Schimbarea la față a învățământului a fost una care a survenit peste noapte și a adus cu sine multe neplăceri, dar și câțiva pași înainte.
Pentru că am vrut să vedem avantajele și dezavantajele digitalizării când vine vorba de o facultate cu profil creativ, am stat de vorbă cu Daniel Popescu, coordonator de proiecte culturale și comunitare în cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca.
Totodată, am aflat mai multe și despre schimbările ce au avut loc la nivel mental, nu doar practic, vorbind cu câțiva studenți despre această perioadă.
În primul rând, Daniel, ce ne poți spune despre cum se desfășoară învățământul online când vine vorba de o facultate centrată pe creativitate și activități practice?
Depinde la ce moment ne raportăm. UAD și-a desfășurat toate disciplinele exclusiv online în mare parte a anului trecut, dar am avut și momente când am reușit să păstrăm un format hibrid al orelor.
În 2021, Senatul universității a decis să continuăm în varianta hibridă, mai precis, disciplinele cu specific teoretic rămân în online, iar disciplinele practice, atelierele, laboratoarele, revin la formatul față-în-față, cu limitările de rigoare și o programare prealabilă pentru a putea gestiona fluxul de studenți aflați într-o încăpere.
Pentru disciplinele teoretice, învățământul online oferă un randament decent, minusurile fiind date de „oboseala” generată de statul în fața computerului și lipsa dinamicii pe care o puteai obține într-o sală de curs, de la limbajul non-verbal și până la ușurința cu care puteai să intri într-o discuție.
La nivelul disciplinelor practice, sunt de părere că încă nu avem alternative pentru a desfășura un învățământ viabil în afara atelierelor.
Ar putea deveni o opțiune când se vor prolifera mediile imersive și se vor putea constitui săli virtuale în care studenții pot observa îndeaproape modele 3D, ar putea simula diferite tehnici cu o vizualizare 360 grade etc.
Cred că în câțiva ani vom ajunge și acolo, dar până atunci, căutăm pe cât posibil să desfășurăm orele de specialitate fizic pentru a putea păstra un standard de calitate și un engagement optim.
Care a fost cel mai mare obstacol în calea procesului de digitalizare pentru UAD?
În primul rând, nu a fost un proces natural ori planificat, gândit pe etape în acord cu strategia instituțională, ci o reacție la un context care a lovit din plin toată societatea.
În majoritatea cazurilor pe care le-am văzut în învățământ, adaptarea a fost haotică, orientată către cele mai apropiate aplicații, dar și cele mai ineficiente pentru un proces de învățământ.
În prima lună de situație de urgență, am lucrat contra-timp pentru a construi infrastructura de predare online bazată pe Google Suite for Education, apoi atenția s-a mutat către creare de tutoriale, traininguri pentru utilizatori, tranziția de la comunicarea pe e-mail/Messenger/Whatsapp către o formă mai nativă de relaționare în raport cu temele, urmărirea progresului studenților și mai apoi notarea lor.
Astfel, un mare obstacol aș zice că a fost această traumă în care, forțat de conjuncturi, trebuie să adaptezi o manieră de predare cu care erai obișnuit de ani de zile în câteva zile, să îi observi ineficiența și apoi să realoci resurse pentru a învăța lucruri / platforme noi și pentru a restructura cursurile în acele maniere mai eficiente/productive.
În al doilea rând, există din start o reticență în a folosi platforme digitale în domeniile care nu se bazează pe computer ca unealtă, iar o situație de urgență nu ajută pentru adoptarea pe termen lung în acele zone mai nedigitalizate.
Este nevoie de timp, de o perioadă de incubație și construire de încredere, testare și observare în privința creșterii productivității pentru a avea un proces sustenabil, adoptat natural.
Cu toate acestea, cred că UAD s-a descurcat destul de bine, atât la nivel didactic cât și la nivel administrativ, avantajele s-au văzut destul de rapid acolo unde tehnologia aștepta să îi vină timpul pentru a fi încercată.
De altfel, cu cât este mai mare un obstacol, cu atât este nevoie de mai multă încredere pentru a-l depăși, iar aici cred că am reușit să mergem mai departe cu mult training și coaching pentru a simți că digitalul poate fi un ajutor, și nu o povară suplimentară.
Ați primit un sprijin neașteptat din partea cuiva?
Aș zice că un ajutor neașteptat a venit din partea Google, deoarece licențele pentru instituțiile de învățământ acoperă toate nevoile și cerințele Ministerului Educației în privința modului de arhivare a proceselor online, de admitere sau finalizare de studii.
De la opțiunea de a înregistra apelurile video până la spațiu de stocare fără limite sau numărul de persoane care pot fi într-un call.
Nu ne-am așteptat ca toate acestea să fie gratis. Acest lucru o să se schimbe din vara aceasta, licențele nu vor mai fi gratuite, cu excepția anumitor facilități, dar au fost pe poziții atunci când era mai mare nevoie de ele.
Un alt sprijin a venit din partea comunității, căci atât cadrele didactice cât și studenții au avut deschiderea să învețe aceste instrumente digitale, să le integreze în învățământ, iar în multe cazuri, cred că va fi o integrare pe termen lung.
Alte ajutoare nu cred că au venit neașteptat, întrucât le-am căutat și preîntâmpinat, deci nu prea au venit de la sine.
V-ați inspirat de la alte facultăți din afară sau nu numai? Ori de la cum au funcționat artiștii în această perioadă?
Am participat la câteva seminarii online pe tema adaptării universităților la pandemie și a modului în care învățământul educațional poate folosi instrumente digitale în zona didactică.
În acest sens, ELIA - European League of Institutes of the Arts, rețea din care UAD face parte, a organizat niște întâlniri foarte constructive, dar ne-am dat cu toții seama că ne aflăm cam la același nivel de disperare, iar nevoile sunt asemănătoare, indiferent de țară.
Un capitol la care am fost inspirați era legat de expozițiile de la finalul ciclurilor de studii, anumite universități și-au dezvoltat spații virtuale de expoziție, iar de acolo am început să căutăm alternative la muzeele închise pentru a continua o tradiție pe care o avem de mai bine de 20 ani.
Astfel, în 2020 am desfășurat Expoziția Absolvenților UAD într-un format full online și am dezvoltat o platformă aferentă.
În alte privințe, ne-am creat propria rețetă de a face lucrurile, folosind instrumentele avute la dispoziție, am adaptat procesele de admitere, finalizare de studii, notare și interacțiune.
Care e cel mai bun lucru pe care l-ați descoperit?
Cel mai important lucru dobândit la nivel de comunitate cred că este încrederea în potențialul tehnologiei.
De la transparentizarea diferitelor activități la o comunicare mai eficientă, centralizarea resurselor și a arhivelor care se aflau disipate între toate departamentele, sunt multe lucruri a căror valoare adăugată o vom descoperi în perspectivă.
Personal, sunt mai entuziasmat de stocarea resurselor (de la documente până la imagini de arhivă, teme ale studenților, proiecte) într-o formă în care poate fi accesibilă fără dificultăți la nivel de universitate și în acest fel, să construim peste fundațiile ridicate de fiecare generație.
Sunt elemente din sfera învățământului online care se pot păstra în momentul în care se redeschid facultățile ori la care nu v-ați fi gândit dacă nu era pandemia?
Desigur, o parte dintre platforme o să fie în continuare de mare folos, de la cloud-uri în care studenții pot încărca direct materiale digitale, într-o formă standardizată, fără a mai fi nevoie de transferuri, stickuri, până la modul în care cadrele didactice pot construi un spațiu digital în care să pună la dispoziție bibliografii, resurse digitale, imagini, video-uri, arhive etc.
Pe de altă parte, după atâtea zeci și sute de conferințe online și call-uri care au înlocuit relaționarea față-în-față, cred că putem păstra call-uri video pentru a diversifica cursurile cu invitați din țară și străinătate, să diversificăm interacțiunile pedagogice, din moment ce am fost toți inițiați să folosim o astfel de platformă.
Totodată, o să continuăm să oferim tuturor studenților o adresă de e-mail instituțională cu avantajele aferente (spațiu de stocare, afiliere instituțională digitală pentru diferite subscripții) și o să lucrăm la o mai mare integrare digitală în relația administrație - studenți, să mai reducem din hârtia și drumurile făcute în scop birocratic.
Ce spun studenții
Și studenții au o viziune echilibrată, simțind atât lipsurile învățământului la distanță, cât și potențialul digitalizării. Este interesant însă, că această perioadă e revelatorie din puncte de vedere neașteptate, conducând la o înțelegere mai bună a celui de lângă, chiar dacă este absent, și la o dorință mai mare de comunicare. Această idee am desprins-o din cuvintele lui Teodor Buruiană, student în anul III la specializarea Arte textile - Design textil. Întrebat despre cum s-a adaptat la această perioadă și ce crede că lipsește, ne-a spus:
Adaptarea la învățământul online nu a fost ușoară nici pentru mine, nici pentru profesori, dar timpul petrecut în acest mediu a dus la performanțe de lucru, predare și învățare.
Am precizat cele trei aspecte, deoarece anul acesta am avut de predat prin modulul pedagogic la clasele V-VIII și am înțeles, printr-o perspectivă mai largă, ce înseamnă responsabilitatea de profesor în această perioadă și cum acesta își poate depăși barierele de lucru.
Pentru a putea lucra mai productiv în mediul online a trebuit să achiziționez dispozitive electronice mai bune, precum: monitor, tastatură, mouse, suport pentru laptop și monitor, pentru a avea mai mult spațiu, sistem audio pentru un sunet mai clar la cursuri, memorii externe, încărcătoare, diferite cabluri și adaptoare.
Toate acestea le-am luat în timp, dar mi-au îmbunătățit modul și timpul de lucru.
Tot ce a lipsit și încă lipsește în această perioadă sunt empatia și dorința de comunicare cu cei apropiați, prieteni sau profesori.
Cred că lipsește dorința de comunicare din partea oamenilor pentru că și-au făcut un spațiu personal acasă, unde e ușor să se ascundă în spatele unei camere închise și al unui microfon pe care îl deschid doar pentru o afirmare sau o negație.
Laura Carpov-Hriţac, studentă în anul III la specializarea Istoria și teoria artei, ne-a povestit despre ce simte că poate sau nu poate să facă legat de învățământul online.
Digitalizarea învățământului a venit cu avantaje și dezavantaje. Nu ne mai grăbim să ajungem la facultate, în schimb suntem mult mai obosiți după o zi plină de cursuri și seminarii și mulți probabil ne-am obișnuit cu această comoditate.
Profităm de orele online și de faptul că nu trebuie să ne menținem camerele deschise, făcând uneori alte lucruri în spatele ecranului.
Foaia de prezență s-a mutat în chatul videoconferinței, iar la disciplinele unde participă mulți studenți, precum cele din pachetul modulului psihopedagogic, participarea activă este mult mai solicitantă.
Astfel, un prim lucru pe care nu îl poți face în contextul învățământului online este îți menții atenția și să fii proactiv în timpul orelor. Ce poți face, în schimb, este o manageriere mai bună a timpului.
Perioada alocată deplasărilor între diverse locuri nu mai este ceva de luat în considerare.
Te poți conecta la curs de oriunde, iar mutarea în Cluj-Napoca nu a mai depins de o dată anume.
Totuși, disciplinele cu caracter practic ne limitează. Atât noi, cei de la Istoria și teoria artei, cât și colegii de la specializările artistice ne-am confruntat cu această problemă.
Chiar dacă s-au găsit soluții, precum organizarea de expoziții online, acestea nu se compară cu munca fizică și cu interacțiunea pe care o ai cu cei din jur.
Ce pot spune, însă, este că studenții de la Istoria și teoria artei nu au resimțit la fel de greu această trecere la învățământul digital, iar profesorii noștri s-au adaptat rapid la situație.
Despre limitări ne-a vorbit și Lörincz Evi, studentă în anul III la specializarea Fotografie-Video-Procesare computerizată a imaginii, dar și despre sentimentul că nu întotdeauna există o soluție, mai ales când vine vorba de contactul uman.
Odată cu învățământul online s-au schimbat unele lucruri, precum metoda de predare și cea de învățare.
Există unele limitări în ambele cazuri. Spre exemplu, predarea, trecând complet în mediul online, te limitează în a socializa cu colegii și profesorii. Nu mai există acea prezență fizică în care poți vorbi liber cu profesorul sau bucuria de a sta în pauze cu colegii.
În online profesorul își predă lecția și după, fiecare persoană iese din întâlnire, fără a mai exista vreo discuție după.
Această lipsă de socializare, după părerea mea, afectează și modul de învățare, pentru că statul în casă, fără acea rutină de zi cu zi, când mergeam în fiecare zi la facultate, a dus la pierderea motivației de a învăța. Ca și solutii, încă nu am găsit ceva ce să mă motiveze pentru a învăța și a fi mai productivă.
Bazat pe un singur exemplu, al unei facultăți care a lucrat activ pentru a menține contactul cu studenții și pentru a le asigura o bună desfășurare a cursurilor în online, intuim că pandemia a reușit, pe căile sale ocolite, să ne și împingă înainte.
Durata ei este partea problematică, întrucât schimbările la nivel mental sunt vizibile în modul în care oamenii se închid în ei din lipsă de contact sau se simt tot mai puțin motivați să muncească pentru visul lor.
Îți recomandăm să citești și:
