Autoritatea Națională pentru Protecția Consumaturului (ANPC) anunță că aproximativ 58% dintre măștile din comerț pe care le-a verificat în ultima săptămână erau fie vândute cu încălcarea legii, fie nesigure.
”Doar în ultima săptămână, au fost controlaţi 504 operatori economici, la nivelul întregii țări, constatându-se abateri la 275 dintre aceştia.
Au fost verificate măști în valoare de 3,65 milioane de lei, constatându-se abateri la echipamente individuale de protecție (EIP), în valoare de 2,1 milioane de lei (aproximativ 58%)”, se arată într-un comunicat de presă al ANPC remis SpotMedia.ro.
Inspectorii au dat și amenzi, dar au și oprit de la vânzare zeci de milioane de măști.
”Ca urmare a neregulilor constatate, comisarii ANPC au dispus aplicarea de 382 sancţiuni din care 114 avertismente şi 268 amenzi contravenţionale, în valoare de 1,75 milioane de lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor. La acestea s-au adăugat măsuri complementare, constând în:
- oprirea temporară de la comercializare a peste 31 milioane de măști
- oprirea definitivă de la comercializare a mai mult de 90.000 de măști”, a mai transmis ANPC.
În timpul controalelor ”în acest context, au fost găsite la comercializare produse notificate prin sistemul RAPEX, acestea fiind oprite definitiv de la comercializare”, a transmis instituția.
De asemenea, s-au găsit produse nesigure: măști depozitate fără vreun alt ambalaj de protecție în cutiile în care erau vândute.
Cele mai multe abateri pe care le-au constatat inspectorii țineau însă de informarea insuficientă a consumatorului cu privire la produsele vândute.
Iată, potrivit instituției, principalele abateri constatate la mai bine de jumătate dintre comercianți de măști verificați:
- lipsa totală sau parțială a elementelor de informare-caracterizare de pe eticheta produsului
- lipsa înscrierii instrucțiunilor de utilizare
- lipsa menționării compoziției materialului utilizat
- lipsa traducerii în limba română a informațiilor si instrucțiunilor pe etichetele de produs.
- lipsa indicării elementelor de identificare și caracterizare, referitoare la denumirea producătorului/importatorului/distribuitorului și adresa sediului în România
- lipsa marcajului CE
- lipsa declarației de conformitate
- lipsa indicațiilor privind condiţiile speciale de depozitare şi/sau manipulare si/sau nerespectarea acestora
- lipsa informaţiilor privind modul de intreţinere
- lipsa lotului sau a numărului de serie ori a altui element care să permită identificarea măștii
- lipsa înscrierii mărimii măștii
- lipsa afișării sau afișare neconformă a prețurilor.
ANPC susține că va continua controalele până când măștile nu vor mai fi indispensabile traiului zilnic al românilor.
Citește și:
Cât de important e să purtăm mască, pentru a limita COVID-19
A fost inventată o nouă mască de protecție, ieftină și reutilizabilă. E realizată din silicon