Alianța militară AUKUS, creată la summitul G7 fără ştirea lui Macron? Franţa vrea reconfigurarea NATO

Alianța militară AUKUS, creată la summitul G7 fără ştirea lui Macron? Franţa vrea reconfigurarea NATO
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Negocierile privind parteneriatul de securitate dintre SUA, Marea Britanie şi Australia au avut loc în secret, în cursul summitului Grupului G7 desfăşurat în iunie, fără ca preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, să afle, scrie publicaţia The Sunday Telegraph, notând că este vorba despre un efect al Brexit.

„În mod evident, partenerii din cadrul AUKUS (Australia, Marea Britanie şi SUA) au vrut o alianţă care să reacţioneze rapid la evenimente. Aparent, planul a fost decis în iunie, la summitul G7„, notează publicaţia The Sunday Telegraph.

ADVERTISING

"Acordul de apărare între Marea Britanie, SUA şi Australia modifică mizele la nivel internaţional. O decizie curajoasă pentru transferul tehnologiei nucleare unei puteri cu care sunt relaţii amicale; politica externă a Marii Britanii este reorientată spre Pacific, unde trebuie gestionată ameninţarea generată de China; acordul demonstrează că Marea Britanie Globală este o idee concretă. În sfârşit, Brexitul face o diferenţă reală, istorică", subliniază publicaţia The Sunday Telegraph.

"Pentru francezi, este însă un act de trădare. Un anumit grad de supărare ar putea fi de înţeles, dar fiind că această ţară a pierdut un contract pentru vânzarea a 12 submarine diesel în Australia. Dar amploarea furiei lui Emmanuel Macron este absurdă, arătând doar lipsa sublimă de conştienţă care a ajuns să caracterizeze elitele politice din Europa afectate de miopie", consideră publicaţia The Sunday Telegraph.

ADVERTISING

Franţa ameninţă cu reconfigurarea NATO şi creşterea autonomiei strategice a UE

Administraţia Emmanuel Macron a criticat vehement acordul dintre SUA, Marea Britanie şi Australia. Preşedintele Emmanuel Macron a decis chemarea pentru consultări a ambasadorilor Franţei din SUA şi Australia. Ambasadorul din Marea Britanie nu a fost rechemat. "Este cunoscut oportunismul permanent al britanicilor. În această afacere, Marea Britanie este un fel de a cincea roată la căruţă", a afirmat Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de Externe.

ADVERTISING

Franţa este nemulţumită de pierderea unui contract în valoare de 56 de miliarde de euro pentru livrarea de submarine cu propulsie diesel Australiei.

"Într-o adevărată Alianţă, sunt discuţii, există respect. Nu a fost cazul", a acuzat Jean-Yves Le Drian.

"NATO a iniţiat un proces de reflecţie, la cererea preşedintelui Franţei, asupra bazelor Alianţei. Viitorul summit NATO va avea loc la Madrid şi va fi stabilită o nouă concepţie strategică. Iar ce se va întâmpla va fi în funcţie de această concepţie. Dar, în acelaşi timp, Europa se va dota cu propria direcţie strategică, iar acest lucru va fi responsabilitatea Franţei în primul semestru din 2022", a subliniat Jean-Yves Le Drian, conform cotidianului Le Monde. Franţa va exercita Preşedinţia Consiliului UE în primul semestru din 2022.

Citește și:

Scandalul submarinelor: Australia respinge acuzaţiile de duplicitate ale francezilor

Parisul s-a supărat. Ambasadorii francezi în SUA și Australia au fost rechemați în țară

Alianța nucleară dintre Australia, SUA și Marea Britanie încearcă izolarea Chinei


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇