Rata anuală a inflației și-a întrerupt creșterea după 8 luni de majorare continuă. În luna iulie 2022, comparativ cu luna iulie 2021, rata inflației este 15%, a transmis joi Institutul Național de Statistică. S-a înregistrat o scădere ușoară față de iunie, când fusese 15,1%.
Preţurile mărfurilor nealimentare au crescut cu 16,59%, în iulie 2022 faţă de iulie 2021, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 16,05%, iar serviciile cu 8,33%.
Dintre mărfurile alimentare, cel mai mult s-au scumpit uleiul comestibil, cu 51,86% faţă de iulie 2021și cartofii cu 41,85%.
La mărfurile nealimentare, cel mai mult s-au scumpit gazele, cu 70,10% faţă de iulie 2021. Combustibilii s-au scumpit cu 35,63%.
La capitolul servicii, cel mai mult s-a scumpit transportul aerian, cu 34,02%, în iulie faţă de iulie 2021.
Rata anuală a inflaţiei se va plafona în acest trimestru, iar apoi va intra pe o traiectorie descrescătoare, a declarat marți guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Potrivit acestuia, Banca Națională a României prognozează o inflație de 13,9% în decembrie 2022, de 7,5% în decembrie 2023 și de 2,3% în iunie 2024.
Isărescu a precizat că România nu este „fruntașă”, țara noastră fiind pe locul 7 în UE, ceva mai mult decât media inflației în UE, de 9,6%.