Trăim un fel de birocrație a mentalității retrograde care cultivă într-o bună măsură condamnarea abecedarului. „Unde e multă carte e și prostie multă“ – acesta e un dicton popular și popularizat nu doar în mediul rural.
Pentru Evaluarea Națională care tocmai s-a încheiat, s-au înscris 90% din numărul total al elevilor din clasa a VIII-a, asta însemnând că 16.000 de absolvenți ai ciclului gimnazial au închis definitiv manualele școlare, fără a putea să-și continue studiile la liceu. Este de la sine înțeles că în cele mai multe cazuri decizia nu a fost a lor, ci a părinților.
Conform studiilor și datelor oficiale, doar 4 din 5 copii încheie clasa a VIII-a și doar 7 din 10 absolvă liceul.
Cele mai multe victime ale abandonului şcolar sunt copiii din mediul rural, cei din familiile sărace, din comunităţile de rromi sau cei cu dizabilități.
Incluziunea copiilor cu dizabilități în clasele „normale“ a rămas un deziderat atâta vreme cât niciun ministru al Educației nu a apreciat această realitate ca fiind una dintre prioritățile unei reforme radicale a sistemului de învățământ.
Reformă care se lasă așteptată de trei decenii de consimțământ politic al indiferenței. În fața acestui vid al neimplicării politice în tot ceea ce înseamnă primul pilon al dezvoltării societății, care este educația, părinții trimit petiții peste petiții la minister și la inspectoratele școlare în care amenință că își vor retrage copiii de la școală, în condițiile în care colegi de-ai odraslelor lor care suferă de autism, ADHD, tulburări de limbaj sau de alte afecțiuni nu vor fi instituționalizați în clase speciale.
În astfel de situații, dascălii se confruntă, pe de o parte, cu presiunea părinților, care uneori ajunge la agresivitate, iar pe de altă parte, sau poate în primul rând, cu lipsa lor de empatie pentru acești copii care și ei știu să râdă, și ei știu să se joace, și ei își fac temele.
Doar că sunt diferiți și au nevoie de o mai mare atenție și înțelegere din partea lor. Nu vorbim aici de cazurile foarte grave și nici nu generalizăm în ceea ce privește educația fără suflet a dascălilor.
De la coarnele plugului la bisturiu
Suntem pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește analfabetismul funcțional.
La fel, avem cele mai multe mame minore din UE, unele chiar la a patra naștere – aici ponderea cea mai mare o au fetele din mediul rural și cele din comunitatea rromă. La casele de copii sunt numeroase cazuri de minore care rămân însărcinate sau altele în care fetele se prostituează.
Mai mult de 30% din copiii din România trăiesc în sărăcie. Această realitate este principala cauză a abandonului școlar.
Mărirea alocațiilor promisă de actuala coaliție tinde să devină o poveste fără sfârșit. Trăim un fel de birocrație a mentalității retrograde care cultivă într-o bună măsură condamnarea abecedarului. „Unde e multă carte e și prostie multă“ – acesta e un dicton popular și popularizat nu doar în mediul rural.
Pentru cei mai mulți dintre copiii care nu sunt lăsați de părinți să-și continue studiile (spuneam la început că doar 90% din elevii din clasa a VIII-a s-au înscris la Evaluarea Națională pentru admiterea la liceu) despărțirea de școală, de colegi, de profesori este o traumă care va rămâne cuibărită în ființa lor cine știe cât timp și cu ce consecințe imprevizibile.
Nu e greu de imaginat că printre ei sunt și elevi premianți, mai ales din mediul rural, care au fost obligați de părinți să-și urce ghiozdanele în pod și să treacă la coarnele plugului. Sunt și cazuri în care astfel de copii se revoltă, fug de acasă și își iau viața în piept în tumultul orașelor.
Unii au norocul să ajungă servitori la familii înstărite, să vândă ziare sau zarzavat la dughene, să îngrijească bătrâni, să plimbe câini, timp în care absolvă liceul la seral, își iau licența la o facultate și își împlinesc visul, fracturat cândva de părinți.
Mi s-a povestit un astfel de caz. Un copil cu opt clase dintr-o comună înstărită din Ardeal a fugit de-acasă doar cu ce avea pe el la Târgu-Mureș, rupând orice legătură cu părinții. După ce a ajuns medic, a revenit în sat ca să-și vadă părinții.
Tatăl nu i-a zis decât atât: „Dacă îți păstrai obârșia, acuma aveai casa ta, pământul tău, femeia ta. Așa, ce ai la concret?“ La concret omul avea una dintre cele mai grele, dar și cele mai apreciate meserii, dar țăranul nu înțelegea un lucru, anume că satul tradițional în care fiul ducea mai departe moștenirea părinților dispăruse. Sau poate că înțelegea, dar refuza să accepte.
În ceea ce privește examenul de bacalaureat, situația este mult mai dramatică. Potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul Educației, din cei 148.000 de elevi care au absolvit clasa a XII-a, doar 114.143 s-au înscris la examen, asta reprezentând 77%.
Dacă rata de promovare va fi apropiată celei din 2020, care a fost de 62,9% (cea mai scăzută din ultimii șase ani), atunci ajungem la concluzia că doar jumătate dintre liceeni vor avea diplomă de bacalaureat.
În situația în care școlile de arte și meserii sunt inexistente în urma desființării acestora în 2009 de către ministrul de atunci al Educației Ecaterina Andronescu, zeci de mii de liceeni fără diplomă îngroașă anual rândul șomerilor, fac muncile cele mai prost plătite sau, în cel mai bun caz, își găsesc de lucru în afara țării.
Abandonul școlar cu diplomă de absolvire
Abandonul școlar are cauze și consecințe mult mai complexe, se grefează pe tarele societății și pe neputința sau dezinteresul instituțiilor, în mod special al Ministerului Educației, de a începe o reformă din temelii a învâțământului.
Nu există nicio corelație între cifra de școlarizare, la toate nivelurile, și nevoile pieței forței de muncă. Am văzut la ce consecințe a dus moda anilor ’90 când visul oricărui licean era să absolve o facultate de drept. Dacă stocurile la facultățile publice erau suprasaturate, atunci absolvenții liceului dădeau buzna la facultățile particulare.
De altfel, acest pilon mișcător a fost cel mai eficient contract în alb prin care fabricile de diplome au început să fie tot mai prospere. Ce s-a întâmplat cu zecile de mii de absolvenți cu diplomă de magistrat? Doar o parte infimă au ajuns procurori sau judecători.
Cei mai mulți și în același timp cei mai norocoși și-au găsit de muncă la multinaționale, la companiile de telefonie mobilă, la supermarketuri, în cohorta de consilieri ai partidelor și parlamentarilor, la ONG-uri (avem peste 90.000 de organizații neguvernamentale, dintre care foarte puține sunt active și eficiente), la primării sau consilii județene îngroșând rândurile birocraților.
Inflația de absolvenți de studii juridice a depășit însă și domeniile de mai sus, unii dintre acești tineri ajungând la munca de jos, portari, bodyguarzi și chiar muncitori la ADP.
Abandonul cu diplomă de absolvire este și acesta o față mai ascunsă și mai perversă a abandonului din sistemul de educație.
Autor: George Arun
