Angela Merkel condamnă, cu o întârziere de trei luni, "războiul barbar" al Rusiei

Angela Merkel condamnă, cu o întârziere de trei luni, "războiul barbar" al Rusiei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul cancelar Angela Merkel a condamnat invazia Rusiei în Ucraina şi şi-a exprimat sprijinul pentru actualul guvern german, UE şi SUA, în eforturile lor de a-l înfrunta pe preşedintele rus Vladimir Putin, în primul său discurs public din acest an, după ce s-a retras din politică.

Angela Merkel şi-a exprimat solidaritatea cu Ucraina în ceea ce ea a calificat drept un „război barbar” cu Rusia, după luni de tăcere în care şi-a atras critici pentru politica sa faţă de Moscova, notează Reuters.

"Nu pot să omit din acest discurs referirea la încălcarea făţişă a dreptului internaţional de către Rusia", a declarat Merkel, la un eveniment al Confederaţiei Sindicatelor Germane (DGB) pentru demiterea preşedintelui în exerciţiu, Rainer Hoffmann.

ADVERTISING

"Războiul din Iugoslavia ne-a arătat deja în anii 1990 cât de fragilă este ordinea mondială", a adăugat ea, în cursul acestei reuniuni desfăşurate miercuri seara într-un cadru restrâns, despre care media germane au relatat joi dimineaţă.

Lumina din mijlocul tristeții

Merkel a subliniat că, în calitate de fost cancelar, nu intenţionează să evalueze activitatea actualului guvern, dar și-a exprimat sprijinul pentru poziţia pe care acesta a adoptat-o faţă de război.

"Susţin eforturile guvernului german, UE şi SUA de a-i ţine piept lui Putin în acest război barbar", a afirmat Angela Merkel.

ADVERTISING

Fostul cancelar și-a declarat solidaritatea cu Ucraina şi persoanele strămutate, menţionând că dorinţa de a ajuta manifestată de ţările vecine este "o lumină în mijlocul acestei tristeţi".

Merkel, care a ocupat funcţia de cancelar timp de 16 ani până în decembrie trecut, a declarat că nu va da sfaturi de pe margine guvernului german, dar a afirmat că sprijină eforturile Executivului de a "pune capăt acestui război barbar", a declarat pentru Reuters un participant la eveniment.

Referitor la consecințele pe care le va avea războiul, ea a afirmat că acestea nu pot fi prezise cu precizie, dar că în orice caz vor fi profunde, evocând pericolul foametei în Africa.

ADVERTISING

Merkel a subliniat necesitatea ca unitatea în cadrul UE să fie susţinută, în faţa unei audienţe din care au făcut parte mai mulţi miniştri şi şefi de guvern ai landurilor germane.

"În acest moment, unitatea în UE este o chestiune de supravieţuire", a insistat Angela Merkel. "Ideea minunată a Europei ca o comunitate de valori este într-un fel solidă, dar a primit câteva lovituri", a remarcat ea.

Merkel, criticată pentru dialogul cu Putin

Pe vremea când era cancelar, Angela Merkel şi-a atras critici din partea SUA şi a altor ţări pentru că a sprijinit construcţia gazoductului Nord Stream 2, destinat să aducă gaze ruseşti direct în Germania, pe sub Marea Baltică, ocolind Ucraina.

Fostul cancelar mai considera că este necesară continuarea dialogului cu liderul rus Vladimir Putin chiar şi după ce Rusia a anexat Crimeea în 2014 şi a instrumentat războiul din regiunile Doneţk şi Lugansk (Donbas).

Unii dintre foştii politicieni germani, cum ar fi ministrul de Externe din perioada guvernului Angelei Merkel, Sigmar Gabriel, a admis că politica de reconciliere cu Rusia poate să fi fost prea optimistă.

Confruntat cu critici că Germania face prea puţin pentru a ajuta Ucraina, actualul cancelar Olaf Scholz a declarat miercuri că Germania va furniza Ucrainei sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇