Cât de important e să purtăm mască, pentru a limita COVID-19

Cât de important e să purtăm mască, pentru a limita COVID-19
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Purtarea măștii de protecție ar permite o reducere a numărului cazurilor grave de COVID-10, acolo unde nu poate opri răspândirea coronavirusului. Este o nouă ipoteză, formulată de cercetători citați de Le Monde.

O reprezentată a acestei teorii, epidemiologul Monica Gandhi, scrie în ediţia din 8 septembrie a The New England Journal of Medicine, împreună cu colegul său de la Universitatea California din San Francisco George W. Rutherford, că purtarea generalizată a măştii de protecţie ar putea acţiona ca o formă de ”variolizare” şi imunizare a unei părţi a populaţiei, până la apariţia unui vaccin.

ADVERTISING

Majoritatea specialiştilor intervievaţi de Le Monde cu privire la acest subiect se pronunţă, pentru moment, în favoarea acestei teorii.

Virusul tot îl vei lua, până la urmă, dar prin mască intră mai puțin și faci o formă mai ușoară!

”Noi folosim termenul «variolizare» drept metaforă, pentru că nu sugerăm ca oamenii să fie infectaţi în mod voit cu SARS-CoV-2”, aşa cum s-a întâmplat cu variola, subliniază Monica Gandhi.

”Sugestia noastră este că măştile reduc inocularea virală sau doza (cantitatea de virus la care se expune purtătorul măştii), iar măştile vor creşte proporţia infectărilor asimptomatice”, precizează ea.

ADVERTISING

Suntem în valul al doilea al Covid si ne îndreptăm spre două praguri de unde încep probleme serioase – Interviu cu prof. A. Rafila

Termenul ”variolizare” a apărut la începutul secoluluial XVIII-lea, atunci când această tehnică, importată din Orient, s-a dezvoltat în Europa ca mijloc radical de imunizare împotriva variolei, o boală extrem de contagioasă, care se transmite pe cale respiratorie (salivă, aerosoli).

Metoda constă în aplicarea de puroi de la bolnavi în cicatrice ale persoanelor sănătoase, în speranţa ca acestea să dezvolte forme atenuate ale bolii, imunizându-le în viitor.

ADVERTISING

”Acest lucru a funcţionat destul de bine”, declară profesorul de istoria sănătăţii Patrick Zylberman. ”Numai că exista riscul legat de contaminarea persoanelor astfel infectate în mod voluntar”, adaugă el, precizând că s-au întregistrat şapte-opt decese la 1.000 de persoane inoculate.

”Variolizarea a fost oprită pentru că s-a observat că toată lumea acţionează în mod diferit la agenţi infecţioşi şi că se omorau mai mulţi oameni decât se salvau”, subliniază directorul însărcinat cu Cercetarea la INSERM Frédéric Altare.

Variolizarea a fost abandonată în favoarea primelor vaccinuri, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, mai puţin riscante, întrucât pun organismul în contact cu un virus atenuat sau doar cu o parte a virusului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇