Cine îi va testa pe elevi de Covid în școli? Cîmpeanu spune că e exclus să o facă personalul medical

Cine îi va testa pe elevi de Covid în școli? Cîmpeanu spune că e exclus să o facă personalul medical
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat, vineri, că testarea cu teste pe bază de salivă de către personal medical – aşa cum cer unele organizaţii ale părinţilor – ar bloca din start procedura, întrucât nu există în şcoli acest personal specializat.

Ministrul a explicat că instituţia pe care o conduce nu are competenţa să realizeze o procedură pentru testare, dar aceasta ar trebui făcută de către personalul şcolii, pe baza unui instructaj.

Sorin Cîmpeanu a precizat, vineri, că susţine testarea gratuită în unităţile de învăţământ, atât pentru copii, cât şi pentru personal.  

Întrebat despre solicitarea unor asociaţii de părinţi ca testarea să se facă de personal specializat, nu de către cadrele didactice care s-ar putea infecta, Cîmpeanu a afirmat:

ADVERTISING

”Personal specializat înseamnă personal medical. Ştim foarte bine că în România avem deficit de personal medical în general, cu atât mai mult în şcoli. Deci testarea de către personalul medical, o spun cu toată responsabilitatea, ar bloca din prima clipă acest proces de screening atât de necesar pentru siguranţa sanitară în şcoli. Exclusă posibilitatea. Am solicitat Ministerului Sănătăţii şi aşteptăm procedura de administrare a acestor teste”.  

Cîmpeanu a explicat că primele teste pe bază de salivă vor ajunge săptămâna viitoare în unităţile din ţară.  

”Ministerul Educaţiei nu are competenţă pentru administrarea testelor. Am solicitat elaborarea acestei procedurii la nivelul Ministerului Sănătăţii. La timp înseamnă înainte de sosirea testelor în şcoli pentru că ar fi un dezastru să avem testele în şcoli şi să nu ştim cum le folosim”, a adăugat Cîmpeanu.  

ADVERTISING

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a abilitat, joi, Ministerul Sănătăţii să elaboreze metodologia de administrare a testelor de salivă pentru depistarea COVID-19 în unităţile de învăţământ. 

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că a cerut Ministerului Sănătăţii elaborarea unei proceduri de administrare a testelor de salivă astfel încât profesorii să aibă un minim de instructaj în această privinţă, deoarece aceste reguli ţin strict de domeniul sanitar. 

Andrei Baciu: „Va fi o procedură foarte clară, ușor de înțeles și ușor de aplicat pentru oricine”

În plus secretarul de stat Andrei Baciu spune că procedura va fi simplă și că va putea fi făcută și de cadre didactice.

ADVERTISING

„Se lucrează la nivelul Ministerului Sănătății pentru a finaliza tot protocolul, iar forma finală va fi comunicată imediat ce proiectul va fi gata. Vorbim de teste de salivă non-invazive.

Metoda de recoltare se va face diferit, în absența unui disconfort. Vorbim și de posibilitatea ca aceste teste să fie făcute și de personal non-medical.

Bineînțeles, în urma unei instruiri, astfel încât procedura să se facă corect și rezultatul să nu fie influențat de maniera de testare”, a spus Baciu, citat de Digi24.

„S-au achiziționat aceste teste, procedura e în curs, ele vor ajunge în școli și se va stabili o cadență de testare. Testarea efectivă va fi efectuată de personalul medical, acolo unde există, în rest vor fi instruite cadre didactice în interiorul fiecărei școli. Nu este o procedură medicală”, a adăugat el.

Întrebat dacă profesorii pot să refuze testarea, Baciu a răspuns că vor fi instruiți.

”Va fi o procedură foarte clară, ușor de înțeles și ușor de aplicat pentru oricine. Când o să o avem gata o să o comunicăm, dar nu este sofisticată. Îi vom instrui pe toți cei care vor face această testare”, a adăugat el.

„(...). Avem un test mult mai simplu, care are altă sensibilitate și specificitate, și din acest motiv orice test pozitiv va fi dublat de o testare clasică”, a spus Baciu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇