Lockheed Martin şi compania românească Sinteza S.A. au semnat, miercuri, o scrisoare de intenţie în vederea construcţiei la Oradea a unei fabrici de baterii GridStar Flow, cu zero emisii de carbon şi care permit obţinerea de energie durabilă şi stabilă.
Va fi prima fabrică europeană de acest tip şi cea mai mare din lume.
Proiectul estimat la 50 milioane euro ar urma să beneficieze de finanțare nerambursabilă europeană de stat în valoare de 25 milioane euro, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României, anunță Profit.ro.
Ministerul Energiei a aprobat luna aceasta cinci proiecte de construire de unități de fabricație, asamblare și reciclare de baterii, la finalul etapei de evaluare a solicitărilor de finanțare nerambursabilă UE pentru astfel de investiții, din cadrul PNRR.
Acordul încheiat stabileşte cadrul în care părţile vor începe procesul de dezvoltare a unei viitoare fabrici în valoare de 50 de milioane de euro, care va produce 30.000 de tone de electrolit negativ pe an, începând din vara anului 2026. Aceasta va fi prima fabrică europeană de acest tip şi cea mai mare din lume, se arată într-un comunicat transmis de Sinteza S.A..
GridStar Flow este o baterie cu flux redox inovatoare, concepută pentru a promova accesibilitatea şi durabilitatea energiei curate. Fabricată în Andover, Massachusetts, şi proiectată pentru viitorul sectorului energetic, GridStar Flow funcţionează cu zero emisii de carbon şi permite obţinerea de energie durabilă şi stabilă.
Bugetul total al schemei de ajutor de stat este de 75,76 milioane euro, cu posibilitate de majorare până la 149,25 milioane euro, în funcție de rezultatul evaluării ofertelor.
Cel mai mare punctaj (86,5) l-a obținut un proiect de înființare a unei noi capacități de producție, testare și reciclare a electroliților utilizați pentru fabricarea de baterii industriale pentru stocarea energiei electrice depus de Sinteza SA Oradea.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat în februarie, cu ocazia unei vizite în Statele Unite, că Lockheed Martin analizează posibilitatea de a construi în țara noastră capacități de producție de baterii de stocare de energie electrică, potrivit unui comunicat al companiei americane.
Lockheed Martin este furnizor de componente de sisteme de rachete Patriot și, totodată, contractor principal al armatei americane pentru avioanele multirol F-35.