Extremiștii ruși dezamăgiți de Kremlin iau lupta pe cont propriu. Trei state NATO, luate în vizor

Extremiștii ruși dezamăgiți de Kremlin iau lupta pe cont propriu. Trei state NATO, luate în vizor
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un grup paramilitar neonazist apropiat de Kremlin le-a cerut membrilor săi să transmită informaţii despre activitatea militară şi de frontieră din Letonia, Lituania şi Estonia, ceea ce stârneşte îngrijorări cu privire la posibilitatea ca grupările ultranaţionaliştilor ruşi să planifice un atac asupra ţărilor NATO, scrie The Guardian.

În urmă cu câteva zile, într-un mesaj publicat pe canalul oficial de Telegram al Grupului de recunoaştere, diversiune şi asalt Rusici – care luptă în prezent în Ucraina în numele Kremlinului şi care are legături cu faimosul Grup Wagner – li s-a cerut membrilor să transmită detalii referitoare la posturile de frontieră şi la mişcările militare din cele trei state baltice, care au făcut parte în trecut din Uniunea Sovietică.

ADVERTISING

Apelul grupului Rusici, care până duminică fusese văzut de aproape 80.000 de persoane, este următorul:

"Stimaţi abonaţi care locuiţi în statele baltice (Lituania, Letonia, Estonia), vă rugăm să ne comunicaţi, în mod anonim, informaţii despre prezenţa următoarelor obiective pe teritoriul republicilor temporare, cum ar fi:

  • Unităţi militare. De preferinţă cu numărul unităţii, specializarea unităţii militare pe care o cunoaşteţi, echipamentul, date cunoscute despre ofiţeri şi funcţiile acestora, date despre rudele ofiţerilor (dacă sunt cunoscute), date despre transportul personal (marca, numărul de înmatriculare, culoarea maşinii).
  • Amplasarea punctelor de control la frontieră, a camerelor de supraveghere, date privind circulaţia patrulelor la frontiera statelor baltice, dacă sunt disponibile, date privind vehiculele, atât cele oficiale, cât şi cele private.
  • Amplasarea turnurilor de comunicaţii în zonele de frontieră şi a sistemelor de securitate, dacă sunt cunoscute.
  • Coordonatele depozitelor de carburanţi şi lubrifianţi din zonele de frontieră şi sistemul de securitate al acestora.
ADVERTISING

Trimiteţi informaţii pe contul @rusich_dschrg".

apel-Grupul-Rusici

Apelul îi face pe observatori să se întrebe cine deţine, de fapt, comanda generală asupra grupurilor de extremă dreapta pro-Kremlin care luptă în Ucraina.

Kremlinul e pe cale să piardă controlul asupra extremei drepte

Rusici este strâns legat de Grupul Wagner, o unitate paramilitară condusă de un aliat apropiat al lui Vladimir Putin, Serghei Prigojin, zis şi "Bucătarul lui Putin", care se află în fruntea ofensivei ruse pentru cucerirea oraşului ucrainean Bahmut, acolo unde în prezent are loc cea mai aprigă bătălie a conflictului.

Surse care au vorbit sub protecţia anonimatului au declarat că demersul "ieşit din comun" al Grupului Rusici ar putea indica dezamăgirea faţă de Kremlin şi frustrarea faţă de modul în care se desfăşoară războiul lui Putin în Ucraina.

ADVERTISING

Potrivit acestor surse citate de The Guardian, Kremlinul ar putea pierde controlul asupra organizaţiilor paramilitare ruseşti de extremă dreapta, care ar putea recurge la metode mai radicale pentru a continua războiul din Ucraina, ceea ce stârneşte temeri de escaladare în cazul în care un stat NATO va fi atacat.

Sursele au adăugat că este puţin probabil ca Kremlinul să fie implicat direct în demersul Rusici, pentru că serviciile ruse de spionaj au deja probabil informaţii despre activitatea militară şi de frontieră din statele baltice.

"Indică aceasta o fragmentare în cadrul sistemului rusesc? Ce se întâmplă dacă ruşii pierd controlul asupra grupurilor paramilitare şi acestea încep să comită acţiuni ilegale ce ar putea escalada accidental situaţia? Adevărata întrebare este: cât de mult control are cu adevărat Kremlinul?", a comentat sursa citată.

Ce este Grupul Rusici și ce legături are cu Grupul Wagner

Rapoarte recente indică faptul că unele grupuri paramilitare, cum ar fi Grupul Wagner, fondat de puternicul om de afaceri rus Evgheni Prigojin, au deja o autonomie considerabilă şi la fel de mult acces la Putin ca şi oficialii guvernamentali.

Deşi interacţiunile dintre Rusici şi canalele online afiliate Grupului Wagner au fost documentate recent, rămâne neclar în ce măsură grupul operează cu o supraveghere strategică din partea lui Prigojin sau chiar a Ministerului rus al Apărării.

Rusici se promovează ca o forţă de sabotaj şi recunoaştere, dar eforturile sale frecvente de strângere de fonduri sugerează că nu este susţinută în mod eficient.

Luptători făcând parte din gruparea Rusici, cunoscuţi pentru brutalitatea lor în Siria şi în războiul din 2014 din Crimeea, au fost reperaţi, prin intermediul informaţiilor din surse deschise, în regiunile ucrainene Donbas şi Harkov, dar şi în Herson.

Departamentul Trezoreriei SUA a anunţat în septembrie că impune sancţiuni împotriva grupării Rusici.

Informaţii recente indică faptul că administraţia Biden ia acum în considerare desemnarea Grupului Wagner ca organizaţie teroristă străină. Grupul a fost condamnat pe scară largă după ce a postat o înregistrare video macabră cu execuţia cu un baros a unui fost recrut care dezertase în Ucraina, dar care se pare că a fost capturat de Wagner.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇