Cel puţin 74 de persoane ar fi murit, miercuri, când un avion militar rus de transport de tip Iliuşin 76 (Il-76) s-a prăbuşit în regiunea Belgorod. Dintre aceștia, 65 ar fi fost prizonieri de război ucraineni, susține Ministerul rus al Apărării, care acuză Ucraina de atac terorist. De cealaltă parte, Kievul a confirmat că urma un schimb de prizonieri, care nu a mai avut loc, deși partea ucraineană și-a îndeplinit toate angajamentele. Despre accidentul aviatic spune că nu dispune de informaţii despre cine anume se afla la bordul avionului şi câţi oameni erau, dar este posibil să vorbim despre acţiuni planificate şi deliberate ale Federaţiei Ruse cu scopul de a destabiliza situaţia din Ucraina.
Avionul s-a prăbușit miercuri, în jurul orei locale 11:00 (10.00, ora României), în regiunea rusă Belgorod, situată în apropiere de Ucraina. Aeronava care decolase de la o bază aeriană de lângă Moscova transporta 74 de persoane, între care 65 de prizonieri de război ucraineni, şase membri ai echipajului şi trei însoţitori. Prizonierii erau transportaţi către regiunea Belgorod în vederea unui schimb, a anunțat ministerul rus al Apărării.
„Toate persoanele aflate la bord şi-au pierdut viaţa", a anunţat guvernatorul regiunii ruse Belgorod, Viaceslav Gladkov, pe Telegram.
„O comisie a Forţelor Aeriene se află la faţa locului prăbuşirii avionului pentru a stabili cauza catastrofei", a transmis ministerul rus.
Potrivit BBC, elementele de identificare din imaginile apărute pe rețelele de socializare și datele din satelit arată că avionul s-a prăbușit lângă satul Iablonovo, din regiunea Belgorod, situat la 174 de kilometri distanță de orașul ucrainean Harkov.
Ministerul rus de Externe a anunțat că Ucraina a doborât avionul, calificând acest eveniment „un act barbar", relatează Reuters, citând agenția de presă de stat TASS. Ministerul nu a oferit nicio dovadă pentru afirmație.
Rusia acuză Kievul că a doborât avionul
Ministerul rus al Apărării susține pe Telegram că două rachete ucrainene au fost detectate de un radar înaintea prăbușirii avionului Il-76. Ministerul a transmis că Ucraina „știa foarte bine" că prizonierii de război vor fi transportați cu o aeronavă militară, relatează Sky News.
„Avionul a fost distrus de forțele armate ucrainene din zona Lipți, regiunea Harkov, folosind un sistem de rachete antiaeriene. Echipamentul radar al forțelor aerospațiale ruse au observat lansarea a două rachete ucrainene. Prin comiterea acestui atac terorist, conducerea ucraineană și-a dat arama pe față, neglijând viețile cetățenilor săi", a transmis ministerul rus.
Un parlamentar rus a declarat anterior că avionul a fost doborât de rachete americane sau germane furnizate Ucrainei. Șeful comisiei de apărare a parlamentului rus a susținut că un al doilea avion care transporta încă 80 de prizonieri ucraineni a fost întors din zbor după acest incident.
Ministrul Serghei Lavrov, prezent la ONU, a denunţat un act terorist şi cerut o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate. "Partea ucraineană a lansat o rachetă de apărare aeriană din regiunea Harkov, a fost o lovitură fatală", a susţinut el.
Întrebat de un reporter de la TASS dacă Kievul a vizat în mod deliberat avionul doborât şi de ce ar fi făcut acest lucru, el a răspuns: "Încercăm să aflăm faptele. Imediat, după ce avionul a fost doborât, partea ucraineană a menţionat încă o dată victoria forţelor lor armate, dar când s-a aflat că era vorba de un avion pentru un schimb de prizonieri de război, propagandiştii ucraineni au încercat să ascundă totul sub preş".
Ministrul pare să se fi referit la unele rapoarte iniţiale ale unor publicaţii ucrainene care au spus că un avion rusesc care transporta rachete a fost doborât, dar relatările au fost modificate ulterior pentru a elimina orice sugestie directă că atacul a fost efectuat de forţele ucrainene.
Ukrainska Pravda, citând surse din Statul Major al armatei ucrainene, a scris inițial că forțele armate ucrainene au doborât avionul pentru că acesta transporta rachete antiaeriene S-300 utilizate în atacuri recente în Harkov, dar ulterior a retras informația, relatează The Guardian.
Reacția Kievului
Serviciul de spionaj militar (GUR), aflat sub comanda generalului Kirilo Budanov, a emis un comunicat cu privire la accidentul aviatic produs în cursul dimineţii de miercuri în Rusia.
"În prezent, nu dispunem de informaţii fiabile şi cuprinzătoare despre cine anume se afla la bordul avionului şi câţi oameni erau", a declarat GUR, care, pe de altă parte, a confirmat că un schimb de prizonieri trebuia să aibă loc miercuri, dar a spus că acţiunea a fost anulată, în ciuda faptului că Ucraina şi-a respectat partea sa de înţelegere.
"În ceea ce o priveşte, Ucraina a respectat toate acordurile pentru pregătirea schimbului", a transmis GUR.
Ruşii care urmau să fie eliberaţi au fost aduşi la timp la punctul de schimb desemnat, unde au fost ţinuţi în siguranţă, a precizat GUR.
Agenţia a mai spus că nu a fost "informată" despre necesitatea unei securităţi aeriene în jurul regiunii Belgorod - unde s-a prăbuşit avionul.
"Partea ucraineană nu a fost informată cu privire la necesitatea de a asigura securitatea spaţiului aerian în zona oraşului Belgorod într-o anumită perioadă de timp, aşa cum s-a făcut în mod repetat în trecut", a subliniat agenţia.
"Aterizarea unui avion de transport într-o zonă de război de 30 km nu poate fi sigură şi trebuie să fie discutată de ambele părţi, în orice caz, pentru că altfel, pune în pericol întregul proces de schimb", a adăugat GUR.
Comunicatul se încheie cu sugesia că "este posibil să vorbim despre acţiuni planificate şi deliberate ale Federaţiei Ruse cu scopul de a destabiliza situaţia din Ucraina".
Un expert crede că în avion erau mercenari ruși
Mark Voyger, fost consilier special pe Rusia al trupelor americane din Europa, a declarat pentru Sky News că este "foarte puțin probabil" ca la bordul avionului prăbușit să se fi aflat prizonieri de război.
"Putem exclude cu siguranță că avionul trnsporta militari", a spus el, explicând că avionul care s-a prăbușit în Belgorod era un model scump. El a comparat transportarea unor militari cu un astfel de aparat cu "a merge la shopping cu un elicopter".
Voyger are rezerve și în privința traiectoriei pe care o urma avionul în momentul prăbușirii, întrucât datele inițiale arătau că acesta a zburat către nord, nu spre granița ucraineană, așa cum a susținut Moscova. Potrivit expertului, avionul ar fi putut veni din Egipt. "Dacă așa a fost, ar fi putut transporta mercenari Wagner sau muniție. Cred că este foarte puțin probabil să fi fost militari ucraineni la bord", a mai spus el.
Rachetele Patriot puteau ajunge în Belgorod
Canalele rusești de Telegram susțin că avionul IL-76 a fost doborât de sistemele de apărare aeriană ucrainene. Această teorie ar putea fi confirmată de o înregistrare video care ar arăta urma de rachetă sau momentul în care avionul a fost lovit. Din imaginile disponibile până acum este dificl de spus cu certitudine ce anume a provocat prăbușirea aeronavei, notează BBC.
În imagini se vede cum avionul pierde altitudine, îndreptându-se către sol. La un moment dat, un fragment mare se desprinde din avion și apoi aripa stângă este cuprinsă de flăcări.
Locul prăbușirii se află la aproximativ 90-100 de kilometri de granița cu Ucraina, iar anumite sisteme de rachete de apărare aeriană puteau acoperi această distanță. De exemplu, sistemul Patriot SAM putea fi folosit, însă IRIS-T SLM, cu o rază de 40 de kilometri, nu ar fi putut acoperi o asemenea distanță.
Raza de acțiune a rachetelor PAC 2 folosite de sistemul Patriot SAM este de 160 de kilometri, ceea ce înseamnă că nu e nevoie de poziționarea complexului lângă frontieră, riscând expunerea la loviturile cu drone și artilerie rusești.
Pe de altă parte, valoarea sistemelor Patriot în apărarea obiectivelor de importanță strategică este foarte mare. Nu este clar dacă Ucraina ar risca să folosească astfel de arme cruciale pentru a doborî o aeronavă atunci când le-ar putea folosi împotriva rachetelor rusești Kinjal, arată BBC.
Michael Clarke, expert în apărare și securitate, a spus pentru Sky News că imaginile nu par să confirme teoria unor rachete care ar fi doborât avionul. "Dacă ar fi fost lovit de trei rachete, așa cum a spus Rusia la început, sigur n-ar fi fost întreg", a explicat el.
"Ceva s-a desprins (din avion, n.red.) - ar putea fi o defecțiune, dar cu siguranță pentru mine nu arată ca o aeronavă lovită de rachete", a adăugat analistul.
În discuțiile despre furnizarea Ucrainei de arme occidentale, în special cu rachete sol-sol, Statele Unite și-au arătat îngrijorarea că Kievul le-ar putea folosi împotriva țintelor de pe teritoriul rus. Cu toate acestea, oficial nu au fost impuse astfel de restricții.