Iar cresc ratele la creditele în euro. BCE a majorat dobânda și nu se oprește aici

Iar cresc ratele la creditele în euro. BCE a majorat dobânda și nu se oprește aici
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, să majoreze dobânda de referinţă cu 50 puncte de bază, ceea ce îi va afecta şi pe românii cu credite în euro.

Este a cincea majorare consecutivă (după cele din iulie, septembrie, octombrie şi decembrie), în speranţa că dobânzile mai mari vor frâna inflaţia din zona euro.

"În consecinţă, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor creşte la 3,00%, 3,25% şi, respectiv, 2,50% începând cu data de 8 februarie 2023", se arată în comunicatul de presă publicat la finalul reuniunii de joi a Consiliului guvernatorilor BCE şi citat de Reuters.

Şi mai important: BCE a anunţat că luna următoare va adopta o nouă majorare a costului creditului, tot cu 50 de puncte de bază.

"Având în vedere presiunile inflaţioniste la nivelul inflaţiei de bază, Consiliul guvernatorilor intenţionează să majoreze ratele dobânzilor cu încă 50 puncte de bază în cadrul şedinţei sale de politică monetară din luna martie şi va evalua apoi traiectoria ulterioară a politicii sale monetare", a informat BCE.

În ultimele luni, instituţia de la Frankfurt a majorat dobânda de politică monetară într-un ritm record pentru a combate o inflaţie ridicată în zona euro, consecinţa unor factori precum relansarea activităţii economice după pandemie, dar şi a crizei energetice care a urmat după invadarea Ucrainei de către Rusia.

ADVERTISING

Ce înseamnă pentru români decizia BCE

Decizia de azi îi va afecta pe toţi românii care au credite în euro, la care dobânda este variabilă şi raportată la EURIBOR. Acestora le vor creşte ratele de plătit la bancă. Şi este a patra oară când vor resimţi o creştere a ratei în ultimele 6 luni.

Nu sunt afectaţi însă şi cei care au luat creditele în euro, însă cu dobândă fixă.

Tot joi, Banca Angliei a majorat dobânda de referinţă cu 50 de puncte de bază, până la 4%, cel mai ridicat nivel de după 2008, pentru a contracara o inflaţie care a trecut de 10% în Marea Britanie.

În schimb, miercuri Rezerva Federală americană a majorat dobânda de referinţă cu doar 25 de puncte de bază şi a anunţat că a trecut de momentul critic în lupta contra inflaţiei. "Putem spune acum, pentru prima dată, că procesul dezinflaţionist a început. Acesta este un lucru bun", a declarat preşedintele Fed, Jerome Powell, la finalul reuniunii de politică monetară.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇