Ziua de joi a adus noi sesizări la CCR legate de anularea turului I la alegerile prezidenţiale, după ce CSAT a desecretizat documentele care arată implicarea Rusiei în procesul electoral pentru a-l sprijini pe Călin Georgescu.
Dar ce mai poate face acum CCR? Este deja târziu pentru invalidarea turul I pentru că nu există procedura revizuirii deciziilor constituționale, iar contestațiile primite acum vor fi tratate de CCR ca inadmisibile.
Însă ele pot fi luate în calcul după turul II.
Pe subiect s-au exprimat Traian Băsescu, dar şi fostul judecător CCR Augustin Zegrean, precum şi şeful AEP, Toni Greblă.
Băsescu: Nu se mai poate face nimic. Decizia e în mâna poporului. Instituţiile au ratat
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că situația prezentată în documentele desecretizate din ședința CSAT este "extrem" de gravă, dar nu se mai poate face nimic decât după validarea turului doi al alegerilor prezidențiale. El a explicat și de ce informațiile prezentate în CSAT nu au ajuns din timp la Parchet.
Băsescu a spus că alegerile trebuie duse până la capăt, „în lipsa unor probe de fraudare”, fraudă pe care „nu o poate constata Curtea Constituţională, ci doar instituţiile care ţin de justiţia română: Parchet şi o instanţă, probabil Înalta Curte”. Prin urmare, spune el, „alegerile ar trebui să meargă mai departe şi, eventual, turul al doilea să fie validat după ce se primeşte verdictul justiţiei, dacă a fost sau nu fraudă”.
"Nu se mai poate face nimic, decât după validarea turului II și implicit a alegerilor. De data asta, și poate este o lecție bună, decizia este în mâna poporului. Instituţiile au ratat. Românii trebuie să știe că de votul lor depinde menținerea în familia pro-occidentală”, a subliniat fostul președinte la Digi24.
Băsescu a adăugat că instituțiile statului au avut foarte multe informații, dar acestea nu au fost transmise din timp Parchetului. Și a explicat și motivul: „Cred că este foarte târziu. Aceste informații nu au fost strânse ieri, alaltăieri. De ce nu au fost transferate Parchetului de multă vreme?. Nu există niciun protocol de colaborare între SRI și Parchet. A fost în mod eroic anulat."
"Prima sesizare a fost făcută în 2020, iar în 2021 TikTok a concluzionat că este o activitate suspectă. Promovare masivă pentru susținerea POT. Iată că SRI a surprins și cele două săptămâni de susținere a POT.
Este extrem de grav și arată că statul nu funcționează. Instituțiile nu se corelează între ele în acțiuni care țin de siguranța națională. Este o lecție de o duritate formidabilă, care arată o depreciere a statului. Suntem la 35 de ani de la Revoluție și constatăm că nu putem avea în siguranță un rând de alegeri. Vă daţi seama unde suntem? Vă daţi seama ce nivel de depreciere a capacităţii statului român de a se proteja?", a concluzionat Traian Băsescu.
Zegrean: Nu există nicio cale de atac la o decizie CCR
Și fostul judecător CCR Augustin Zegrean a spus că primul tur al alegerilor prezidențiale nu poate fi contestat, pentru că nu există procedura revizuirii deciziilor constituționale. Contestațiile primite vor fi tratate de CCR ca inadmisibile, însă pot fi luate în considerare după al doilea tur, a precizat el.
„Nu spune nimic procedura în astfel de situații. Am trecut de turul întâi, a fost validat turul întâi. Nu mai putem acum să-l contestăm. Legea nu prevede. Nu avem text, nimeni nu s-a gândit vreodată că se va întâmpla așa ceva. Contestăm o decizie a Curții Constituționale? Asta nu se poate, nu se admite. Deciziile CCR sunt definitive, de la data publicării, și general obligatorii. Nu au nici o cale de atac", a subliniat fostul judecător.
"Procedura revizuirii este o cale extraordinară de atac care se aplică în dreptul civil sau în dreptul penal, dar în practica Curții Constituționale nu există o astfel de procedură. Nu există procedura revizuirii deciziilor Curții Constituționale. Curtea Constituțională poate să revină asupra ei într-o altă ocazie când va discuta din nou o contestație, dar nu acum. Nu are cum. Toate sesizările astea de astăzi vor fi tratate ca inadmisibile”, a explicat Zegrean.
El a precizat că judecătorii CCR pot reveni asupra sesizărilor după cel de al doilea tur al alegerilor.
„Turul unu a fost validat. Și nu este nicio situație, o lege care să spună că poate fi invalidat a 2-a zi sau a 3-a zi. Dar alegerile turul 2 de luni va trebui din nou validat de Curtea Constituțională. Și atunci poate să facă ce credea ea de cuviință. (…) Se pot anula alegerile în general. Dacă se constată că toate acestea vin din urmă, de mult din urmă, toate aceste manevre, vor putea face să repete alegerile”, a încheiat Zegrean.
Șeful AEP confirmă că nu se poate anula turul 1
Preşedintele AEP, Toni Greblă, a precizat că, după ce CCR a validat rezultatele primului tur de scrutin, nu există cale de atac împotriva acelei decizii pronunţate de Curte.
Întrucât sunt depăşite termenele, nu există nicio posibilitate de a contesta rezultatele din primul tur de scrutin. "Aşa spune legea", a precizat Toni Greblă, la Antena3.
Preşedintele AEP a mai arătat că, după ce se desfăşoară al doilea tur de scrutin, ”sunt anumite persoane, subiecţi, care pot să sesizeze CCR, solicitând eventual invalidarea scrutinului sau a candidatului”. ”Deocamdată nu am ajuns, însă, (acolo - n.red.) şi nu aş vrea să speculez”, a adăugat Greblă.
Val de sesizări la CCR
Explicațiile vin după ce la Curtea Constituțională au fost înregistrate mai multe cereri de anulare a primului tur al alegerilor.
Cristian Terheș a depus joi o nouă cerere prin care solicită Curții Constituționale să anuleze turul întâi al alegerilor prezidențiale. Noua solicitare se bazează pe documentele desecretizate de CSAT care au arătat că există un ”actor statal” în spatele campaniei lui Călin Georgescu. Asta după ce a mai depus săptămâna trecută o cerere similară la CCR.
Tot joi, SNSPA a trimis o petiție oficială către Avocatul Poporului, Renate Weber, solicitând sesizarea Curții Constituționale pentru suspendarea turului doi al alegerilor prezidențiale de duminică, solicitând scoaterea lui Călin Georgescu de pe buletinele de vot și reluarea primului tur al prezidențialelor.
Și publicaţia Calea Europeană a depus sesizare la CCR privind ilegalităţile identificate şi comunicate de CSAT în legătura cu desfăşurarea procesului electoral din România pentru turul întâi al alegerilor prezidenţiale.