Daniela Niste, dascălul care a schimbat viața copiilor doar vorbind lumii despre nevoile lor. Momentul când banii nu au mai fost o problemă

Daniela Niste, dascălul care a schimbat viața copiilor doar vorbind lumii despre nevoile lor. Momentul când banii nu au mai fost o problemă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România are nevoie și de școli smart dar și de mult suflet în ele din partea tututor factorilor implicați în activitatea didactică, mai ales în localitățile izolate unde amenințarea traiului de azi pe mâine umbrește grija viitorului ”îndepărtat” al celor mici. Aici nici măcar lipsa banilor nu mai este problema, dovadă stă chiar Daniela Niste, director adjunct la Școala Gimnazială „Cornel Regman” din Daneș, județul Mureș, care a transformat fiecare școală în care a călcat într-un loc în care copiii vin cu drag.

Cum reușește să facă asta? Fiind atentă la nevoile lor de bază, care pornesc de la haine și mâncare, până la nevoia de a fi ascultați, dar și spunând deschis care sunt problemele cu care se confruntă.

”Dacă ești flămând, ți-e foame, ți-e sete, te simți și murdar, ai curajul să ridici privirea în sus? Nu”, spune Daniela Niste, într-o discuțe cu spotmedia.ro

Daniela Niste a fost director la școala din Seleuș din 2010 iar de câțiva ani este director adjunct școala din Daneș, dar iubește copiii dintotdeauna. În momentul în care a primit această responsabilitate și a văzut amploarea problemelor cu care se confruntă s-a hotărât să nu mai caute vinovați, ci să găsească soluții.

”În 2010 când am preluat eu direcțiunea aveam efective desul de mari la clase, dar frecvență foarte mică a copiilor, pentru că în structura de la Seleuș sunt foarte mulți copii de etnie romă care provin dintr-un mediu defavorizat. Părinții lor nu prea văd rolul școlii, nu-i trimit la școală pentru educație, pentru un viitor mai bun. Majoritatea îi trimit la școală să scape de ei, să nu mai facă foc, sau să vină la baie, că nu au baie unde locuiesc”, își amintește Daniela Niste, care în 2020 a fost desemnată Directorul anului de către Asociația Valori în Educație (AVE).

ADVERTISING

Atunci, în 2010, a fost momentul în care a luat o decizie-cheie: a creat și o asociație educațională unde oricine pute redirecționa 2%, ulterior 3,5%, din impozitul pe venit. Din acei bani, la început, cumpărau cretă și hârtie de xerox. Dar, cu timpul, acolo au ajuns sumele necesare pentru tot ce ar avea nevoie o scoală.

Daniela Niste - Directorul Anului 2020

Prima provocare: Cum aduci copiii la școală?

Dascălul recunoaște că, din postura de director, prima și cea mai mare provocare a fost să aducă, efectiv, copiii la școală.

”Că din 20 de copii să frecventeze nici jumătate nu era în regulă. Și atunci, pe vremea aceea, mergeam și făceam recensământul cu educatoarele și învățătoarele în săptămâna aceea de vacanță a ciclului primar și luam la pas comunitatea de romi.

Mergeam din casă în casă, pentru că ei nu au acces la informații online, eu nu se înscriu la școală și la grădiniță online, ei nici măcar nu știu că trebuie să meargă cu un certificat de naștere la secretariatul care este la 3 kilometri, în Daneș, ei vin în prima zi de școală cu copilașii de mână la grădiniță și la școală considerând că totul merge de la sine. Și atunci am învățat să găsim soluții la toate problemele astea.

Văzând nevoile lor, am căutat soluții. De la nevoia de alimentație, de la nevoia de îmbrăcăminte, apoi rechizite. Poate am fost și binecuvântați că am întâlnit oameni care au fost deschiși. Toată lumea ne spunea ”nu sunt bani”. Nu mai e o problemă banul. Dacă pui suflet în ceea ce faci, Dumnezeu te ajută să-ți realizezi visurile”, explică ea.

Cu timpul, a reușit să atragă colaborarea unui ONG, dar și sponsori, oameni impresionați de umanitatea cadrelor didactice care se străduiau să le ofere minime condiții copiilor de la sat.

ADVERTISING

”Am zis că trebuie să găsim o soluție să le dăm o masă copiilor. Și atunci vor sta (la școală - n.red). Dar cu un corn și un măr care nu era zilnic, greu să-i ținem. Și am zis să găsim sponsori. Am găsit o perioadă sponsori, dar la un moment dat s-a terminat (sponsorizarea -n.red.). Și i-am întrebat pe copii ce-și doresc. Și ei își doreau fructe. Și atunci am zis că am putea merge să donăm sânge. Și ne-am dus la Târgu Mureș, am făcut și un mare bine, am donat sânge. Doamna de la transfuzii ne-a făcut o poză, că am venit în gașcă. I-am zis și pentru ce facem asta. Că primim un voucher de câte 80 de lei fiecare și de banii ăștia fiecare diriginte/învățător, o perioadă, cumpără fructe copiilor.

Vreau să vă spun că după ce doamna ne-a pus acea poză pe Facebook am primit așa de multe telefoane să ne întrebe ce nevoi avem și ce proiecte avem în derulare. De atunci nu ni s-au mai terminat banii”, povestește dascălul.

Așa a început să asculte vocea școlii, să-i întrebe pe copii ce-și doresc.

”Își doreau desenele alea frumoase din curtea școlii la care visam de ani mulți și am zis că doar copiii de la școlile private din București au acces la ele. Nu, cu ajutorul unor oameni de bine, oameni cu posibilități financiare, acum și copiii din Seleuș au desene Playform.

index

Apoi i-am întrebat pe cei de gimnaziu ce își doresc iar ei își doreau mese de tenis. O masă de tenis de exterior este 5.000 de lei. Trebuiau minim două ca să nu se certe. Și ne-a ajutat altcineva să avem mese de tenis pentru copii”, povestește ea.

Unul din visurile sale care a devenit realitate a fost chiar acela de a deschide un after school, inspirat de modelul școlilor din mediile defavorizate de la periferia Romei pe care le-a întâlnit într-un schimb de experiență în 2015.

ADVERTISING

”Și atunci s-a născut în mintea mea visul acesta de a avea un centru educațional unde copiii să meargă, să poată face un duș, să mănânce, să-și spele o hăinuță, cineva să le pună o farfurie de ciorbă, să-i aștepte - că majoritatea copiilor din școala noastră nu sunt așteptați acasă de nimeni. Nu prea își doresc să meargă acasă.

WhatsApp-Image-2022-11-07-at-14.54.39

A fost un vis devenit realitate, forțat și de pandemie, când nu mai aveau acces cei de la ONG să vină în școală să ajute copiii.

Și atunci, cu ajutorul partenerilor, am deschis un centru educațional în vecinătatea școlii unde copiii merg, desfășoară un program de afterschool și pe timpul vacanței, au activități non-formale, au ocazia să facă și altceva, să se dezvolte, să nu mai vină la școală cu teama că au tema nefăcută, că n-are cine să-i ajute, să devină școala un mediu mai prietenos, să aibă cu cine să comunice. Mulți dintre acești copii nu au părinți cu care să comunice. În primul rând părinții lor nu văd rolul comunicării, nu prea știu ce să le spună

Centrul Educational se desfășoară în parteneriat cu ONG Restore, care ne pune la dispoziție și voluntarii care desfășoară activitățile cu elevii”, povestește ea.

Visul acesta a devenit realitate după ce i-a cunoscut, întâmplător, pe oamenii de afaceri de la Romanian Business Leaders în cetatea Sighișoarei.

index3

”M-au invitat la congresul de la București, acolo am fost rugată să vorbesc despre lucrurile care nu se văd din România. Și acolo cred că a fost așa un boom, când am cunoscut mai mulți oameni care și-au dorit să investească în centrul educațional. Unii au dotat bucătăria, alții au finalizat construcția, alții au adus rechizite. Mari antreprenori ai României pe care i-am cunoscut ulterior. Chiar în acest an școlar un alt antreprenor din județul Târgu Mureș ne-a oferit jocuri, așa jocuri frumoase, copiii sunt încântați să învețe prin jocuri. Jocurile astea sunt destul de scumpe, nu au acces copilașii mai ales dintr-un astfel de mediu la ele. Și atunci n-a mai fost o problemă finanțarea”, povestește ea.

WhatsApp-Image-2022-11-07-at-14.41.30

”După ce am participat la congresul RBL și am povestit lucrurile astea acolo m-au sunat multe persoane și ne-au trimis colete cu lucrușoare foarte bune, de la ghiozdane, rechizite, îmbrăcăminte.

Și așa vin copilașii la școală, au tot ce le trebuie, se simt și ei valorizați, se simt importanți. Trebuie să recunoaștem că niciunul dintre noi, dacă nu avem stimă de sine, nici nu ne putem uita unii în ochii celuilalt. Dacă ești flămând, ți-e foame, ți-e sete, te simți și murdar, ai curajul să ridici privirea în sus? Nu.

Nevoia de schimbare pentru mine e o prioritate, pentru comunitatea în care locuiesc. Și mi-am dat seama, după experiența AVE, că poți schimba atunci când îți dorești. Sunt multe lucruri care trebuie schimbate, nu suntem la desăvârșire, dar picătură cu picătură am văzut că se poate”, completază dascălul.

46837522_962085807310655_559542128800169984_n
Foto: Facebook/Scoala Gimnaziala Seleus

Dascălii, adevărați spiriduși pentru copiii defavorizați

Antreprenoarea care a sponsorizat desenele Playform din curtea școlii a venit cu o nouă idee, anul trecut: Fiecare copil să primească de la Moș Crăciun tot ce-și dorește”.

”N-a fost simplu, la 12 clase, peste 300 de copii. Dar am gestionat foarte frumos această situație cu ajutorul diriginților și a învățătorilor. La fiecare clasă învățătorii, diriginții au dat câte o scrisoare. Cei mai mulți copii nu mai credeau în Moș Crăciun pentru că prea multe scrisori au făcut și în afară de câteva cornuri și o ciocolată ce puteam noi oferi cu ajutorul primăriei nu au primit. Ei, de data asta a fost altfel. Nu vă spun ce sentiment am avut când o fetiță de clasa a doua m-a strâns în brațe și mi-a zis ”acum cred și eu în Moș Crăciun”. Pentru că fiecare copilaș a primit tot ce și-a dorit. A fost o muncă de spiriduș extraordinară.

Și nu doar atât. Am cumpărat papuci, forfecuțe de unghii… Și fiecare copilaș a primit jucăria preferată, dulciurile preferate și ne-am orientat dacă au nevoie de încălțăminte sau geci de iarnă sau altceva. Ce bucurie a fost”, își amintește ea.

Școală cu suflet

Iată că, dacă pui suflet, Universul lucrează ca visurile tale să fie împlinite.

Și directoarea recunoaște că a simțit acest crez chiar pe propria piele, când a avut ocazia să se formeze ca dascăl, pornind de la o bază sănătoasă de om care iubește să lucreze cu copiii.

”Cam așa a fost la mine. Eu nu știam de Academia de Management, nu știam de AVE (Asociația Valori în Educație) și o colegă mi-a trimis un mesaj pe messenger că aș putea să fac parte, că m-aș plia pe programul ăsta. Și uitându-mă peste el, să mă eschivez de o vizită pe care nu mi-o doream, am zis că trec prin programele astea.

La început trebuia să-ți încarci CV-ul, al doilea pas îmi amintesc că era o testare online. Și stând așa, în pat, într-o duminică am zis: ”Măi, eu am zis că am de dat un examen. Și dacă nu l-oi lua, cine știe?”. Și am luat laptopul în brațe și chiar am fost pusă în fața unei provocări faine, să răspund la niște situații cu care eu chiar mă confruntam și chiar aveam făcuți pași. Și mi-a plăcut, am trecut de testarea asta și a urmat interviul la București”, își amintește ea.

Deși sceptică la început, a fost încurajată de familie și de fetița ei cea mare care nu văzuse niciodată Capitala și a pornit spre București fără să știe ce o așteaptă acolo.

”M-a adus soțul la București dar habar n-aveam în ce mă bag. Dar era o provocare plăcută. M-am dus acolo, nu știam în ce va consta interviul ăsta. N-am avut nici unde să mă schimb, m-am dus cu un sarafan de blugi ca un om de la țară, simplu, și le-am spus oamenilor ce fac eu în școală.”

Iar procesul prin care a trecut a conturat perfect omul care este ea azi.

”Toți oamenii care trec pe acolo primesc o altă viziune, primesc sprijin, ajutor. Am fost cel mai binecuvântat om că am avut parte de un proces de coaching cu Silviu Hotăran care m-a făcut să devin cea mai bună variantă a mea, m-a făcut să cred în mine. Eu eram timidă ”Cum să vorbesc eu despre problemele astea?”. Cei de la AVE ne învățau despre metode, cum să lucrăm în online - vă dați seama că a fost totul nou pentru noi - și eu primisem seara mesaj că copilașii ăștia își doreau să înceapă școala, că nu mâncau nimic acasă. Am prins încredere. ”Ce-i dacă? Astea sunt problemele cu care eu mă confrunt, am curajul să le spun și să cer ajutor”.

WhatsApp-Image-2022-11-07-at-14.50.20
Tombolă cu jucării de 1 iunie

De fapt, acesta este și mesajul pe care vrea să-l transmită și celorlalți directori de școli din numeroasele zone defavorizate ale României.

”Suntem timizi, nu avem curajul să spunem că astea sunt problemele cu care noi ne confruntăm. Dar trebuie să avem curajul și primim ajutor. Suntem mai mulți în situația asta, nu e numai unul”, spune ea.

70504693_1154716094714291_8487804693517434880_n
Foto: Facebook/Scoala Gimnaziala Seleus

Dar investițiile pe care le-a atras nu vizează doar nevoile primare ale copiilor. Odată rezolvate acestea, dascălii au putut să se concentreze pe dezvoltarea copiilor.

WhatsApp-Image-2022-11-07-at-14.54.30

”Cu ajutorul unei asociații care se numește Casa naturii avem în derulare câteva proiecte foarte frumoase, atât pentru elevi cât și pentru cadrele didactice.

Clubul copiilor din Transilvania rurală - este un proiect pentru 21 de copii unde suntem parteneri și noi și școala Valchid și Laslea din județul Sibiu - unde vor fi, pe o perioadă de 40 de săptămâni, ateliere care să-i ajute pe copii să recupereze cunoștințele specifice vârstei, noi o numim alfabetizare. Ei primesc în cadrul acestui program o masă caldă și apoi rămân la școală pentru aceste ateliere.

Un alt proiect este Mentorat de impact la sat, acesta este un proiect pentru cadrele didactice. Aici, 15 cadre didactice vorbesc despre bunăstarea copilului. Suntem adunați din peste 10 sate transilvănene și lucrăm cu o doamnă de la Târgu Mureș, un mentor, care ne învață cum să lucrăm cu copiii astfel încât să aibă ei un viitor mai frumos, să înțeleagă rostul școlii. Vorbim despre aptitudinile de leadership prin autocunoaștere, comunicare, gestionarea timpului, răspunsurile la nevoile lor emoționale, la nevoile de îndrumare, lucruri pe care părinții acestor copii nu le fac și de multe ori noi cadrele didactice nu ne-am făcut timp că am zis ”nu scrie în fișa postului”, alții poate n-am fost pregătiți. Și în cadrul acestui curs învățăm ce nevoi au copiii și cum să gestionăm.

Apoi avem un proiect frumos care a început în 4 noiembrie care se numește Viitor schimbat pentru tinerii de la sat. 15 copii de gimnaziu din școala noastră participă până la sfârșitul anului la acest proiect în care un formator specializat de la Târgu Mureș îi ajută să-și descopere calitățile și pasiunile și să le pună în valoare pentru o viitoare relație angajat-angajator. Iar acești 15 copii vor face un fel de leadreship distribuit. Ei vor beneficia de acest program și tot ce învață, în anul următor vor disemina informația pentru colegii lor. Cursurile acestea de dezvoltare personală îi ajută pe copii să conștientizeze importanța educației pentru realizarea visurilor lor. Să îndrăgească ceea ce fac și să progreseze în viață prin educație”, spune Daniela Niste.

WhatsApp-Image-2022-11-07-at-14.48.31
Daniela Niste alături de copiii dintr-un orfelinat din Kiev pe care i-a învățat limba română

Nu în ultimul rând, au început să vină și investițiile în tehnologie.

”Mi-am dorit tablă inteligentă pentru că aproape de noi s-a deschis recent a doua școală smart din România după Ciugud, la Valchid. Și așa de mult îmi doream… Și cu ajutorul sponsorilor am achiziționat patru table smart. Ieri am reușit să montăm prima tablă”, spune mândră directoarea.

Întrebată dacă și-ar dori ca școala ei să fie una din școlile smart din România, Daniela Niste vorbește plină de mulțumire față de tot ce a reușit să transforma sub ”bagheta ei magică”.

”Școlile sunt foarte faine, nu cred că e nevoie neapărat să construim o școală smart. O putem dota din mers. E nevoie și de școli smart, dar în aceeași măsură e nevoie de suflet. Pentru asta vreau să le mulțumesc tuturor colegilor mei din școală care văd măreția din fiecare copil”, spune ea.

WhatsApp-Image-2022-10-28-at-14.36.36

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇