Harvard, sancționată cu tăierea a 2,7 miliarde de dolari și amenințată că nu va mai putea primi studenți străini

Harvard, sancționată cu tăierea a 2,7 miliarde de dolari și amenințată că nu va mai putea primi studenți străini
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Secretarul pentru Securitate Internă al SUA, Kristi Noem, a transmis o scrisoare dură conducerii Universității Harvard, amenințând că instituția ar putea pierde certificarea necesară pentru a accepta studenți străini dacă nu transmite, până pe 30 aprilie, informații detaliate privind presupuse „activități ilegale și violente” ale acestora.

Potrivit datelor universității, Harvard are 6.793 de studenți internaționali, care reprezintă 27,2% din totalul înscrierilor pentru anul universitar 2024–2025.

„Este un privilegiu, nu un drept garantat, ca studenții străini să studieze la Harvard”, se arată în scrisoarea citată.

Documentul solicită date despre eventuale amenințări sau incidente care ar fi implicat studenți internaționali și măsurile disciplinare luate împotriva acestora, inclusiv pentru participarea la proteste, transmite CNN.

Harvard a pierdut granturi federale de 2,7 milioane de dolari

În paralel, Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) a anunțat anularea a două granturi federale acordate Harvard, în valoare totală de 2,7 milioane de dolari.

Decizia vine după ce anterior administrația Trump a blocat granturi și contracte de peste 2 miliarde de dolari destinate universității Harvard, din cauza refuzului acesteia de a elimina programele de diversitate, echitate și incluziune sau de a introduce reforme privind angajările și admiterea bazate strict pe merit.

Pe fondul tensiunilor generate de protestele legate de războiul Israel-Hamas, Administrația Trump a intensificat presiunea asupra universităților de elită. Oficialii acuză instituțiile de învățământ că au creat un „mediu ostil pentru studenții evrei”.

Reprezentanții Harvard au răspuns că au primit scrisoarea și că își mențin poziția: „Universitatea nu își va ceda independența și nici drepturile constituționale. Vom respecta legea și ne așteptăm ca și administrația să facă același lucru”, a declarat un purtător de cuvânt.

Universitatea Columbia, o şcoală privată din New York, a fost de acord să negocieze înăsprirea regulilor sale în materie de protest după ce administraţia Trump a declarat luna trecută că a reziliat granturi şi contracte în valoare de 400 de milioane de dolari, majoritatea pentru cercetare medicală şi alte cercetări ştiinţifice.

Luni, un grup de universităţi americane, printre care Princeton şi Universitatea din Illinois, au dat în judecată Departamentul Energiei din cauza reducerilor drastice ale fondurilor federale pentru cercetare în domenii precum tehnologia nucleară avansată, securitatea cibernetică şi medicamentele radioactive noi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇