Cu siguranță solicitarea ca bacalaureatul să fie desființat ar fi exagerată. În mai toate țările europene există un examen care să certifice competențele la finalul ciclului liceal și este normal să fie așa.
Dar, fară această solicitare șoc aparentă a Asociaţiei Elevilor din Constanţa, probabil că nu am fi vorbit despre necesitatea a ceea ce ei vor, de fapt, și anume o altă formă a bacalaureatului. Iar aceasta este fără îndoială o solicitare cât se poate de legitimă.
La fel de adevărat că forma revendicării a atras, după cum era de așteptat, un val de comentarii pline de ură și dispreț la adresa lor, în mod ironic unele agramate, ale celor care nu au citit sau nu au înțeles decât titlul, comentarii care, e de înțeles și de ce, fac apologia actualei forme a examenului.
Ce ne spun, de fapt, elevii constănțeni? Ceva ce deja se știe, dar e foarte greu de admis: în actuala formă, pe care noile legi ale educației o conservă, bacalaureatul este irelevant în raport cu competențele reale ale absolvenților de liceu.
De ce? Din același motiv pentru care toate evaluările din învățământul românesc și învățământul românesc însuși sunt irelevante: accentul nu e pus pe ceea ce știu și pot folosi în mod real copiii după 12 ani de școală, pe alfabetizarea lor funcțională, cu alte cuvinte, ci pe cantitatea de informație pe care au reușit să o memoreze, pe încadrarea în algoritmii de dresaj.
„În timpul liceului, elevii sunt învățați să tocească, nu să și înțeleagă ce li se predă, iar după examen tot ce au memorat va fi uitat, acesta nefiind folositor pentru viitorul lor. Elevii ajung să învețe doar ca să ia examenul și să scape de o grijă, nu ca să își testeze cunoștințele, deoarece acesta nu face asta (...)
Pe lângă faptul că materia este foarte multă, este învechită. Este total absurd ca o țară membră Uniunii Europene să rămână într-o continuă buclă temporală! Suntem în anul 2024, iar elevii încă sunt forțați să învețe comentarii kilometrice ale operelor literare din anii 1800, pe care oricum le uită după ce ies din sala de examen”, scriu elevii constănțeni.
Acest bacalaureat, se știe, poate fi promovat cu nota maximă de un elev care a memorat un comentariu despre o operă literară pe care nu a citit-o, dar poate să fie ratat de un copil care a citit opera și scrie ce a înțeles din ea, concluziile lui.
Și asta e valabil pentru mai toate materiile. Școala nu formează și examenele nu testează competențe reale, bagajul real de abilitați cu care un tânăr intră în viață.
„Și, totuși, ce se face la școală? Răspunsul – stupefiant – este: nimic. Mă refer aici la media cunoștințelor studenților mei: mulți dintre ei, în 13 ani de școală n-au citit nici o carte sau – dacă au citit ceva pentru Bacalaureat – n-au înțeles și nu le-a spus mai nimic. Cunoștințele lor științifice sunt la nivelul clasei a IV-a; adică pur intuitive. Aproape niciunul nu știe să calculeze aria unui triunghi dreptunghic. Unii au probleme și în a înțelege ce înseamnă ”arie”. (...)
În general, totul se petrece ’cum vrea Dumnezeu’, pentru că ’așa e soarta’. Greu de spus ce e aici: fatalism, superstiție, mitul ’omului providențial’, conspiraționism, noul animism media, indiferență? Un lucru este cert: școala nu și-a făcut treaba, căci menirea ei e aceea de-a pune la îndemâna tuturor celor care-o urmează instrumentele care să le permită înțelegerea lumii în care trăiesc. Din școală nu ieși cu ’informații’, ci cu deschiderea unei capacități de a citi lumea în care te miști”, scria profesorul Mihai Maci pentru Contributors.ro.
De ce probele orale ale bacalaureatului sunt mai degrabă formalitate, nu le pică decât cei care nu se prezintă, și nu au nicio influență în nota finală? Adică exact acele probe în care poți explora cel mai bine ce are în cap un copil dincolo de chestiunile memorate mecanic.
Aici nu este vorba despre subiecte simple sau ușoare la bacalaureat, despre probe multe sau puține. Este vorba despre relevanța testării. Ce spune ea și rezultatul ei despre achiziția reală de competențe a unui tânăr, despre capacitatea lui de a citi lumea în care se mișcă?
Dacă studenți care au promovat bacalaureatul au rămas la nivel pur intuitiv, cât de relevant e bacalaureatul? Cum putem considera că el este o sită corectă, cât timp în jurul nostru, inclusiv la TV, la vârful politicii și al statului, se vorbește și se scrie atât de agramat, cu un vocabular atât de limitat și o proprietate a termenilor atât de precară?
De ce nu se schimbă nimic, deși adevărul este evident dincolo de obsesia idealizării formulelor moștenite din comunism? Din același motiv pentru care în general educația din România rămâne încremenită. Pentru că e o formă construită pentru industria meditațiilor.
O școală și un sistem de testare centrate pe gândire critică, pe conexiuni și utilizarea nu redarea formulelor teoretice nu ar mai avea nevoie de meditații, în schimb ar presupune profesori cu alt mod de predare, alta înțelegere a misiunii lor.
Eu cred că elevii constănțeni merită aplaudați pentru curajul de a spune în spațiul public că „împăratul” examenelor e gol. Da, este! Și rostul adulților ar fi ca, în loc să-i umilească și apostrofeze, să analizeze și să caute soluții.
Reacția multor posesori de diplome de bacalaureat la exasperarea și argumentele de bun simț ale unor tineri este încă un argument al irelevanței acestui examen.