De la 1 ianuarie, carțile digitale, audiobookurile și abonamentele la presa online vor fi mai ieftine

De la 1 ianuarie, carțile digitale, audiobookurile și abonamentele la presa online vor fi mai ieftine
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Prețurile la cărțile electronice comercializate în România vor scădea după ce, astăzi, Parlamentul a adoptat o inițiativă legislativă, co-inițiată de deputatul USR Cătălin Teniță, de reducere a TVA de la 19% la 5% pentru e-books și presa digitală.

„România, ca țară, are cele mai mari prețuri la cărțile electronice, cu aproximativ 10% mai mari. Proiectul adoptat astăzi scade TVA pentru cărțile electronice și presa digitală, este un prim pas în demersul de a construi un mediul digital, mai bun, pentru biblioteci și pentru lectură.

ADVERTISING

Dacă ne uităm la toate țările dezvoltate, peste 70% din acces nu mai este fizic, ci online. Toate țările mari au peste 20% din populația peste o anumită vârstă cu abonamente active la biblioteci în format online.

Dacă noi reușim să facem un ecosistem legat de Biblioteca Digitală a României, un proiect inițiat acum câțiva ani, dar care nu se dezvoltă cum ar trebui, putem să avem mai multă cunoaștere, putem să dezvoltăm zona generațiilor tinere care să ducă România mai departe”, declară deputatul USR Cătălin Teniță.

ADVERTISING

De la 19% la 5%, de la 1 ianuarie

Proiectul, co-inițiat de deputatul USR Cătălin Teniță, amendează Codul fiscal în sensul reducerii de la 19 la 5% a TVA pentru cărțile electronice și presa digitală, așa cum este în alte 17 state ale Uniunii Europene.

Măsura va intra în vigoare la 1 ianuarie 2022.

Potrivit unui comunicat de presă al USR, proiectul de lege se bazează pe câteva realități:

- piața de carte din România este, în momentul de față, cea mai mică din Uniunea Europeană, raportată la numărul de locuitori;

ADVERTISING

- aproximativ 95% dintre românii cu vârsta peste 18 ani nu achiziționează nici măcar o carte în decursul unui an;

- proporția segmentului de carte electronică este de sub 1% din piața de carte clasică, în timp ce în state precum Germania, Franța, Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii segmentul de carte electronică are o proporție între 5 și 15%;

- pandemia Covid-19 a limitat mobilitatea oamenilor și, implicit, a făcut ca volumele de carte achiziționate sau împrumutate să scadă dramatic față de anii anteriori.

Gata, am trecut legea cu 5% TVA la carti digitale si presa online. 302 voturi pentru, 2 abțineri ????????????????Merge la...

Publicată de Cătălin Teniţă pe Marţi, 16 noiembrie 2021

Proiectul merge la promulgare, la Cotroceni

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege cu 302 voturi "pentru" şi două abţineri.

Iniţiativa legislativă prevede extinderea sferei de aplicare a cotei reduse de TVA şi asupra comercializării cărţilor în format electronic, în scopul susţinerii lecturii.

"Cota redusă de 5% se aplică asupra asupra bazei de impozitare pentru următoarele livrări de bunuri şi prestări de servicii: livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, pe suport fizic şi/sau pe cale electronică, cu excepţia celor care au, în totalitate sau în mod predominant, un conţinut video sau un conţinut muzical audio şi a celor destinate exclusiv sau în principal publicităţii", prevede actul normativ.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect, aşa că legea merge acum la promulgare, la Cotroceni.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇