Alertă la Pentagon: China are mai multe lansatoare de rachete intercontinentale decât SUA

Alertă la Pentagon: China are mai multe lansatoare de rachete intercontinentale decât SUA
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Statele Unite încă dețin supremația la nivel de rachete intercontinentale și focoase, însă evoluția Chinei nu este un semn bun pentru armata americană.

Armata americană a informat Congresul că Beijingul deține acum mai multe lansatoare de rachete cu rază intercontinentală terestră, mobile și fixe, decât SUA. Multe din aceste lansatoare sunt goale, neavând rachete nucleare instalate, astfel că Statele Unite au un arsenal nuclear mult mai mare decât al Chinei.

"Numărul de lansatoare terestre fixe și mobile ICBM (rachete balistice intercontinentale - n.red.) din China depășește numărul de lansatoare ICBM din Statele Unite", a transmis șeful Comandamentului Strategic al SUA, care supervizează forțele nucleare, într-o scrisoare adresată pe 26 ianuarie comisiilor pentru Apărare din Senat și Camera Reprezentanților.

Comandamentul Strategic a informat, de asemenea, Congresul că SUA dețin mai multe rachete intercontinentale terestre și mai multe focoase nucleare montate pe aceste rachete decât China, relatează Wall Street Journal.

Scrisoarea nu face referire la rachetele de pe submarine și bombardierele strategice, unde Statele Unite dețin un avantaj decisiv, arată oficialii americani.

ADVERTISING

Ce vrea să facă China cu niște silozuri goale

China deține o flotă de lansatoare ICBM mobile și aproape 20 de rachete propulsate cu combustibil lichid în silozuri. Totodată, Beijingul intenționează să stocheze cel puțin 300 de rachete cu propulsie solidă în trei silozuri ICBM, susține Pentagonul.

Analiștii încă dezbat dacă China plănuiește să umple toate aceste silozuri cu rachete intercontinentale nucleare, dacă unele vor rămâne goale sau dacă unele ar putea fi umplute cu sisteme de arme convenționale.

Hans Kristensen, de la Federația Cercetătorilor Americani, a spus că imaginile furnizate de sateliții comerciali arată că perimetrele silozurilor din China nu prezintă niciun indiciu că armata chineză face pregătiri pentru umplerea acestor unități cu rachete intercontinentale sau că fac exerciții în aceste amplasamente.

"Construiesc un număr semnificativ de silozuri, dar nu știm câte rachete sau focoase vor băga în ele", a spus Kristensen.

În rândurile oficialilor americani persistă, însă, opinia că toate silozurile vor fi umplute cu rachete intercontinentale nucleare în următorul deceniu.

Pe fondul incertitudinii privind planurile nucleare ale Chinei, Congresul american a adoptat o lege care obligă Comandamentul Strategic să-l anunțe dacă Beijingul are mai multe silozuri nucleare, mai multe rachete intercontinentale sau mai multe focoase nucleare decât Statele Unite.

ADVERTISING

Comandamentul a răspuns cu versiuni clasificate ale scrisorii adresate Congresului. Versiunea neclasificată, transmisă sub forma unei scrisori a șefului Comandamentului Strategic, generalul Anthony Cotton, nu precizează cum va folosi China silozurile nucleare sau cât de rapid le va umple cu rachete.

Beijingul se apropie de egalitate nucleară cu Washigtonul

Notificarea de la Pentagon survine în timp ce Washigtonul se confruntă cu provocarea de a descuraja forțele nucleare substanțiale ale Rusiei, precum și arsenalul nuclear în creștere al Chinei.

Congresul american e angrenat într-o dispută tot mai aprinsă despre cea mai eficientă contracarare a Beijingului, inclusiv un răspuns al Pentagonului, după ce un balon de supraveghere al Chinei a traversat recent teritoriul american și a plutit deasupra statului Montana, unde se află o parte din arsenalul nuclear al SUA.

Congresmenii americani interpretează numărul de lansatoare ICBM al Chinei ca un semn al ambițiilor tot mai mari ale acestei țări și cer ca SUA să-și mărească forțele nucleare pentru a contracara Beijingul și Moscova.

ADVERTISING

"China se apropie rapid de paritatea cu Statele Unite", a spus Mike Rogers, reprezentantul statului Alabama în Camera Reprezentanților și membru al Comisiei de Apărare. "Nu putem permite ca acest lucru să se întâmple. E momentul să ne modificăm poziția de forță și să ne creștem capacitățile pentru a înfrunta această amenințare", a adăugat acesta.

Rogers a menționat că limitele armelor cu rază lungă de acțiune stabilite printr-un tratat dintre SUA și Rusia, cunoscut sub numele de New START, împiedică SUA să-și construiască arsenalul pentru a descuraja Rusia și China. Acest acord, din care China nu face parte, urmează să expire în 2026.

Susținătorii controlului armelor sunt de părere că, în loc să încerce să depășească forțele nucleare ale Chinei și Rusiei, SUA ar avea mai mult de câștigat dacă ar încerca să păstreze limitele tratatelor cu Rusia și să caute să atragă Beijingul într-o discuție despre controlul armelor nucleare.

Aceștia arată, de asemenea, că Statele Unite trec printr-o modernizare majoră a forțelor nucleare, care îi va oferi Washingtonului opțiunea de a adăuga mai multe focoase la rachetele și bombardierele sale, în cazul în care arsenalul Chinei va crește mai repede decât se anticipează în anii 2030.

"Este în interesul nostru național să păstrăm Rusia în limitele New START. Trebuie să terminăm modernizarea nucleară conform planului, nu să adunăm noi cerințe", a spus Rose Gottemoeller, de la Stanford University, care a negociat tratatul de referință pentru SUA.

Administrația Biden a anunțat că provocările pe care le prezintă adversarii cu arme nucleare sunt complexe și dorește ca SUA să le facă față folosind o combinație de acorduri privind controlul armelor și îmbunătățirea forțelor nucleare.

Pentagonul stă de anul trecut cu ochii pe China

Pentagonul a avertizat, într-un raport de anul trecut, denumit Nuclear Posture Review, că până în 2030 "Statele Unite vor înfrunta, pentru prima oară în istoria lor, două puteri nucleare majore drept competitori strategici și potențiali adversari".

China, care a respins discuțiile pentru controlul armelor cu Statele Unite, este pe punctul de a ajunge la 1.500 de focoase nucleare până în 2035, cu 400 mai multe decât se estima în 2021, arată analiza Departamentului american al Apărării.

Dezvoltarea forțelor nucleare chineze prezintă și riscul ca un potențial conflict convențional între Beijing și Washington să se transforme într-unul nuclear, deși Pentagonul a menționat că nu există un risc iminent de confruntare militară în Taiwan.

Avântul atomic al Chinei a stârnit îngrijorări că Beijingul ar putea folosi amenințarea escaladării nucleare pentru a determina Washingtonul să nu sprijine Taiwanul în cazul unei crize. Statele Unite au fost rezervate în furnizarea de sisteme cu rază lungă de acțiune Ucrainei, pentru că dorește să evite o confruntare directă cu potențialul nuclear al Rusiei.

Între timp, administrația Biden se confruntă cu provocarea pe termen scurt a menținerii noului tratat START. Casa Albă a anunțat în urmă cu o săptămână că Moscova violează acordul prin refuzul de a permite inspecții la fața locului. Oficialii ruși susțin, în schimb, că Moscova încă aderă la limitele pentru ogivele, focoasele, rachetele și bombele nucleare.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇