Acordul negociat de eurodeputatul Siegfried Mureșan (PPE/PNL) privind bugetul UE pentru anul 2024 a fost adoptat miercuri, cu largă majoritate, de plenul Parlamentului European.
Rezultatul a fost de 519 voturi „pentru”, 79 „împotrivă” și 30 abțineri, se arată într-un comunicat transmis SpotMedia.ro.
Bugetul UE 2024, în forma negociată de Siegfried Mureșan cu Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană, prevede o suplimentare de 807 milioane de euro a alocărilor în domeniile și programele care au nevoie de mai multă finanțare, precum cercetarea, programul de studii „Erasmus+”, sprijinirea tinerilor fermieri și Vecinătatea estică și sudică, inclusiv Republica Moldova.
În plus, acordul final elimină tăierile bugetare în valoare de aproximativ 700 de milioane de euro propuse inițial de Consiliul Uniunii Europene la începutul negocierilor.
„Încheiem astăzi, în mod oficial, procedura bugetară la care am lucrat în ultimele 6 luni. Sunt bucuros că am obținut tot ceea ce am promis la începutul negocierilor. Am obținut, în primul rând, un acord pe buget în timpul util, până la finalul anului, astfel încât legea bugetului să intre în vigoare din prima zi a anului viitor și să oferim predictibilitate tuturor beneficiarilor de fonduri europene din România și din Uniunea Europeană. În al doilea rând, am obținut un buget care cuprinde creșteri de fonduri pentru domeniile și prioritățile unde oamenii așteaptă ca Uniunea Europeană să ia măsuri”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan, negociator-șef al Parlamentului European privind Bugetul UE 2024.
„Bugetul UE din 2024 cuprinde suficiente fonduri pentru a finanța prioritățile tradiționale ale Uniunii, precum Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună, din care România primește majoritatea fondurilor europene nerambursabile.
În plus, am obținut creșteri de alocări în domeniile unde noi, Parlamentul European, am spus de la început că avem nevoie de finanțare suplimentară. Este vorba, așadar, despre domeniul cercetării, care aduce beneficii concrete oamenilor din toată Europa, mai ales când vorbim de cercetarea în domeniul medical. Alocăm fonduri suplimentare pentru bursele de studiu Erasmus+, dar și pentru tinerii fermieri.
În plus, ținem cont de evenimentele de la granițele noastre. Astfel, creștem alocările pentru Vecinătatea sudică și estică, inclusiv Republica Moldova. În același timp, suplimentăm bugetul pentru ajutor umanitar. Vrem ca Uniunea Europeană să ajute la reducerea riscurilor la adresa umanității cauzate de cele două războaie de la granița noastră: din Ucraina și din Orientul Mijlociu”, a adăugat Siegfried Mureșan, după votul din plenul Parlamentului European.
Bugetul UE urmează să fie publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii și să intre în vigoare la 1 ianuarie 2024.