Beijingul le-a ordonat companiilor aeriene chineze să nu mai cumpere avioane Boeing

Beijingul le-a ordonat companiilor aeriene chineze să nu mai cumpere avioane Boeing
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Autoritățile de la Beijing au ordonat companiilor aeriene chineze să nu mai comande avioane de la producătorul american Boeing Co., ca urmare a deciziei președintelui SUA, Donald Trump, de a impune tarife vamale de 145% la produsele chinezești.

De asemenea, companiilor aeriene chinezești li s-a ordonat să înceteze orice achiziții de echipamente și piese de schimb pentru avioane de la firme americane, au declarat pentru Bloomberg mai multe surse din apropierea acestui dosar.

Prognozele arată că, în următorii 20 de ani, China ar urma să fie responsabilă pentru 20% din cererea mondială de noi avioane, iar în 2018 aproape un sfert din avioanele livrate de Boeing au mers spre China.

Cu toate acestea, tensiunile comerciale au împiedicat producătorul american să primească noi comenzi importante din partea transportatorilor chinezi în ultimii ani.

Potrivit Bloomberg, tarifele de 145% impuse de Donald Trump la produsele chinezești au provocat represalii din partea Beijingului, care a impus tarife de 125% la produsele importate din SUA. În urma acestei decizii, prețurile la avioanele și piesele de schimb produse în SUA se vor dubla, astfel că vor deveni prea scumpe pentru a fi cumpărate de companiile aeriene chinezești.

În plus, sursele citate de Bloomberg au dezvăluit că Guvernul chinez analizează modalități prin care poate ajuta companiile aeriene care închiriază avioane Boeing și care acum se confruntă cu costuri majorate din cauza disputei comerciale.

Aproximativ 10 avioane Boeing 737 MAX așteaptă în prezent să intre în componența flotelor companiilor aeriene chineze, inclusiv subsidare ale China Southern Airlines, Air China, and Xiamen Airlines. O parte din aceste avioane staționează la Seattle sau la centrul de finalizare pe care producătorul american îl are la Zhoushan, estul Chinei.

Avioanele pentru care procedurile de livrare au fost finalizate înaintea datei de 12 aprilie, când au fost anunțate noile tarife chinezești, ar putea să fie autorizate să intre în țară, după o analiză de la caz la caz.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇