Ratele în euro cresc a zecea oară. BCE majorează din nou dobânda cheie, până la un maxim istoric

Ratele în euro cresc a zecea oară. BCE majorează din nou dobânda cheie, până la un maxim istoric
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat, joi, că majorează din nou dobânda cu 0,25%, deşi inflaţia a scăzut (5,3%) în zona euro, însă rămâne mult peste ţinta de 2%.

Astfel, dobânda de referință ajunge la 4%, un record în istoria monedei unice.

Anunțul de astăzi al BCE conține, de asemenea, un indiciu că s-a ajuns la maxim cu ratele dobânzilor sau măcar suntem aproape de asta.

"Pe baza evaluării sale actuale, Consiliul guvernatorilor consideră că ratele cheie ale dobânzilor BCE au atins niveluri care, menținute pe o durată suficient de lungă, vor avea o contribuție substanțială la revenirea în timp util a inflației la țintă.

ADVERTISING

Deciziile viitoare ale Consiliului guvernatorilor vor asigura că ratele cheie ale dobânzilor BCE vor fi stabilite la niveluri suficient de restrictive atât timp cât este necesar", transmite BCE, citată de The Guardian.

Dean Turner, economist la UBS Global Wealth Management, prezice că creșterea de astăzi va fi ultima din ciclul actual.

Inflaţia zonei euro a atins un maxim de 10,6% anul trecut, iar acum este practic la jumătate şi continuă să scadă, însă foarte lent.

Ce înseamnă pentru români decizia BCE

Decizia de azi îi va afecta pe toţi românii care au credite în euro, la care dobânda este variabilă şi raportată la EURIBOR. Acestora le vor creşte ratele de plătit la bancă.

ADVERTISING

Nu sunt afectaţi însă şi cei care au luat creditele în euro, însă cu dobândă fixă.

Este a zecea majorare consecutivă (după cele din iulie 2022, septembrie 2022, octombrie 2022, decembrie 2022, februarie 2023, martie 2023, mai 2023, iunie 2023 şi iulie 2023), în speranţa că dobânzile mai mari vor frâna inflaţia din zona euro.

În schimb, în august, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a decis să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇