Ministrul Cîţu spune că este foarte important să continuăm injecţia de lichiditate în economie pentru a menţine ritmul investiţiilor

Ministrul Cîţu spune că este foarte important să continuăm injecţia de lichiditate în economie pentru a menţine ritmul investiţiilor
Captură video din timpul briefingului de presă susținut de ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, după ce rectificarea bugetară a fost aprobată în ședința de guvern
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat vineri seara că a fost aprobată rectificarea bugetară pentru 2020, fiind considerată una normală faţă de rectificarea din luna aprilie, care a fost realizată într-o situaţie de criză.

Plafonul IMM Invest crește la 20 de miliarde de lei, cu dobândă zero 8 luni pentru toate firmele

„În şedinţa de guvern de astăzi a fost aprobată rectificarea bugetară pentru 2020. Eu zic că este o rectificare bugetară normală. Da, am avut o rectificare bugetară în prima parte anului, în aprilie, dar a fost o rectificare într-o situaţie dificilă, complicată, într-o situaţie de criză. Acum facem o rectificare după ce avem execuţia bugetară la 6 luni şi ştim cum stă economia.

Astăzi am văzut şi care sunt datele macro pentru primul semestru, deci avem mai multe informaţii şi de aceea zic că este o rectificare bugetară, una normală pe care o facem în fiecare an. Şi la această rectificare bugetară am luat în calcul câteva elemente. În primul rând pentru noi este foarte important să continuăm injecţia de lichiditate în economie pentru a menţine ritmul investiţiilor, pentru a păstra locurile de muncă şi pentru a păstra profitabilitatea companiilor în condiţii de criză globală", a precizat Cîţu, la finalul şedinţei de guvern.

ADVERTISING

Educația primește peste 550 de milioane de lei la rectificare, dar banii nu sunt pentru salarii, ci pentru școala online

România a fost afectată de criză

El a subliniat că România a fost afectată de criză, dar într-o măsură mult mai mică, dacă facem comparaţii cu ce se întâmplă în restul economiilor din Uniunea Europeană.

"Trebuie să fie foarte clar şi toţi românii ar trebui să ştie că în primul semestru din acest an economia a scăzut, relativ la primul semestru din anul trecut, cu 3,9%, ceea ce reprezintă şi este aproape estimarea noastră pe întreg anul. Deci este clar că estimările noastre sunt confirmate de ceea ce se întâmplă în economia reală. De aceea, această rectificare bugetară vine să aloce resurse pentru programele pe care le-am aprobat în prima parte a anului, programe care au ca obiectiv menţinerea locurilor de muncă, creşterea economiei şi investiţiile", a susţinut şeful de la Finanţe.

ADVERTISING

Economia României a scăzut cu 12,3% în trimestrul doi. Cîțu preconiza de curând o scădere anuală de maxim 2%

Am pierdut 2 puncte procentuale

Ministrul Cîţu a menţionat că s-a plecat de la o estimare a contracţiei economice în acest an cu 3,8%, ceea ce reprezintă o înrăutăţire cu două puncte procentuale a prognozei făcute în luna aprilie.

"Sunt exact două puncte procentuale pe care economia le-a pierdut pentru două luni în care a fost închisă din cauza crizei de coronavirus. Asta înseamnă că şi PIB-ul nominal a scăzut de la rectificarea iniţială de la 1,82 miliarde, la 1,58 miliarde acum. Bineînţeles că aceste scăderi ale PIB-ului nominal şi a dinamicii economiei nu pot rămâne fără efect: pe partea de venituri avem o scădere a veniturilor din economie la această rectificare cu 7,8 miliarde de lei, o influenţă negativă a veniturilor, iar pe partea de cheltuieli, influenţa este de 18,13 miliarde de lei, deci cresc cheltuielile cu 18 miliarde de lei pe sold", a mai spus acesta.

ADVERTISING

Cîţu spune că rectificarea bugetară este pentru păstrarea locurilor de muncă, creşterea economiei şi investiţii

Deficitul bugetar general consolidat va crește

În ceea ce priveşte deficitul bugetar general consolidat, acesta va creşte în sumă absolută de la 73,4 miliarde la 90,9 miliarde, însemnând 8,6% din PIB.

"Rămânem cu o estimare de PIB sub estimările Comisiei şi ale altor instituţii internaţionale, dar impactul în deficit vine în special din scăderea de venituri din economie datorită crizei economice şi datorită creşterii cheltuielilor pentru a menţine economia pe o traiectorie crescătoare. Condiţiile Tratatului de la Maastricht arată că România trebuie să respecte o datorie publică de 60% pentru a intra în zona euro. Suntem departe de acest plafon.

Raiffeisen Bank așteaptă un deficit bugetar mai mare decât ţinta Guvernului, în jur de 9,5%

În acest an, bineînţeles, datoria publică va fluctua, sper ca în a doua parte a anului să avem o îmbunătăţire a dinamicii, dar costul finanţării a scăzut în fiecare lună pentru România, atât pe piaţa internă cât şi pe piaţa externă. Ne-am finanţat la costuri mult mai mici decât se finanţa Partidul Social Democrat anul trecut, când avea creştere economică. Iar dobânzile au scăzut în piaţă lună de la lună, a scăzut şi inflaţia, am avut economii faţă de anii precedenţi la costurile cu dobânzile", a explicat Florin Cîţu.

Creșterea pensiilor costă 4 miliarde, iar alocațiile încă 600 de milioane de lei, spune Cîțu: PSD n-a reuşit acest lucru

Fond de rezervă de 5 miliarde de lei

De asemenea, oficialul de la Finanţe a subliniat că MFP a alocat în cadrul rectificării bugetare suma de 5 miliarde de lei ca un fond de rezervă în cazul indisponibilităţii temporare a fondurilor europene.

"Avem o sumă de 8,6 miliarde de lei pe sold pentru proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile. Aici 5 miliarde sunt la Ministerul Finanţelor Publice - Acţiuni Generale şi am să explic ce se întâmplă aici: avem asigurarea sumelor necesare refinanţării proiectelor pentru beneficiari şi/sau continuării finanţării proiectelor în cazul indisponibilităţii temporare ale fondurilor europene. Deci este un buffer pe care îl construim, în cazul în care nu există fonduri europene facem plata din acest cont şi apoi se realimentează", a arătat Cîţu.

Nu în ultimul rând, ministrul a reamintit că efortul bugetar pentru majorarea alocaţiilor se ridică la circa 600 de milioane de lei, iar cel pentru majorarea pensiilor de aproape 4 miliarde de lei în plus la bugetul pensiilor.

https://www.facebook.com/guv.ro/videos/2334606293501997/

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇