Impozitul pe proprietate poate crește de la anul cu până la 50%, a decis Senatul

Impozitul pe proprietate poate crește de la anul cu până la 50%, a decis Senatul

Plenul Senatului a votat, miercuri, ordonanța pentru modificarea Codului Fiscal, prin care grila de impozitare pentru clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice a fost majorată cu până la 50%.

Marja în care se pot stabili impozitele locale pe teren şi imobile a rămas aceeaşi. Astfel, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08%-0,2%, asupra valorii impozabile a clădirii.

Au fost 67 de voturi pentru, 37 de voturi împotrivă şi o abţinere, potrivit News.ro.

ADVERTISING

Senatul este prima Cameră sesizată, proiectul mergând la Camera Deputaţilor pentru votul final. Dacă va rămâne așa, de la 1 ianuarie 2023, consiliile locale vor fi cele care vor decide dacă și cât vor crește impozitul pe proprietate.

La nivelul Capitalei, va decide Consiliului General.

Iată cum se calculează impozitul de proprietare și cu cât ar crește dacă legea trece în această formă

Senatorii USR şi AUR au votat împotriva proiectului de lege. Și în coaliție au fost discuții aprinse pe acest subiect.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Amintim că ordonanța adoptată de Guvern în luna iulie stabilea calcularea impozitului pe proprietate în funcție de valoarea stabilită în grila notarială. Doar că decizia era luată fără să consulte teritoriul, astfel că primarii au contestat măsura, arătând că nu au mijloacele necesare să pună în aplicare prevederea.

Ca să poată totuși să crească taxele, liderii coaliției s-au înțeles, după cum a spus Nicolae Ciucă, să fie depus în Parlament un amendament care să modifice prevederea contestată cu o creștere generală de până la 50%.

ADVERTISING

Doar că PSD, fără să-și consulte partenerii, a spus că schimbă amendamentul, pentru că primarii de municipiu au o altă viziune asupra formulei de calcul și vor veni cu o propunere.

Situația i-a înfuriat pe liberali, care au acuzat haosul din comunicarea la nivelul coaliției.

„Creează senzaţia că nu ştim ce facem şi că suntem haotici în luarea deciziilor. Ceea ce nu este aşa, numai că suntem haotici în comunicare. Nu ăsta e modul de a comunica decizii importante şi nu acesta este modul de a crea subiecte de dezbatere”, a răbufnit luni deputatul PNL Gheorghe Pecingină.

Miercuri era ultima ședință în care Senatul putea vota pe această ordonanță, altfel, vineri, proiectul ar fi fost adoptat tacit. Rămâne de văzut acum dacă vor fi depuse alte amendamente de către deputați.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇