Primul val de frig pune la încercare țările europene: gata cu economiile la gaze și curent?

Primul val de frig pune la încercare țările europene: gata cu economiile la gaze și curent?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primul val de frig din Europa din această iarnă va pune la încercare hotărârea ţărilor de a continua să limiteze utilizarea gazelor, după ce au depăşit confortabil obiectivul UE, arată analiza datelor de consum, transmite Reuters.

Ţările europene şi-au redus în medie consumul de gaze naturale cu 24% în noiembrie, faţă de media perioadei 2019-2021 pentru aceeaşi lună, potrivit calculelor Reuters folosind date de la federaţia operatorilor de reţea ENTSOG pentru 14 ţări şi de la autoritatea naţională de reglementare a reţelelor pentru Germania.

În ciuda variaţiilor mari între ţări, a avut loc o scădere de la 29% în octombrie, cu mult mai mult decât ţinta de reducere de 15% stabilită de ţările UE pentru iarnă, ca răspuns la reducerile de aprovizionare din Rusia.

”Consumul european de gaz a scăzut din două motive – în primul rând, temperaturile blânde de la începutul acestei toamne au diminuat considerabil cererea populaţiei, iar în al doilea rând, preţurile ridicate au dus la distrugerea cererii în sectorul industrial”, a declarat economistul european Mark Cus Babic, de la banca Barclays.

ADVERTISING

”Cererea gospodăriilor este încă foarte receptivă la vreme, aşa că credem că aceasta din urmă este o sursă mai solidă de economii în viitor”, a adăugat el.

Temperaturile neobişnuit de calde de la sfârşitul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie nu numai că i-au lăsat pe oameni să se bucure de soare la cafenelele în aer liber ca şi cum ar fi fost vară, dar au oferit o uşurare ţărilor europene în timp ce încercau să construiască rezerve de gaze.

Cu toate acestea, de la mijlocul lunii noiembrie, consumul a crescut pe măsură ce frigul s-a instalat.

Consumul de gaze a scăzut cu 18% în ultima săptămână a lunii noiembrie, faţă de media pe termen lung, iar datele preliminare de la operatorii de reţea sugerează că consumul a crescut până acum în decembrie.

Pe lângă cererea de încălzire, utilizarea gazelor pentru generarea de energie rămâne ridicată, deoarece întreţinerea obligatorie a unui număr record de reactoare nucleare franceze a făcut ca acestea să rămână offline, în timp ce vântul slab loveşte sursele alternative de energie.

ADVERTISING

De asemenea, ţările europene au făcut eforturi pentru a-şi reduce consumul de energie electrică, care a scăzut în noiembrie cu 9% faţă de media 2015-2021, potrivit calculelor Reuters cu date de la operatorii de reţea.

Vremea de toamnă neobişnuit de blândă a înseamnat că ţările nu au trebuit să înceapă să exploateze rezervele de gaze decât mai târziu decât o fac de obicei, lăsând o rezervă în cazul în care iarna se va dovedi a fi mai rece decât de obicei.

De exemplu, Germania, cea mai mare economie a Europei şi puterea industrială a regiunii, a început să-şi folosească rezervele de gaze abia pe 17 noiembrie, iar de atunci ieşirile au fost mici, potrivit datelor de la Gas Infrastructure Europe, un organism industrial pentru operatorii de reţele.

Anul trecut, Germania a început să exploateze stocurile la 1 noiembrie.

BCE: Plafonarea preţului gazelor de către UE pune în pericol stabilitatea financiară

Pe de altă parte, Banca Centrală Europeană este îngrijorată de potenţialele riscuri pentru pieţele financiare din cauza unui plafon la nivelul UE pentru preţurile gazelor naturale, transmite CNBC.

ADVERTISING

Blocul european a purtat discuţii intense de câteva săptămâni cu privire la modulitatea prin care poate să impună o limită a preţurilor gazlor.

Măsura, concepută pentru a preveni costurile vertiginoase pentru consumatori, se dovedeşte controversată pentru Europa, pe fondul unei crize energetice acute după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Comisia Europeană, braţul executiv al UE, a sugerat în noiembrie că plafonul ar trebui să fie de 275 de euro (290,33 dolari) pe megawatt oră. Cu toate acestea, mai multe state membre au susţinut că acest plafon nu a mers suficient de departe şi este puţin probabil să fie declanşat.

TTF-ul olandez, principalul element de referinţă al Europei pentru preţurile la gaze naturale, s-a tranzacţionat vineri la aproximativ 135,50 euro pe megawat oră.

Discuţiile cu privire la plafon continuă între cele 27 de state membre ale UE înaintea reuniunii ministeriale de marţi, iar BCE avertizează că plafonul ar putea avea repercusiuni asupra pieţelor financiare.

”BCE recunoaşte că mecanismele menite să modereze nivelurile extreme ale preţurilor şi volatilitatea pe pieţele angro de gaze pot, în principiu, atenua o serie de riscuri la adresa stabilităţii financiare, inclusiv riscurile expuse în perioadele de preţuri ridicate şi volatile ale gazelor în 2022”, a spus banca centrală într-un document de joi.

Cu toate acestea, BCE consideră că modelula actual al mecanismului de corecţie a pieţei poate, în anumite circumstanţe, să pună în pericol stabilitatea financiară în zona euro”, a adăugat acesta.

Comentariile sunt în concordanţă cu preocupările exprimate de ţări precum Germania şi Ţările de Jos, care au cerut garanţii mai puternice că plafonul nu va perturba pieţele.

Susţinătorii plafonului de preţ au susţinut că instrumentul va fi monitorizat în mod regulat şi poate fi oprit dacă autorităţile de reglementare, inclusiv Banca Centrală Europeană, identifică orice dificultăţi financiare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇