Revenirea la impozitul progresiv nu ajută pe nimeni, este de părere Adrian Codîrlașu, președinte al CFA Society România, Asociația Analiștilor Financiari Certificați Internațional.
În schimb, precizează el, un sistem fiscal corect, ce ar aduce o creștere a veniturilor la buget, îl reprezintă un sistem cu aceleași taxe pentru toți, fără anumite reduceri sau scutiri.
”Opinia mea este că nu ajută. În România impozitul pe care îl plătesc acum lucrătorii este unul dintre cele mai mari din UE. Trebuie să luăm nu doar taxa efectivă pe venit, ci și toate celelalte taxe care se aplică pe munca. Și, practic, un lucrător muncește jumătate de an pentru stat.
În același timp sunt foarte multe deduceri, scutiri. Cred că un sistem fiscal corect ar însemna aceleași taxe pentru toți. În sensul renunțării la aceste reduceri sau scutiri de taxe. Și atunci da, vor crește veniturile la buget. Cred că asta este mai degrabă soluția”, a declarat Adrian Codîrlașu pentru SpotMedia.ro.
Munca va fi descurajată
Printre efectele reintroducerii impozitării progresive se numără descurajarea muncii, atrage atenția presedintele CFA România.
Totodată, vor fi persoane care vor alege plata la negru sau să lucreze remote pentru firme din străinătate.
”Impozitarea progresivă ar demobiliza oamenii să muncească mai mult. Pentru că, cu cât se muncește mai mult sau cu cât se pregătesc mai bine ca să ia un salariu mai mare, vor plăti mai mult. Oricum plătești taxe mai mari, pentru că același procent se aplică la o bază mai mare. Să plătească și mai mult va descuraja munca.
Va fi încurajată munca la negru sau munca în străinătate, mai ales că acum va fi mult mai ușor de lucrat afară remote. Deja foarte multe companii și-au pus la punct infrastructura pentru lucrul remote și le va fi indiferent dacă angajează pe cineva din același oraș sau pe cineva chiar din alta țară. Și poate va fi mai ieftin pentru ele să angajeze din alte țări”, a subliniat Adrian Codîrlașu.
PSD și ProRomânia vor să revenim la cota progresivă, Guvernul nu e de acord
Renunțarea la cota unică de impozitare și revenirea la impozitarea progresivă a devenit un subiect tot mai dezbătut în ultima vreme. Măsura este dorită de PSD și ProRomânia, dar contestată de Guvernul Orban.
Victor Ponta a scris recent pe Facebook că este necesară această schimbare, ”dupa 15 ani de cotă unică și având în vedere gravele inegalități sociale și economice pe care pandemia de coronavirus le accentuează în fiecare zi ”. Ponta a motivat că astfel vor exista resurse financiare pentru relansarea economică.
Chiar și economistul-sef al Băncii Naționale a României (BNR), Valentin Lazea, susține reintroducerea impozitării progresive. Într-un articol publicat pe blogul OpiniiBNR, acesta afirmă că există trei motive pentru care un stat ar dori să revină la această măsura și le explică pe larg.
În schimb, premierul Ludovic Orban spune ca ”PNL apăra cota unică, fiind una dintre măsurile liberale cele mai importante, care au avut efecte extrem de favorabile pentru România”.
Cota unică a fost adoptată de Guvernul Tăriceanu
Cota unică de impozitare a fost adoptată la finalul lunii decembrie 2004 de către Guvernul Tăriceanu, fiind aplicată atât pentru profitul companiilor, cât și pentru veniturile populației.
Măsura a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2005.
Anterior, în România s-a aplicat impozitarea diferențiată, cu 5 praguri de venit impozabil: 18%, 23%, 28%, 34% si 40%. Veniturile mici nu erau impozitate.
Citește și: