E imposibil ca România, care are deficit comercial, bugetar, depinde de alții ca să se mențină pe linia de plutire, să nu fie afectată masiv de ceea ce se întâmplă în sistemul bancar din SUA, atrage atenția deputatul USR, Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei.
Într-un interviu acordat spotmedia.ro, Claudiu Năsui a explicat mecanismul prin care statul român va fi pus în fața unei alegeri imposibile: “dacă statul nu plătește, pur și simplu, distruge sistemul bancar, dacă plătește, explodează datoria.(…) O să fie crâncen din niște greșeli pe care le face guvernul român și din cauza unor reforme care nu se fac și care ne-ar permite să trăim sustenabil”.
Deputatul USR a explicat de unde pot să fie economisite minimum 35 de miliarde de lei, dacă Guvernul ar vrea să ia minime măsuri de reformă.
Ce înseamnă, de fapt, gaura la buget despre care tot vorbim?
In acest caz, diferența dintre deficitul previzionat și deficitul preconizat.
Guvernul a făcut o estimare de buget să fie pe un anumit deficit. La cum au mers cheltuielile în primele trei luni, mult mai sus decât trebuia, deficitul a fost în fiecare lună din primul trimestru peste cât trebuia să fie și ajungem să avem o diferență față de acel deficit preconizat de încă 24 de miliarde de lei. Asta este diferența între cât s-a preconizat că va fi gaura și cât va fi, de fapt, gaura.
De ce?
Guvernul a făcut un calcul de contabil comunist: dacă dublăm taxele, dublăm încasările. Lucrul acesta nu se întâmplă în viața de zi cu zi. Cu cât crești taxele mai mult, cu atât lumea încearcă să optimizeze.
N-a fost o creștere spectaculoasă a fiscalității: PFA, chirii, dividende, dar nu impozit pe venit sau TVA.
E suficient cât s-a modificat. Mulți și-au închis firme sau au început să optimizeze cu alte țări. Am tot primit întrebări cum îți deschizi o firmă în Estonia.
Un lucru care va fi destul de greu de prins de ANAF și care va genera procese în viitor, pentru că se lucrează cu conceptul de rezidență fiscală.
Încasările au crescut, dar nu cât se așteptau ei. În schimb, cheltuielile au crescut conform bugetului. Dacă veniturile au fost fanteziste în buget, atunci şi limitele de cheltuieli au fost la fel.
Este o greșeală să vorbim despre supraimpozitare, de mărire de taxe, de impozitare progresivă acum, în prag de criză, pentru că problema nu-i la venituri.
Este o tentativă a clasei politice să dea vina pe mediul privat, dar ignorăm partea de cheltuieli sau vorbim despre ea doar la modul că nu mai cumpărăm niște limuzine și niște mobilier.
E o picătură într-un ocean. Să nu le cumpere, foarte bine, până la urmă trebuie dat un exemplu. Asta e și problema mea cu președintele Iohannis, care se plimbă cu un avion de lux. Nu ne-ar rezolva nouă deficitul acest avion, dar este un exemplu greșit într-un moment de austeritate. Pare ipocrit.
La cât estimați dvs. deficitul total?
După ce au apărut datele execuției bugetare pe primul trimestru, am făcut o prognoză, bazându-mă pe o execuție similară cu anul anterior. Ajungem la o gaură de 24 de miliarde.
Cu sau fără banii din PNRR?
E un scenariu în care am primit banii aceia. Dacă nu-i primim, gaura se adâncește cu banii pe care îi vom pierde. Orice ban pe care nu-l mai primim și care era bugetat ne agravează situația.
Mi se pare că statul român se joacă cu focul în privința acestor bani, pentru că termenele limită de implementare a unor reforme au trecut.
Cel mai probabil o să înceapă să se vaite dl. Ciolacu pe la televizor, cum am văzut că face deja, că-i vina nu știu cărui comisar european, că nu ne-a mai dat o păsuire și o să mai trezească puțin din spiritul suveranist, antieuropean, cum face deja cu agricultura.
Vă așteptați ca, până la urmă, tras, împins, scrâșnind din dinți să se conformeze privind pensiile speciale sau vor prefera să piardă bani?
Chestiunea pensiilor speciale afectează o clientelă politică puternică, mă refer la cei din zona militară, poliție, niște oameni care sunt extrem de bine conectați în statul român.
Cred că vor alege să-și mențină privilegiile. Mi se pare că banii cu care subvenționează o bună parte din presă își fac efectul și nu văd un cost politic care să-i împiedice să aleagă interesul lor și nu interesul național.
Sociologul Pieleanu spune ca 91% din populație respinge pensiile speciale, transpartinic așadar. Deci s-ar putea să existe totuși un cost politic.
Acea majoritate difuză poate fi manipulată sub tot felul de moduri. Am văzut scandalul Bâstroe, scandalul cu casele de marcat electronice, sunt multe moduri în care pot să manipuleze publicul, mai ales când o parte a presei este folosită și plătită din bani publici pentru această manipulare.
Din tot ceea ce fusese lansat inițial ca măsuri de corecție, se pare că au rămas reducerea achizițiilor, înghețarea salariilor și angajărilor la stat, care nu vor mai fi posibile decât prin memorandum. Ajunge?
Este praf în ochi înghețarea angajărilor la stat cu excepții prin memorandum. E fix ce s-a întâmplat deja și anul trecut și ce se întâmplă pe bandă rulantă. Memorandumuri și angajări, bătaie de joc.
Dacă vrei să restructurezi statul român, trebuie să faci ce am făcut eu la Ministerul Economiei: am început reorganizarea, adică tăierea a 30% din toate posturile, inclusiv 40% din posturile de conducere. Cele pe care erau oameni care nu-și meritau salariul.
Sunt multe ministere cum era în Ministerul Economiei, care la vremea aceea includea și actualul Minister al Antreprenoriatului și Turismului, inutil. Acolo unde trebuia să înjumătățească, au dublat. Ministerul Familiei, 300 de angajați, tot inutil.
România ar putea funcționa cu 12 ministere şi chiar cu două treimi din actualii funcționari.
Dacă ați avea acum pâinea și cuțitul în mână, ce ați face?
Am făcut exercițiul acesta și am tăiat 35 de miliarde.
La stat deja salariile sunt în medie cu 2.700 de lei pe lună mai mari decât în privat. Am putea să tăiem de acolo 9 miliarde de lei prin reducerea numărului de angajați, prin reorganizare corect făcută.
Eu am desființat la Ministerul Economiei peste 50 de posturi foarte bine plătite, ale celor care se numeau reprezentanți externi, cu 6.000 - 12.000 euro pe lună, plus pensie specială. Au plecat acum într-o nouă agenție care este subordonată direct prim-ministrului.
În ceea ce privește consilierii externi clasici, a doua zi după ce ne-am dat demisia, dl. Virgil Popescu a semnat toate ordinele de ministru pentru a-i renumi pe toți și a prelungi mandate. Lucru care m-a mirat - când eu ceream un ordin de ministru dura o săptămână până era pregătit.
Deci se poate tăia din cheltuielile de personal prin reorganizare, prin eliminarea de posturi inutile, ca măcar să fim în linie cu anul 2022, să nu le creștem.
Câți secretari de stat aveați dvs.?
Patru, cred că am fi putut munci cu trei. Acum cele două ministere, Economie si Turism, au nouă.
Cât ne costă un secretar de stat?
Probabil un 30.000 de euro/lună, pentru că are toate beneficiile adăugate: șofer pentru el, pentru cabinet, patru oameni angajați în cabinet.
Secretarii de stat își au rostul în momentul în care au atribuții foarte clar definite. Acum, din câte văd, au mai mult o funcție politică, sa mai recompenseze pe cineva care a tras în campanie.
Deci scheme de personal. Altceva?
Partea de companii de stat și de găuri negre.
Ministerul Economiei, de exemplu, poate să-și închidă partea cu schemele de ajutor de stat, care oricum nu fac niciun bine în economie.
De fapt, sunt niște patronate care tot beneficiază de pe urma unor scheme de ani de zile, unele din 2002 și care nu au nicio altă valoare adăugată decât pentru membrii lor.
O să-i vedeți pe toți miniștrii cum se laudă că ei fac investiții, se mai duc pe la anumite fabrici, mai taie o panglică sau mai dau un comunicat de presă.
De fapt, cresc capitalul social, șterg datorii sau le mai dau bani ca să cumpere niște echipamente, după care acele companii continuă să producă pierderi.
Mai vine un plan de reorganizare, mai sunt discuții legate de el, dar pierderile sunt constante acolo. Și nu e vorba doar despre corupție, căpușare politică, ci este și faptul că, de fapt, nimeni n-are interesul ca lucrurile să meargă acolo.
Problema principală a unei companii de stat este aceeași cu a comunismului, a economiilor planificate central: nu ai stimulentul privatului să faci să meargă bine afacerea, să nu piardă banii.
De exemplu, industria de armament este peste tot în lume privată. Inclusiv Armata română cumpără majoritar de la companii private. Doar că nu din România, pentru că în România a rămas de stat.
Deci am putea să tăiem 11 miliarde din schemele acestea de ajutor de stat date cu dedicație, subvenții și acoperire acestor găuri negre.
La bunuri, servicii, peste jumătate sunt cheltuieli ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Medicamente, servicii spitalicești nu se pot tăia. De aceea, am pus 3 miliarde de lei acolo.
Eu nu zic să scădem cheltuielile față de anul trecut, le creștem, dar numai cu inflația, nu mai mult. Practic, ce am luat anul trecut luăm și anul acesta. Sunt niște lucruri de bun simț, posibile, dacă ar fi puțin mai chibzuiți guvernanții noștri.
Mai luăm încă 3 miliarde pentru pensiile speciale, să tăiem măcar jumătate. Dacă am avea un program coerent de eliminare a lor, am putea și să le trecem pe contributivitate.
Asta nu înseamnă că statul român n-ar mai cheltui niciun ban sau că militarii n-ar mai primi pensii. Asta înseamnă că ar primi după regulile generale din sistemul public.
Una peste alta, am ajuns la 35 de miliarde.
Am înțeles de ce impozitul progresiv e o idee proastă în acest moment. Dar de principiu, în condiții calme, nu poate fi o idee bună? Am văzut că îl recomandă constant FMI, dar și Banca Mondială.
Eu aș spune că nu. Țările care au impozit progresiv vorbesc adesea în campanii de reforma Codului Fiscal, ajuns atât de mare în toate țările astea, încât ai nevoie de o specialitate întreagă ca să poți să-ți plătești taxele.
Odată ce ai întrat în labirintul acesta, ți-ai format tone de deduceri, deductibilități, tranșe, cote, ăla se aplică, ăla nu se aplică, tot felul de inginerii sociale de genul acesta, ajungi la o monstruozitate pe care nu o mai poți schimba. Si mulți dintre ei consideră că o cota unică ar fi un avantaj.
România are avantajul acesta, să nu-l omorâm! Unde pot fi de acord cu susținătorii impozitării progresive este că impozitarea cu cotă unică pune aceeași povară fiscală pe umerii celui cu salariu mic ca pe ai celor cu salarii mari.
Dar sunt de acord ca trebuie să avem o deducere forfetară, mai ales pentru cei cu salarii mici. Menții toate avantajele cotei unice, simplitatea, reținerea la sursă, ușurința de tratament fiscal, de calcul, dar nu mai impozităm echivalentul unui salariu minim.
Este ceea ce am numit zero taxe pe salariul minim, ceea ce înseamnă practic ca toate impozitele să fie calculate de la salariul minim în sus.
N-ar trebui să existe excepții, trebuie toți să plătim la fel, dar să avem toți zero taxe pe salariu minim.
În SUA cad bănci, nu mai e vorba despre accidente, pare deja un fenomen. Efectele vor veni către noi?
Peste un deceniu de dobânzi zero sau chiar negative, bani foarte mulți, ieftini în economie au creat o inflație acum extraordinar de mare și foarte greu de stăvilit. De aceea, banca centrală a SUA a tot a crescut dobânzile, ceea ce generează într-adevăr scăderea inflației, dar şi criză.
Prima adiere de vânt a fost banca din Silicon Valley, iar reacția autorităților a fost, de fapt, un “bailout”, salvarea de faliment. Nu este capitalism, piață liberă să privatizezi profiturile, dar să socializezi pierderile.
Falimentul este o instituție a pieței libere. Dacă ai greșit, trebuie să suferi tu consecințele, nu să te duci la bugetul de stat să te salveze și să-ți dea din banii din taxele și impozitele tuturor celorlalți.
Au urmat bănci regionale, se răspândește.
Ce pot să vă spun este că lucrurile vor fi crâncene. Criza de acolo nu are cum să nu ne afecteze.
America înseamnă probabil principalul motor economic mondial, deci e imposibil ca o țară ca România care are deficit comercial, se bazează pe fonduri externe, are deficit bugetar, care depinde de alții ca să se mențina pe linia de plutire să nu fie afectată masiv.
O să fie momentul 2008-2009 amplificat și de aceea, inclusiv ca sfat de investiții, recomand oamenilor să nu aibă acțiuni, ci să-și țină mai degrabă cash.
Băncile românești sunt încă safe, dar chiar astăzi, în Parlament, au mai trecut o serie de legi de garantare, de creditare, care constituie o bombă cu ceas.
De ce?
Creditarea în lei corporate în România a crescut cu peste 30% în ultimii doi ani. Asta în condițiile în care în zona euro a crescut cu vreo 9%. Dacă ne uităm pe structura creditării, 87% din ele sunt credite garantate.
Companiile sunt îndatorate și, în momentul în care vine criza, dacă nu plătesc, băncile acelea se vor duce la stat, la Fondul de Garantare să le dea bani.
Dacă statul nu le plătește, pur și simplu, distruge sistemul bancar, dacă le plătește, explodează datoria, explodează cheltuielile.
Ne autosabotăm practic. Avem impresia că, dacă facem programe de garantare, merg lucrurile bine și ne costă puțin.
Deci o să fie crâncen din niște greșeli pe care face guvernul român și din cauza unor reforme care nu se fac și care ne-ar permite să trăim sustenabil.