Tranșeele și un pâlc de copaci sunt singurul adăpost într-un loc pustiu din districtul Nikolaiev. Un bărbat și cei doi fii ai săi stau aici și observă orice mișcare. E primul lor război împreună. Și prima oară când sunt soldați în același timp. Când Putin le-a invadat pământul, s-au înrolat în armată ca să-și apere țara.
Iaroslav are 59 de ani și e bunic. Unul dintre fiii lui, Nazar (34 de ani), are doi băieți. Celălalt fiu, Pavlo (26 de ani), are o fată. Toți trei și-au lăsat soțiile și copiii și au venit pe front, dar au cerut să facă parte din același batalion, relatează CNN.
Să lupte ca o familie și pentru familia lor le face misiunea "foarte ușoară și simplă". "Ce pot să spun - ne iubim țara și o vom apăra până la sfârșit", spune Iaroslav. Și izbucnește imediat într-un râs nervos când reporterul CNN îi spune că pentru cei rămași acasă n-o fi la fel de ușor, mai ales pentru soția sa, ai cărei bărbat și copii au plecat pe front.
"Mama sigur își face griji pentru noi. Are emoții. Și soțiile noastre și copiii sunt îngrijorați. Dar, cu toate acestea, suntem aici, ne ridicăm pentru pământul nostru", spune Nazar.
"Ne apărăm familiile, copiii și părinții"
Trupele ruse se află la doar un kilometru și jumătate distanță și asupra acestor bărbați din generații diferite ale aceleiași familii planează nu doar riscul de a fi loviți de artilerie, ci și de gloanțele unui lunetist.
Tranșeele au fost săpate pe terenul unei ferme din districtul Nikolaiev, aproape de țărmul Mării Negre, în teritoriul pe care îl vizează rușii.
Comandantul unității, pe care îl cheamă tot Nazar, are doar 37 de ani. A pierdut patru soldați într-un atac, în cea mai neagră zi pentru el de când e pe front. Deși e tânăr, are experiență de război - a lucrat în armată și a luptat cu separatiștii proruși din estul Ucrainei în 2014. Când a început invazia, s-a înrolat fără ezitare.
"Un inamic a venit pe teritoriul nostru, ca un laș, strecurându-se noaptea, fără nicio declarație de război și a început să ne bombardeze orașele și satele", spune el despre ruși.
"S-au dus până la Kiev, au intrat în suburbiile din Bucea și Irpin. N-aveam altă variantă. Noi ne apărăm pământul. Noi nu ne-am dus peste locul altuia. Noi nu suntem ruși care dau buzna în casa altcuiva. Ne apărăm familiile, copiii și părinții", spune comandantul.
El subliniază că luptă pentru a securiza întreaga Ucraină, inclusiv zonele estice aflate sub controlul rușilor, și Crimeea, anexată de Rusia în 2014. Deocamdată, tot ce poate face e să-și pună oamenii la adăpostul lizierelor de copaci care mărginesc tarlalele întinse de teren agricol. Deplasările pe drumurile de pământ, în câmp deschis, sunt riscante. Iar dacă stau prea mult într-un sat, se teme că acesta poate deveni o țintă pentru ruși.
Bombardamentele de artilerie au devenit o obișnuință în localitățile din apropierea liniei frontului, spune un localnic, Anatoli. El povestește că vecinul de peste drum a fost ucis cu o zi înainte, într-un bombardament care i-a distrus casa. După o viață trăită numai în acest sat, el spune că acum nu mai vede niciun motiv pentru a mai trăi.
Întrebat despre forțele ruse, aflate "la doi pași", omul răspunde simplu: "Ce pot să zic? Fac niște lucruri rele."
Un om strălucitor, ucis de ruși
Într-un alt sat, mai îndepărtat de liniile frontului, o femeie, Tatiana Bozko, i-a povestit reporterului CNN ce s-a întâmplat când rușii au intrat în localitate, înainte de a fi alungați de trupele ucrainene. Soțul ei, un fost profesor pro-ucrainean care a lucrat la școala din sat, a fost arestat, iar femeia crede că unii dintre vecinii proruși le-au spus despre el invadatorilor.
"Serghei era un om foarte bun și strălucitor. A fost urât doar de cei care erau aici pentru Rusia", spune femeia. A fost luat din casa lor și nu l-a mai văzut în viață. Trupul său, purtând urme de tortură, a fost găsit după câteva zile, aruncat într-un șanț.
"A fost bătut. A fost îngrozitor. Se pare că a fost împușcat când încă era în viață. Avea găuri de la gloanțe", spune femeia plângând.
Tatiana a fost și ea profesoară, iar acum e pensionară. La 60 și ceva de ani, trăiește doar cu gândul la ultimele clipe din viața soțului ei. Trei lucruri o mai alină: fiul ei, mama sa, pe care ea o ajută, și armata ucraineană.
În timp ce vorbește cu reporterul, face o pauză și ascultă zgomotele artileriei din depărtare. Sunt atacuri de mortiere, iar ea a învățat să facă diferența între tirurile "alor noștri" și "ale lor". De data asta trag ucrainenii, iar ea zâmbește: "Sunt fericită când aud asta."
T.D.