Numărul persoanelor cu averi de peste 50 de milioane de dolari din întreaga lume a crescut la un nivel record de 218.000.
Revenirea economică post-pandemică, chiar dacă inegală la nivel global, a contribuit la o „explozie” a marilor averi.
Numărul celor cu averi mai mari de 50 de milioane de dolari a crescut cu peste 50% față de cel din ultimii doi ani, arată un raport realizat de banca Credit Suisse.
Potrivit analizei, cei care au devenit "ultramilionari", cu averi de cel puțin 50 de milioane de dolari, au beneficiat de creșterea prețurilor la locuințe și de creşterile pe burse. Aceștia reprezintă 0,004% din populația adultă a lumii, relatează The Guardian.
Creșterea colosală a unor averi coincide, însă, cu dificultățile financiare cu care se confruntă miliarde de oameni cu venituri mici și medii, o dovadă a creșterii inegalității sociale în 2021.
Mulți dintre cei care au suferit financiar din cauza pandemiei și-au pierdut economiile sau încearcă să facă față creșterii prețurilor la alimente și energie, menționează banca în care își țin fondurile mulți dintre cei mai bogați oameni ai lumii.
Deși anul trecut s-a înregistrat o explozie a averilor, această creștere a bogăției nu a fost distribuită echitabil, subliniază Anthony Shorrocks, profesor de economie și autor al raportului.
Astfel, cei mai bogați oameni de pe glob, care reprezintă 1% din populația lumii, au ajuns să dețină 46% din averea globală, de la 44% în 2020.
La cât ajunge averea globală și unde trăiesc cei mai mulți milionari
- Averea globală totaliza 463,6 triliarde de dolari la sfârșitul anului 2021, o creștere de 41,4 triliarde (9,8%). Averea globală per adult a crescut cu 6.000 de dolari (8,4%) în cursul anului, ajungând la o medie de 87.489 dolari.
- Numărul persoanelor cu o avere de cel puțin un milion de dolari a crescut cu 5,2 milioane în 2021, ajungând la 62,5 milioane, aproape cât toată populația Marii Britanii (67 de milioane de locuitori).
- Mai mult de o treime (39%) din milionarii planetei trăiesc în Statele Unite: 24,5 milioane de milionari au reședința în această țară.
- Numărul milionarilor cu cetățenie americană a crescut cu 2,5 milioane în 2021. Este cea mai mare creștere a numărului de milionari din toate țările și din toți anii acestui secol, arată raportul.
- China ocupă locul doi în topul țărilor cu cei mai mulți milionari (10% din totalul global), urmată de Japonia (5,4%), Marea Britanie (4,6%) și Franța (4,5%).
- Elveția este, încă o dată, cea mai bogată țară pe baza averii medii per adult, cu 700.000 de dolari, înaintea SUA (579.000 de dolari).
- Țara cu cel mai mare salt în 2021 la capitolul averii medii a fost Noua Zeelandă, care a înregistrat o creștere medie de 114.000 de dolari.