Economia Marii Britanii înregistrează cea mai mare creştere de la Al Doilea Război Mondial

Economia Marii Britanii înregistrează cea mai mare creştere de la Al Doilea Război Mondial
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Economia Marii Britanii a atins anul trecut cel mai rapid ritm de creştere de la Al Doilea Război Mondial.

Expansiunea de 7,5% reprezintă cel mai înalt nivel înregistrat din 1941 până în prezent şi a făcut din Marea Britanie economia avansată cu cea mai rapidă creştere în 2021.

Cu toate acestea, economia a rămas mai mică în al patrulea trimestru decât la sfârşitul anului 2019, înainte ca pandemia să se declanşeze, potrivit Bloomberg.

Banca Angliei va rămâne concentrată pe eforturile de a reduce creşterea inflaţiei, cu mai multe posibile creşteri ale ratelor dobânzii în lunile următoare.

ADVERTISING

După ce a suferit o recesiune pandemică mai severă decât marile economii europene, confruntându-se cu o scădere de 9,4% în 2020, Regatul Unit s-a bucurat de o redresare puternică, susţinută de miliarde de lire sterline provenite din ajutoare guvernamentale pentru a sprijini locurile de muncă şi firmele în timpul crizei.

Cu toate acestea, Marea Britanie încă nu a revenit la nivelurile sale de producţie pre-pandemică, o piatră de hotar deja depăşită de SUA şi Franţa.

Pe o bază lunară, PIB-ul din decembrie al Regatului Unit a fost acelaşi cu nivelul din februarie 2020.

ADVERTISING

Produsul intern brut a scăzut cu 0,2% în decembrie, deoarece răspândirea variantei omicron a ţinut consumatorii acasă. Totuşi, scăderea a fost mai mică decât prognoza econimiştilor de 0,5%, creşterea economică din 2021 ridicându-se peste nivelul de 7,3% observat de Banga Angliei.

Industria serviciilor a scăzut mai puţin decât se preconiza în noiembrie, în timp ce producţia şi construcţiile au continuat să crească. Scăderea generală vine dintr-un minus de 0,5% în sectorul serviciilor, afectat sever de pandemie.

ADVERTISING

Întreprinderile din întreaga economie au fost, de asemenea, împiedicate sistematic de creşterea cazurilor de Covid şi de întreruperile continue ale lanţului de aprovizionare.

Pierderea producţiei din decembrie a limitat creşterea în trimestrul al patrulea la doar 1%, lăsând PIB-ul sub nivelul înregistrat la sfârşitul anului 2019. Cu restricţiile cauzate de tulpina omicron prezente şi în 2022, cifrele pe ianuarie sunt de aşteptat să fie, de asemenea, destul de slabe.

Banca Angliei susţine că economia va stagna în primul trimestru, dar va reveni puternic în următoarele trei luni. Banca a majorat ratele la cele două întâlniri anterioare, ducând valoarea de referinţă la 0,5%.

Deficitul comerţului cu mărfuri, excluzând metalele preţioase, s-a redus marginal în trimestrul al patrulea, exporturile crescând puţin mai repede decât importurile. În decembrie, importurile din ţările din afara UE au rămas mai mari decât cele din UE pentru a 12-a lună la rând.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇