La Botoșani, sunt elevi cu bursă de merit, care au avut media 2 și nu au susținut Evaluarea Națională. Pentru Ligia Deca, alta e problema!

La Botoșani, sunt elevi cu bursă de merit, care au avut media 2 și nu au susținut Evaluarea Națională. Pentru Ligia Deca, alta e problema!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Zeci de elevi de clasa a IX-a din judeţul Botoşani, care fie nu au obţinut media 5 la Evaluarea Naţională, fie nu au susţinut acest examen, primesc burse de merit, a declarat inspectorul şcolar general Bogdan Suruciuc.

Astfel de cazuri au apărut începând cu anul şcolar în curs, din cauza unui ordin al ministrului Educaţiei din septembrie care prevede că 30% elevii fiecărei clase beneficiază de bursă de merit.

„Ierarhia este realizată în ordinea descrescătoare a mediilor obţinute de elevi în anul şcolar 2022 – 2023, excepţie făcând clasa a IX-a, la care se ia în considerare media de admitere, respectiv media notelor obţinute de elevi la Evaluarea Naţională.

ADVERTISING

În situaţia în care, într-o clasă, nu sunt suficienţi elevi înscrişi pe baza mediei de admitere, care să acopere procentul de 30%, lista a fost completată cu elevii care nu au susţinut Evaluarea Naţională, în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire a claselor V - VIII.

Drept urmare, posibilitatea de a acorda bursă de merit unui elev cu medie mai mică de 5 poate fi luată în considerare doar în cazul elevilor din clasa a IX-a.

În judeţul Botoşani, există clase la care procentul de 30% din efectivul colectivului de elevi s-a realizat şi prin adăugarea celor care nu au susţinut examenul de Evaluare Naţională", a explicat Suruciuc.

El a recunoscut că printre elevii de clasa a IX-a care primesc burse de merit se află şi elevi care au încheiat anul trecut cu media 2 şi care nu au susţinut Evaluarea Naţională.

De asemenea, şeful IŞJ admite că ordinul dezavantajează elevii de la colegiile performante, acolo unde elevi cu 9,40 nu au obţinut bursă de merit.

Cuantumul bursei de merit în anul şcolar 2023 - 2024 este de 450 de lei/lună.

ADVERTISING

Aceeaşi situaţie a fost semnalată săptămâna trecută în Prahova, unde un elev va primi bursă de merit, deși are media 1,97!

Ligia Deca a găsit altă problemă

Ministrul Educației, Ligia Deca, spune că situațiile apărute în presă sunt doar la clasa a IX-a.

“Problema nu este neapărat bursa de merit, ci cum ajung copiii la clasa a IX-a să fie repartizați cu medii sub o nota de trecere”, a declarat miercuri Ligia Deca, citată de EduPedu.

Elevii trebuie să intre la liceu, indiferent de media obținută la Evaluarea Națională.

ADVERTISING

Ministrul se gândește la programe de tip remedial pentru acei copii care au performanță la Evaluarea Națională “sub un standard acceptabil”.

“Bursa este un instrument, în cazul bursei de merit, este un instrument pentru a împinge copiii să învețe mai bine. Și atunci noi am spus că dacă ne uităm la un colectiv, o clasă, trebuie să îi stimulăm pe cei mai buni dintre ei. Prima treime dintre elevi.

Problemele care au apărut și care, într-adevăr, sunt și în presă, apar la clasa a IX-a unde, fiind învățământ obligatoriu, elevii sunt distribuiți și dacă au note mai mici decât cinci. La alte clase nu apare această problemă, pentru că dacă există o notă sub baremul de trecere nu trece în clasa următoare.

Dar la clasa a IX-a avem această problemă, și eu cred că problema nu este neapărat bursa de merit, ci este cum ajung copiii la clasa a IX-a să fie repartizați cu note sub o notă de trecere, iar acolo ne gândim inclusiv la programe de tip remedial, adică acei copii care au performanță la Evaluarea Națională sub un standard acceptabil să aibă parte de o intervenție suplimentară ca să ajungă totuși la profilul absolventului”, a spus Ligia Deca.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇