germane Iris-T pentru apărarea antiaeriană cu rază scurtă de acţiune, pe sistemul american Patriot pentru rază medie de acţiune şi pe sistemul americano-israelian Arrow-3 pentru rază lungă de acţiune.

Până în prezent, acest viitor scut european aerian a convins 17 ţări: 16 ţări membre NATO, printre care Regatul Unit, statele baltice, Belgia, Olanda, Finlanda şi Norvegia, precum şi Suedia, candidată la aderarea la Alianţa Atlantică.

ADVERTISING

Franţa, Italia şi Polonia, în schimb, nu sunt de acord, Parisul susţinând un sistem de apărare aeriană suveran, cu echipamente europene.

În comunicatul de presă, Berna arată că fiecare ţară poate defini măsura în care participă la proiect şi subliniază că şi statele neutre pot lua parte la această iniţiativă.

Cu toate acestea, se precizează în comunicat, "pentru a ţine cont de restricţiile legate de legea neutralităţii, Elveţia şi Austria şi-au expus rezervele într-o declaraţie suplimentară, în special în vederea excluderii oricărei participări sau colaborări la conflicte militare internaţionale".

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇