Convorbiri interceptate ale soldaților ruși din Ucraina: De la jafuri și beții, la "o să-i omorâm pe toți!"

Convorbiri interceptate ale soldaților ruși din Ucraina: De la jafuri și beții, la "o să-i omorâm pe toți!"

Peste 2.000 de discuții telefonice ale militarilor ruși au fost interceptate de forțele ucrainene. Convorbirile arată cum priveau soldații ruși și familiile lor războiul și cum au evoluat părerile acestora pe măsură ce conflictul s-a adâncit.

Associated Press a identificat mai multe apeluri telefonice efectuate în mai anul trecut de soldații unei divizii despre care procurorii ucraineni susțin că a comis crime de război în Bucea, orașul de lângă Kiev care a devenit un simbol al atrocităților invadatorilor.

Discuțiile demonstrează cât de nepregătiți erau tinerii ruși deveniți la repezeală soldați, dar și țara lor, pentru războiul ce avea să vină. Mulți s-au înrolat fiindcă aveau nevoie de bani și au fost anunțați în ultima clipă că vor fi trimiși în Ucraina. Li s-a spus că vor fi primiți ca niște eroi care eliberează poporul ucrainean de asupritorii naziști și susținătorii lor occidentali, iar Kievul va cădea în mâinile lor în nici o săptămână.

Interceptările mai arată că, pe măsură ce și-au dat seama cât de mult au fost induși în eroare, soldații ruși au devenit din ce în ce mai temători.

Singurele moduri de a face față angoasei erau furturile și beția. Unii au mărturisit la telefon că au respectat ordinele și au ucis civili sau prizonieri de război, în timp ce mamele lor încearcă să-și împace mândria patriotică cu ororile pe care le aud, iar soțiile și tații îi roagă să nu bea prea mult și să mai sune acasă.

AP prezintă poveștile a trei soldați ruși - Leonid, Ivan și Maxim. Numele complete nu au fost dezvăluite, pentru protecția familiilor lor. Jurnaliștii au stabilit că aceștia s-au aflat în zone în care s-au comis crime de război, dar nu există dovezi despre faptele lor în afară de mărturisirile pe care le-au făcut.

ADVERTISING

Jurnaliștii au verificat interceptările cu ajutorul Dossier Center, un grup de investigații din Londra, fondat de dizidentul rus Mihail Hodorkovski, și au luat legătura cu mamele lui Leonid și Ivan. Familia lui Maxim nu a putut fi contactată.

Leonid

Leonid a devenit soldat fiindcă avea nevoie de bani. Adunase datorii mari și nu voia să mai depindă de părinți.

Mama lui spune că Rusia trebuie să se apere de dușmani. Dar, ca multe alte rusoaice, se aștepta ca Moscova să cucerească repede Ucraina. În schimb, unitatea lui Leonid a rămas blocată la Bucea. "Nimeni nu s-a gândit că va fi așa de rău. Băiatul meu mi-a zis un lucru: 'Conștiința mea e curată. Ei au tras primii'. Asta-i tot", a spus ea pentru AP.

În discuțiile telefonice există o nepotrivire morală între modul în care ea l-a crescut pe Leonid și ceea ce el a făcut în Ucraina. Cu toate acestea, își apără fiul, subliniind că el nu a intrat deloc în contact cu civili ucraineni. Femeia a refuzat să asculte orice interceptare: "E absurd. Nu încercați să faceți să pară că fiul meu a omorât oameni nevinovați", a spus ea.

Erau toți așa de tineri

Primul contact al lui Leonid cu războiul a venit în prima zi a invaziei, pe 24 februarie, când unitatea lui a intrat în Ucraina din Belarus și a lichidat un detașament ucrainean care apăra granița. După prima luptă, Leonid pare cuprins de compasiune pentru tinerii ucraineni pe care tocmai îi omorâseră.

Mama: Ce coșmar!
Leonid: Mai mult ca oricând!
Mama: Mai mult ca oricând, nu, dragule?
Leonid: Sigur.
Mama: E oribil de-a dreptul.
Leonid: Zăceau acolo, aveau doar 18 sau 19 ani. Sunt diferit de ei? Nu, nu sunt.

ADVERTISING

Regulile vieții normale nu se mai aplică

Leonid îi spune mamei sale că planul era să cucerească Kievul în mai puțin de o săptămână fără să tragă un singur glonț. În schimb, unitatea lui a intrat în luptă lângă Cernobîl. N-aveau hărți, iar ucrainenii au scos toate indicatoarele rutiere de pe drumuri și ei nu știau încotro se îndreaptă. "A fost așa confuz. Erau bine pregătiți", spune el despre inamic.

Nepregătiți pentru un atac de durată, rușii au rămas repede fără provizii de bază. Un mod de a face rost de ceea ce le trebuia sau doreau a fost să fure. Mulți soldați, inclusiv Leonid, vorbeau despre bani, precizând că n-aveau destui. Unii luau comenzi de la prieteni și familii pentru încălțăminte de anumite mărimi și piese pentru mașini, mândri că au ce să le aducă la întoarcerea acasă.

Când Leonid îi spune mamei lui despre furturi, prima oară nu-i vine să creadă că el s-a apucat de furat. Dar pentru el devenise ceva normal. În timp ce vorbește, se uită spre orizont, unde un oraș arde. "Ce frumos", spune.

Leonid: Uite, mamă. Mă uit la o grămadă de case - nu știu, zeci, sute - și toate-s goale. Toți au plecat.
Mama: Deci toți oamenii au plecat, corect? Doar nu le jefuiți, nu? Nu intrați în casele altora?
Leonid: Normal că da, mamă. Ai înnebunit?
Mama: A, intrați. Ce luați de acolo?
Leonid: Luăm mâncare, lenjerii de pat, perne. Pături, furculițe, linguri, tigăi.
Mama (râzând): Râzi de mine.
Leonid: Orice n-avem - șosete, lenjerie curată, tricouri, pulovere.

Inamicul e oricine

Leonid îi spune mamei lui că e terorizat când patrulează și nu știe peste ce sau cine vor da. Povestește că folosește forța letală la cea mai mică provocare, împotriva oricui.

ADVERTISING

La început, femeia nu crede că soldații ruși pot ucide civili. Leonid îi povestește că li s-a zis că civilii stau în subsoluri și oricine se află pe stradă e insurgent.

Mama: Oh, Lionka, ai văzut atâtea acolo!
Leonid: Păi… civilii zac în mijlocul drumului cu creierul ieșit afară.
Mama: O, Doamne, adică localnicii?
Leonid: Da. Păi, da.
Mama: Sunt cei pe care i-ați împușcat voi…
Leonid: Cei pe care i-a împușcat arma noastră.
Mama: Lionka, or fi fost niște oameni pașnici.
Leonid: Mamă, a fost o luptă. Iar cineva apare brusc, știi? Poate are un lansator de grenade… Sau, cum am avut un caz, un tânăr a fost oprit, i-au luat telefonul. Avea toate informațiile despre noi în mesaje pe Telegram - unde să ne bombardeze, câți eram, câte tancuri avem. Și asta e.
Mama: Deci știau tot?
Leonid: A fost împușcat pe loc.
Mama: Mda.
Leonid: Avea 17 ani. Asta e, chiar acolo.
Mama: Mda.
Leonid: Era un prizonier. Era un băiat de 18 ani. Prima oară a fost împușcat în picior. Apoi, i-au tăiat urechea. După asta a recunoscut tot și l-au omorât.
Mama: A recunoscut?
Leonid: Nu-i luăm prizonieri. Adică îi omorâm pe toți.
Mama: Mda.

Singur cu gândurile tale

Leonid îi spune mamei că era să moară de patru ori. Lucrurile sunt foarte haotice și e ceva obișnuit ca rușii să se împuște între ei, i s-a întâmplat și lui. Unii se împușcă singuri doar ca să fie trimiși acasă din motive medicale.

Într-un alt apel, îi mărturisește iubitei că-i invidiază pe niște prieteni care s-au împușcat în picior și se pot duce acasă. "Un glonț în picior înseamnă patru luni acasă în cârje. Ar fi grozav", zice. Apoi, închide fiindcă începe să se tragă.

Leonid: Sunt unii aici care s-au împușcat.
Mama: Mda.
Leonid: Au făcut-o pentru banii de asigurări. Știi unde s-au împușcat?
Mama: E o prostie, Lionia.
Leonid: Jos, în coapsa stângă.
Mama: O prostie, Lionia. Sunt nebuni, știi asta, nu?
Leonid: Unii sunt atât de speriați că sunt gata să se rănească numai ca să plece.
Mama: Da, e teamă, ce poți să zici, e teamă omenească. Oricine vrea să trăiască. Nu mă cert pe tema asta, dar nu face asta. Ne rugăm cu toții pentru tine. (…) Toți suntem îngrijorați.
Leonid: Stau aici și știi care-i situația? Acum sunt la 30 de metri de un cimitir imens.
Mama: Oh, e oribil… să se termine cât mai repede.

Leonid spune apoi că trebuie să-și golească mintea. "Imaginează-ți, e un coșmar. Stai în întuneric și e liniște. Singur cu gândurile tale. Și, zi după zi, stai singur aici cu gândurile astea", îi spune iubitei sale. Promite că va aduce acasă o colecție de gloanțe pentru copii. "Trofee din Ucraina", le numește el.

Leonid s-a întors în Rusia în mai, destul de serios rănit, dar viu. I-a spus mamei că Rusia va învinge.

Ivan

Ivan a crescut într-un sat de la capătul Siberiei. Visa de mic că va fi parașutist. Obișnuia să se îmbrace în uniforme și să joace paintball cu prietenii în pădure. O poză de la 12 ani îl arată zâmbind, cu o pușcă mare de Airsoft și o pată verde lipicioasă lângă inimă, semn că a fost împușcat în luptă.

Visul lui Ivan s-a împlinit. A intrat în unitatea de elită a parașutiștilor ruși care a trecut granița în Ucraina în prima zi a invaziei, acum un an.

Drumul lui Ivan spre război

Era la instruire în Belarus când au primit mesaj pe Telegram: "Mâine plecați în Ucraina. E un genocid împotriva populației ruse. Și trebuie să-l oprim."

Când a aflat că e în Ucraina, mama lui nu a mai vorbit câteva zile și a luat sedative. Părul i-a încărunțit. Dar era mândră de el.

Ivan a ajuns în Bucea.

Ivan: Mamă, bună.
Mama: Bună, fiule! Cum…
Ivan: Ce faci?
Mama: Vania, înțeleg că s-ar putea să ne asculte și mă tem…
Ivan: Nu contează.
Mama: … să te întreb unde ești, ce se întâmplă. Unde ești?
Leonid: În Bucea.
Mama: În Bucea?
Leonid: În Bucea.
Mama: Fiule, ai grijă cât de mult poți, bine? Nu te agita. Păstrează-ți mintea limpede.
Ivan: Oh, haide, nu mă agit.
Mama: Da, corect. Iar ieri mi-ai zis că o să-i omori naibii pe toți pe acolo (râde).
Ivan: O să-i omorâm pe toți dacă trebuie.
Mama: Ă?
Ivan: Dacă trebuie, trebuie.
Mama: Te înțeleg. Sunt așa de mândră de tine, băiatul meu! Nici nu știu cum s-o zic. Te iubesc așa de mult. Și te binecuvântez pentru tot, pentru tot! Îți doresc succes în tot. Și o să te aștept orice ar fi.

Dragoste și frică

Putin le-a spus soldaților și altora că vor fi primiți de frații și surorile din Ucraina ca niște eliberatori. În schimb, Ivan descoperă că cei mai mulți ucraineni îl vor mort sau plecat. Starea lui de spirit se înrăutățește.

Ivan: O iei naibii razna aici. E atât de aiurea, se întâmplă numai rahaturi. Chiar credeam că va fi mai ușor aici, să-ți spun drept. (…) Dar s-a dovedit greu, trebuie să gândești cu mintea ta tot timpul. Asta e. Suntem chiar pe linia frontului. Cât de departe poți fi. Kievul e la 15 km de noi. E groaznic, Olia. Chiar e groaznic.
Olia: Alo?
Ivan: Mă auzi?

Apelul se întrerupe.

Sfârșitul unui vis

Pe măsură ce situația lui Ivan se înrăutățește, patriotismul mamei lui se radicalizează, iar furia sa crește. Familia are rude la Kiev, dar crede că acesta e un război împotriva opresiunii naziste din Ucraina și a Statelor Unite pe care le văd în spatele rezistenței ucrainene. Spune că se va duce chiar ea să lupte în Ucraina.

Mama: Ai vreo predicție pentru sfârșit?
Ivan: Suntem aici deocamdată. Probabil o să stăm până curăță toată Ucraina. Poate or să ne scoată afară. Poate nu. Ne ducem spre Kiev.
Mama: Ce vor face?
Ivan: Nu plecăm nicăieri până nu curățăm toată ciuma asta.
Mama: Nenorociții ăia or să fie curățați?
Ivan: Da, sunt. Dar ne așteptau și s-au pregătit, înțelegi: S-au pregătit bine, nenorociții de americani i-au ajutat.
Mama: La dracu', la dracu'. Omorâți-i dracului pe toți. Ai binecuvântarea mea.

Moartea l-a ajuns din urmă la un deceniu după ce a fost împușcat în inimă în joaca aceea din pădure. Un ziar local a publicat în iulie o știre despre înmormântarea lui, cu o poză în care, la fel, ține o pușcă în brațe. Așa a copilărit, așa a murit. "Ivan a murit eroic în operațiunea militară specială a Rusiei. Nu te vom uita niciodată. Toată Rusia împărtășește această durere", a scris ziarul.

Contactată în ianuarie de jurnaliștii de la AP, mama lui Ivan a negat la început că a vorbit cu fiul ei când el era pe front. Dar a acceptat să asculte o parte din înregistrarea audio și a confirmat că erau discuții cu Ivan. "El n-a fost implicat în crime, darămite în jafuri", a spus ea, apoi a închis telefonul.

Ivan era singurul ei copil.

Maxim

Maxim a fost beat în cele mai multe convorbiri cu cei de acasă. Pocind cuvintele, el s-a justificat spunând că viața pe front e mai mult decât poate îndura când e treaz.

Nu se știe din ce unitate făcea parte, dar reporterii AP au aflat că a vorbit de pe același telefon folosit de Ivan, în aceleași zile.

El spune că e singur și expus. Comunicațiile armatei sunt atât de proaste încât trag mai mult unii în alții decât o fac ucrainenii. Se plânge că-l dor rău dinții și îi degeră picioarele de frig. E o vânătoare constantă de localnici - bărbați, femei, copii, nu contează - care pot da informații despre ei armatei ucrainene.

Starea lui psihică alternează între plictiseală și oroare - nu doar pentru ceea ce a văzut, dar și pentru ce a făcut. Dar are și momente bune: când numără bijuteriile și aurul pe care le-a furat.

Prețul aurului

Singurul motiv pentru care Maxim își poate suna familia este că el și ai lui fură telefoanele localnicilor. Spune că "a scuturat" și niște copii. "Le luăm tot. Fiindcă pot să fie și niște iscoade nenorocite", îi explică soției.

Cantonat la marginea Kievului, plictisit și nesigur pentru motivul prezenței sale în Ucraina, Maxim și alți câțiva zeci de ruși au tras cu tancul într-un centru comercial, au intrat într-un magazin de bijuterii și au plecat cu tot aurul pe care-l puteau căra.

Acasă avea probleme cu banii, dar aici și-a umplut mâinile cu un tezaur. Începe să socotească voios cât or valora mormanele de aur. Zice că a oferit un pumn de bani unor femei și copii ucraineni. "Am vrut să-l dau familiilor normale cu copii, dar oamenii de acolo erau bețivi", îi spune soției. Până la urmă, i-a dat unui om curat, bărbierit, care i s-a părut decent. "I-am zis: 'Uite, ia-i, dă-l familiilor cu copii și ia-ți ceva pentru tine. O să-ți dai seama, fii corect'."

Soția: Cum e situația acolo?
Maxim: E al dracu' de bine.
Soția: Bine? Am înțeles.
Maxim: N-avem niciun drac de făcut, așa că ne-nvârtim prin preajmă și jefuim mall-ul.
Soția: Ai grijă, pentru numele lui Dumnezeu.

Propaganda își spune cuvântul

Maxim și mama lui discută despre ce se spune la televiziunile ucrainene și cele rusești. Dau vina pe SUA și recită teoriile conspirației difuzate de canalele din Rusia - ucrainenii sunt înșelați de fake news și propagandă, nu ei. Cel mai bun mod de a pune capăt războiului, spune mama lui, e să fie uciși președintele Ucrainei și cel al Statelor Unite.

"Până nu-l prind pe Zelenski și-l execută, nu se va termina. E un dement, dement! E marioneta SUA și chiar n-au nevoie de el, dementul. Te uiți la televizor și-ți pare rău de oameni, de civili, unii călătorind cu copii mici", spune ea. Apoi, revine: "Dacă mi s-ar da o armă, m-aș duce și l-aș împușca pe Biden." Râd amândoi.

Maxim îi spune mai târziu mamei că mii de ruși au murit în primele săptămâni de război - atât de mulți, că nici n-au avut timp să facă altceva decât să îngroape cadavre. Asta nu se spune la televiziunile din Rusia, remarcă ea.

Război și pace, beție și moarte

Guvernul de la Kiev a interceptat apelurile rușilor când telefoanele lor foloseau releele din Ucraina, oferind informații de importanță militară. Acum, înregistrările pot fi dovezi ale crimelor de război.

Dar telefoanele s-au dovedit periculoase pentru soldații ruși și într-un sens mai personal, notează Associated Press. Ele acționează ca un pod în timp real între două realități incompatibile - războiul din Ucraina și casă.

În convorbirile dintre Maxim și soția lui, războiul și pacea s-au ciocnit de multe ori. Chiar dacă ea o învață pe fiica lor regulile societății - o ceartă pentru că aruncă lucruri, de exemplu - Maxim vorbește despre ceea ce a mai furat. Lumea soției sale e plină de sarcini școlare și de strigătele copiilor care se joacă afară. În a lui, salvele de artilerie sparg aerul.

Într-o noapte de martie, Maxim încearcă cu greu să vorbească cu soția lui. Iar a băut, ca-n fiecare seară. Îi spune că a ucis civili - așa de mulți, că simte că o ia razna. Și crede că n-o să ajungă viu acasă. Doar șade acolo, beat în mijlocul beznei, așteptând să înceapă salvele artileriei ucrainene.

Soția: De ce? De ce bei?
Maxim: Toți sunt așa aici. E imposibil să n-o faci aici.
Soția: Cum dracu' să te aperi dacă tu ești cherchelit?
Maxim: Total normal. Din contră, e mai ușor să împuști… civili. Hai să nu vorbim despre asta. O să mă întorc și-o să-ți povestesc cum e aici și de ce ne îmbătăm!
Soția: Te rog, ai grijă!
Maxim: Totul va fi bine. Sincer, mi-e teamă de fac pe mine. N-am văzut niciodată un iad ca aici. Sunt al dracu' de șocat.
Soția: De ce dracu' te-ai dus acolo?

După câteva clipe, el vorbește cu copilul la telefon. "Vii acasă?", îl întreabă. "Desigur", îi răspunde Maxim.

În ultima lor convorbire, soția lui pare să aibă o premoniție.

Soția: E totul bine?
Maxim: Da. De ce?
Soția: Fii sincer cu mine, e totul bine?
Maxim: Ă? De ce-ntrebi?
Soția: Nimic, doar că nu pot să dorm noaptea.

Maxim își ține respirația o clipă. Unitatea lui e gata de plecare. Soția îl întreabă încotro se duc.

"Înainte. N-o să te pot suna o vreme", îi răspunde.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇