Au trecut deja 32 de ani de când șantierele Reactoarelor nucleare 3 și 4 de la Cernavodă au intrat în conservare.
În tot acest timp scurs, România a avut cel puțin o șansa reală să finalizeze proiectele și să pună și acele reactoare în funcțiune. Dar a lăsat momentul să treacă.
Dacă ar fi profitat la timp de ocazie, am fi avut acum 4 reactoare funcționale, în loc de 2. Riscul să rămânem fără energie electrică era considerabil mai mic. Iar tranziția spre neutralitatea climatică ne-ar fi fost mai ușoară.
Acum, România are un ultim tren de prins. Dacă reușește să valideze un model financiar viabil și dacă ia deciziile corecte, s-ar putea ca, în sfârșit, capacitatea de producție a centralei nucleare de Cernavodă să se dubleze.
Marea problemă este că timpul nu e de partea noastră, au explicat specialiștii invitați la a doua dezbatere din seria Spot on Energy.
Construcția reactoarelor de la Cernavodă a început în 1982.
Primul dintre ele a fost legat la rețeaua națională de transport a curentului electric abia în 1996. Iar al doilea, în 2007. Aceste două reactoare - care funcționează și astăzi - produc, fiecare, câte 700 MW.
Tot în comunism a început și construcția altor 2 reactoare, la centrala de la Cernavodă. Este vorba despre Reactorul 3, realizat în proporție de 15%. Și despre Reactorul 4, realizat în proporție de 14%.
În 1992, șantierele Reactoarelor 3 și 4 au intrat în conservare. Adică s-au luat măsuri ca să nu se degradeze lucrările deja executate. Și așa au rămas șantierele până astăzi.
Șansa reală de a finaliza aceste reactoare și a le pune în funcțiune a venit în 2008 - 2009. La acel moment, Nuclearelectrica s-a asociat cu mai multe companii private, printre care ArcelorMittal, CEZ, GDF Suez, Enel și RWE Power. Împreună au creat o companie de proiect numită EnergoNuclear.
De ce nu s-au construit reactoarele 3 și 4
A explicat pe larg de ce încă nu s-au construit Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă directorul adjunct în cadrul Direcției Generale de Politici Energetice din Ministerul Energiei, Elena Popescu.
„Extinderea capacității nucleare de la Cernavodă era un lucru firesc încă de acum mulți ani (...)
Într-adevăr, în 2008 am avut o mare șansă. Din punctul meu de vedere a fost o șansă uriașă să facem acest proiect, pe care România a ratat-o dintr-o decizie politică.
Eu la momentul acela eram la Bruxelles. Erau cele mai mari companii europene implicate în proiect, fiecare avea același număr de acțiuni, un număr egal de acțiuni în compania EnergoNuclear.
Era un așa-zis model de finanțare tip mankala, luat din Finlanda (care presupune că acționarii susțin construcția centralei, care apoi le vinde curentul la prețul de producție, fără profit - n.red.).
A fost o decizie atunci că România ar trebui să aibă majoritatea în compania respectivă. Și din acel moment a început declinul.
Nu este mai puțin adevărat că în 2011 a fost și accidentul de la Fukushima care a pus nuclearul într-o poziție foarte proastă. Și după 2011 a început retragerea, rând pe rând, a companiilor din proiect”, a declarat Elena Popescu, în cadrul dezbaterii Spot on Energy.
Ulterior, în 2014, Nuclearelectrica a semnat un memorandum China General Nuclear Power Corporation pentru finalizarea Reactoarelor 3 și 4. Dar proiectul nu a ajuns la maturitate.
În 2018, discuția privind colaborarea cu chinezii a reapărut în spațiul public. S-a vorbit și despre o modalitate prin care statul să-i subvenționeze pe investitori, având în vedere că - dând bani pentru construcția reactoarelor - nu aveau să facă profit prea curând. Dar tot nu s-a întâmplat nimic.
În martie 2023, Parlamentul României a adoptat o lege care să sprijine finanțarea șantierelor Reactoarelor 3 și 4.
Ulterior, în 2020, România a semnat un acord interguvernamental cu Statele Unite pentru finanțarea finalizării Reactoarelor 3 și 4. Iar în toamna anului trecut, Exim Bank SUA a anunțat că acordă României un împrumut de 57 de milioane de dolari pentru a reporni proiectele.
Iar Nuclearelectrica SA a semnat, la începutul acestui an, un memorandum cu italienii de la Ansaldo Nucleare și SACE (responsabili cu finanțarea) pentru a retehnologiza Reactorul 1 și pentru a finaliza Reactoarele 3 și 4.
Lucrând în paralel la retehnologizarea unui reactor și construcția altora două, se pot crea sinergii. Și pot scădea costurile lucrărilor, a mai apreciat Elena Popescu.
De ce e atât de dificilă construcția acestor reactoare? E vorba, în primul rând, despre bani. Dar nu numai despre bani.
”Nu s-a realizat până acum, din cauza lipsei unei ... nu știu.. a unui maturități și competențe în realizarea unei structuri de finanțare inteligente și fezabile, care să ne permită să avansăm.
E o critică pe care mi-o asum și în calitatea pe care o am. Deși știți bine că pentru că un proiect nuclear, deciziile depășesc nivelul unui funcționar. Se iau mult mai sus.
Sunt foarte multe variabile, să le spunem, care trebuie puse cap la cap astfel încât să conducă la diminuarea costurilor și la realizarea activităților pe un drum critic, astfel încât activitățile să nu se încurce unele pe altele.
În sensul că dacă o activitate întârzie puțin, să nu afecteze celelalte activități”, a mai spus Elena Popescu, director adjunct în cadrul Direcției Generale de Politici Energetice din Ministerul Energiei.
Ce punem în locul cărbunelui, din 2026? Cum se împacă reactoarele cu regenerabilele
„Și dacă am fi avut aceste două unități nucleare (în plus - n.red.) în operare, situația sistemului nostru energetic ar fi fost cu totul alta. Acum suntem într-o situație mai acută, aș putea spune, în condițiile în care s-a luat decizia de eliminare a cărbunelui din mixul energetic.
Știm bine că prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), România și-a asumat angajamentul de eliminare treptată a cărbunelui până în 2030. De fapt, până în 2032, cu tot cu ecologizarea minelor.
Dar dacă vă uitați în calendarul din Legea Decarbonizării, veți vedea că, de fapt, capacitățile de cărbune ies practic (din producție – n.red.) la finalul 2026.
După aceea, rămân 990 de MW într-o rezervă pe care încă n-am definit-o. Rămân la dispoziția operatorului de sistem.
Ce înseamnă asta? Că sistemul energetic național este într-o acută nevoie de capacități”, a mai spus Elena Popescu.
Acele capacități de producție pot fi și regenerabile, cum ar fi: panouri fotovoltaice și turbine eoliene. Diferența este că reactoarele oferă energie în bandă, securitară. Adică energie care poate fi obținută în orice condiții de vreme, non-stop.
„Desigur, energia regenerabilă este un pilon important. Și România are diverse programe de dezvoltare a capacităților din surse regenerabile de energie.
Chiar acum avem o schemă suport pentru contracte de diferență (CDF). În curând se va lansa apelul pentru CFD pentru regenerabile (instrument care permite decuplarea de prețul energiei din combustibili fosili și câștiguri în plus pentru cei care le accesează, în cazul unor creșteri viitoare de prețuri – n.red.).
Nuclearul nu înlocuiește regenerabilele. Nuclearul este complementar cu regenerabilele”, a explicat Elena Popescu.
Ce ne trebuie ca să ne creștem capacitatea de producție din surse nucleare?
La conferința COP28 - cea pe care o organizează Națiunile Unite pe teme climatice - România s-a angajat să își tripleze, până în 2023, capacitatea nucleară.
E un obiectiv foarte ambițios, în condițiile în care - deși susținem că vrem capacități noi - n-am făcut niciun progres concret în ultimii 17 ani.
De unde ar urma să vină capacitățile nucleare în plus? Parte din cele două reactoare noi. Iar restul din realizarea unor reactoare modulare mici (small modular reactors - SMR).
De ce avem nevoie ca să le realizăm? Iată ce crede Elena Popescu.
„Aș pune totuși pe primul pe primul loc expertiza. E nevoie de expertiza și competențe în toate domeniile conexe, deci legate de dezvoltarea unui proiect.
Acolo unde nu există competențe nu se găsesc nici soluții.
Trebuie să fii competent ca să structurezi financiar un proiect și să-l dezvolți, să fii inventiv, să ai experiență de dezvoltare și în investiții.
Apoi, timpul este extraordinar de important. Orice an, lună, săptămână și zi care trec în dezvoltarea unui proiect aduc costuri suplimentare.
Întârzierea în luarea unor decizii poate să ne ducă ca investitorii care sunt acum orientați către România - pentru că văd un potențial de dezvoltare în România - să se orienteze către alte state care știu ce au de făcut, care au un program bine definit, care știu să ia iau decizii și să le urmeze.
Deci eu cred că suntem în acel moment în care, dacă nu luăm decizii imediate și asta înseamnă în următoarele luni sau până la sfârșitul acestui an, riscăm ca proiecte importante pe acest domeniu să nu se întâmple în România, ci în statele vecine sau în alte în alte state.
Trebuie să nu uităm că un proiect nuclear aduce într-adevăr dezvoltare economică pe orizontală. E vorba despre acel supply chain. Deci aprovizionarea pe supply chain (lanț de aprovizionare – n.red.) pentru un proiect nuclear.
Acest lanț aduce niște beneficii uriașe în plan economic și social.
Toate acestea trebuie privite în ansamblul lor. Și deciziile trebuie luate pentru acest pachet. Nu doar cu gândul la cei 1400 MW pe care i-ar aduce două reactoare noi”.
Pentru mai multe detalii privind istoria, dificultățile și perspectivele proiectelor nucleare din România - în comparație cu cele din alte state - urmăriți integral a doua dezbaterea din seria Spot on Energy, intitulată „Energia nucleară: cum o producem și cu ce cost?”.
